Lucy (2014)

Lucy (2014)

Scenariul, regia si montajul: Luc Besson
Distributia: Scarlett Johansson, Morgan Freeman, Min-sik Choi, Amr Waked

Luc Besson insemna „Marele albastru”, “Al cincilea element”, „Léon”, si „Nikita”, adica inteligenta, inventivitate, actiune, umor, personaje puternice si efecte speciale, toate adunate si combinate in proportii ideale pentru a provoca si binedispune si cel mai critic spectator.

Besson are curaj sa iasa din tipare, sa se foloseasca de violenta cu umor pentru a ilustra povesti menite sa ridice intrebari. Si mai are un talent acelasi Besson, si anume acela de a crea personaje feminine puternice, marturie stand Mathilda din „Leon”, Nikita sau Leeloo in „Al cincilea element”.

„Lucy”, ultima sa creatie, adusa pe ecranele romanesti de RoImage, respecta reteta de succes: provocare vizuala, subiect interesant, actiune, eroina puternica si putin umor, insa ca spectator m-am ratacit putin in amalgamul de genuri cinematografice, planuri si idei metafizice.

Cine e Lucy? Ei bine, in realitate Lucy este maimuta – Australopithecus afarensis – descoperita in 1974 in Valea Awash din Etiopia care reprezinta un punct de cotitura in evolutia omenirii. Mentinand intrebarea – cine este Lucy – ne lasam vrajiti de fantezia imaginativului Besson si facem cunostinta in Taipei cu studenta draguta (Scarlett Johannson) ce petrece prea mult si studiaza prea putin. Amicul de pahar si nopti pierdute – Richard (Pilou Asbaek) – valorifica un moment de slabiciune si o forteaza sa livreze o servieta unui mafiot corean – Mr. Jang (Choi Min-sik). Ei bine, aici incepe nebunia.

Servieta contine un nou drog sintetic, CPH4, ce urmeaza a fi distribuit in marile capitale europene, iar acolo va ajunge in pungute plasate in abdomenele unor carausi anonimi, victime ale gruparii mafiote. Unul din carausi, mai lipsit de noroc, va fi – evident – eroina noastra, Lucy, batuta si lasata aproape fara suflare, dupa plasarea drogului in abdomen.

Ce s-ar intampla daca ne-am folosi creierul la capacitate maxima, si nu doar 10% ca in prezent, se intreaba profesorul Norman (Morgan Freeman), in amfiteatrul unei universitati pariziene, provocandu-si studentii sa-si imagineze pasii noii dezvoltari.

Ce s-ar intampla daca ne-am folosi creierul la capacitate maxima, experimenteaza Lucy in Taipei, dupa ce ambalajul se sparge si drogul i se raspandeste in organism, facandu-i sa creasca exponential inteligenta si dobandind abilitati nebanuite. Spiritul justitiar o indeamna initial sa ajute autoritatile competente sa-i prinda pe cei vinovati de transformarea sa, folosindu-si noile capacitati pentru a dejuca planurile killerilor trimisi sa recupereze drogul.

Odata cu evolutia si dechiderea oferita de noile puteri ale creierului sau, constientizand limitele organismului incapabil sa se adapteze provocarilor pe termen lung, Lucy isi schimba brusc scopul, din vendetta in acela de a impartasi secretele vietii noi descoperite. Si astfel cele doua planuri – cel teoretic reprezentat de profesorul Norman si studiile sale si cel practic – Lucy in plina transformare, se intalnesc spre a fauri impreuna deznodamantul si a lansa provocarea finala spectatorului.

Fiecare cadru al filmului este regizat si montat cu o trimitere la natura. Situatiile conflictuale si conversatiile sunt ilustrate prin secvente echivalente din lumea animala (vezi momentele in care Richard incearca sa o convinga pe Lucy sa plaseze servieta, redate de soarecele care da tarcoale capcanei, sau secventele in care Lucy cade in mainile mafiotilor, transpuse in scena cu un ghepard atacand o antilopa).

Transformarile prin care trece Lucy sunt prezentate pana la nivel molecular, intr-o explozie de energie si culoare, Besson fortandu-si parca spectatorii sa-si deschida mintea mai mult decat de obicei, pentru a asimila dozele concentrate de informatii, plasate in mesaje vizuale si auditive de exceptie. Cadrele de film se intercaleaza cu secventele de documetar despre crearea lumii, despre evolutie, din prezent inapoi in timp, pana la originile universului, trecand prin sublimul moment al intalnirii lui Lucy-omul cu Lucy- maimuta, intr-o secventa ce recreaza atingerea dintre om si divinitate, pictata de Michelangelo in Capela Sixtina.

Interesanta este si abordarea pe care ne-o propune regizorul – scenarist, pentru care transformarea eroinei nu reprezinta neaparat un lucru pozitiv. Cu fiecare procent folosit din creier, Lucy devine avida de informatie, absoarbe cunostintele, vede profunzimea lucrurilor si materiei, insa pierde sentimetele, empatia, trairile, se robotizeaza. Trecerea de la om la universal cere sacrificii, ne provoaca Besson, insa acumularea de informatie inseamna pierderea umanitatii? E una din intrebarile care raman dupa ce filmul se va fi terminat…

Scarlett Johansson este foarte expresiva si reuseste sa redea convingator trecerea de la om la android fara sentimente, insa robotizarea face ca personajul sa-si piarda din savoare. Restul eroilor nu sunt decat aparitii satelit in jurul eroinei principale, Morgan Freeman irosindu-se intr-o aparitie de „voce de documetar”, exceland ca narator, dar cam atat, Choi Min-sik da viata mafiotului tipic, iar Amr Waked – politistul aterizat fara voie intr-o poveste mult peste puterile sale de intelegere, se pierde fara consistenta.

In ciuda lacunelor, lipsei de finalitate a intrigii, fortarilor si rigiditatii in constructie, „Lucy” este greu de uitat si de ignorat. De data aceasta, poate regizorul n-a gasit reteta perfecta de mixare a ideilor cu secventele desavarsite din puncte de vedere vizual. Chiar daca explicatiile ne sunt servite ca fundal sonor din prima clipa, mai intai ca terorii ale profesorului si mai apoi ca un fel de monolog, jurnal-marturie, a transformarilor suferite de eroina principala, concluziile si mesajul nu e deloc clar. Dar, in final, poate nici nu s-a dorit sa fie o dezbatere cu finalitate, ci o provocare lansata spectatorului prin tema propusa.

Nota: 7/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=MVt32qoyhi0′]