Nosferatu: Phantom der Nacht (1979)

Nosferatu: Phantom der Nacht (1979) – Nosferatu: Fantoma nopții

Regia: Werner Herzog
Distribuția: Klaus Kinski, Isabelle Adjani, Bruno Ganz, Roland Topor

Nosferatu-ul lui Herzog este mult mai luminos decât varianta lui Murnau din 1922 (cea mai veche din punct de vedere cronologic beneficiind și de ”avantajele” filmului alb-negru în acest sens): personajele sunt mai credibile, Transilvania este mai verde și mai frumoasă, iar orașul de filmare – frumosul orășel Delft din Germania – este o splendoare din punct de vedere al arhitecturii și al ambientului. Cu toate acestea, pare că ceva lipsește…

Din primele momente ale filmului, suntem uimiți: câteva mumii mexicane înfiorătoare, ce par a fi încremenit într-o frică eternă; un liliac zburând în slow-motion; o tânără se trezește din somn și țipă puternic. Doar un coșmar! Totul pe muzica trupei nemțești Popol Vuh. După un început atât de misterios, părea că filmul lui Herzog va fi mai puternic, mai horror, mai înfricoșător decât predecesorul său celebru, filmul regizat de Murnau. Nu va fi așa pentru că Herzog pune accentul mai puțin pe poveste (în linii mari, aceeași), și mai mult pe personaje.

Transilvania lui Herzog nu mai este atât de misterioasă: fantomele nu mai apar în peisaj, iar trăsura care îl duce pe Jonathan Harker la castelul lui Dracula este una simplă, cu un birjar adevărat. Ținutul lui Dracula este verde, înfloritor, impresionant ca peisaj și nu este populat de personaje misterioase, ci de țigani adevărați, gata să ofere și sfaturi, și o cântare, ba chiar cu o hoardă de plozi puși la cerșit. Castelul contelui nu mai seamănă nici el cu cel din 1922: De data aceasta, imaginile sunt contrastante: de departe, pare un castel nelocuit, în ruine, în vreme ce interiorul este alb, simplu, bine închegat, prin urmare rece, neprimitor (și aduce, pe undeva, cu interiorul Castelului Bran).

Ceea ce oferă cu adevărat valoros acest film este interpretarea celor doi actori din rolurile principale: Klaus Kinski este monumental interpretându-l pe Contele Dracula, fiind înfricoșător și maiestos, grotesc și romantic, ambițios și dornic de moarte, de sânge, toate în același timp; pe de altă parte, Isabelle Adjani pare perfectă: pe lângă rolul important pe care i-l atribuie Herzog în versiunea sa, fiind atât solul ce vestește moartea (dar pe care nimeni nu îl ia în seamă), cât și femeia care o îndepărtează, cel puțin temporar. Cu ochii săi mari, cu fața lividă, cu o frumusețe care poate fi interpretată atât ca angelică, cât și ca demonică, Isabelle este adevărata eroină a filmului.

În final, puterile întunericului supraviețuiescă și vor trăi mai departe. Nouă nu ne rămâne decât să revedem aceste două filme și să ne întrebăm: care Nosferatu ne-a plăcut mai mult, cel al lui Murnau sau cel al lui Herzog?

Nota: 7/10

Recenzie apărută și pe Ficțiuni.ro.

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=AciHtHoD1MQ’]