Laissez-Passer (2002) – Safe Conduct
Regia: Bertrand Tavernier
Actori: Jacques Gamblin, Denis Podalydès, Charlotte Kady
Viata sub ocupatie germana a fost un subiect care a fost tratat in cinematografia franceza intr-o maniera graduala, diferita in functie de timpul in care a fost produsa, care reflecta procesul cu care se confrunta cele mai intunecate ore ale istoriei Frantei, prin care a trecut societatea franceza in ultimii 65 de ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondiali. De la povestirile eroice si idealizate din anii care au urmat razboiului pana la varietatea genurilor declansate de epoca “New Wave” din anii ’60 (inclusiv comedii) pana la versiunile mult mai lucide si mai adevarate din punct de vedere istoric si artistic din ultimul deceniu. Intr-o anumita masura, “Laissez-Passer” al lui Bertrand Tavernier inchide un ciclu, deoarece nu se refera numai la viata de zi cu zi, dar si cu modalitatea de a realiza filme sub ocupatia germana.
Bazat pe experientele reale si rememorand povestile celor doi eroi, amandoi lucrand in industria de film, ei nu se intalnesc niciodata in aceasta pelicula, sau cel putin nu se arata aceasta pe ecran. Gasesc aceasta idee ca fiind geniala, iar modul in care cei doi lucreaza si supravietuiesc in timpul razboiului, modurile in care ei se opun ocupatiei si rezista nu numai din punct de vedere fizic, dar si din punct de vedere moral sunt radical diferite. Regizorul Jean Devaivre (Jacques Gamblin) este implicat marginal cu Rezistenta, dar lucreaza pentru Casa germana de filme, cea mult hulita, unde artistii sunt obligati sa realizeze filme care sa glorifice “prietenia” cu nemtii, sub controlul permanent al ocupantilor.
Scenaristul Jean Aurenche (Denis Podalydes) pare a fi mai mult interesat de femei, dar scenariul sau contine linii subversive si actiunile sale atenueaza suferinta colegilor scriitori intemnitati de catre germani. Impreuna decid sa continue munca sub cenzura si controlul brutal, iar justificarea morala a acestei optiuni este intrebarea cheie a intregului film. Ar trebui marii artisti ai timpului (nume precum Jean Gabin, Darielle Darieux, Michel Simon, regizorul Clouzot) sa refuze sa munceasca in timpul ocupariei? Unde se va opri dorinta si nevoile pozitive de a continua viata si de a ajuta moralul compatriotilor si unde va incepe colaborarea cu inamicii?
Este un film lung si, in principal, primele 30 de minute sunt destul de confuze, lasand impresia unui inceput dificil, in special pentru spectatorii care nu sunt in mod necesar familiari cu toti membrii mediului descris in film. Poate fi considerat ca Tavernier era indragostit de subiect si a dorit sa prezinte o descriere complexa a perioadei cat mai completa cu putinta, dar incercarea de a evita simplificarile nu determina neaparat un film mult mai lung. Spectatorii sunt oricum recompensati in partea a doua a filmului cu doua momente antologice, ambele avandu-l pe Devraivre (Gamblain) ca subiect principal – excursia cu bicicleta prin Paris spre tara pentru a-si vizita familia si episodul mult mai suprarealist cand dupa ce dobandeste documente secrete, este trimis in Anglia pentru a fi informat de catre expertii spionajului britanic. Daca episoadele sunt adevarate asa cum se pretinde, acestea arata ca viata in timpul razboiului poate naste povesti mai frumoase decat cele imaginate pentru marele ecran.
1 comment