Gone (2012)

Gone (2012) – Disparută
Regia: Heitor Dhalia
Distributia: Amanda Seyfried, Jennifer Carpenter, Wes Bentley

Gone  este probabil genul de film care este destinat aparitiei pe piata DVD-urilor, dar si a distribuirii prin intermediul televiziunilor comerciale. Un thriller pe care l-am vazut de atatea ori, cu tente de mister, de film politist si parca impregnat si cu o nuanta mica de horror, el este totusi un film care nu te lasa cu un gust amar, ci iti ofera cateva momente de maiestrie, suspansul si imprevizibilul necesar pentru a continua sa il urmaresti pana la sfarsit, poate chiar putem intrezari printre scene cateva lucruri care ne amintesc de colaborarea cetatenilor cu autoritatile de pe meleagurile noastre.

Amanda Seyfried este parca alegerea perfecta nu doar pentru acest rol, ci pentru orice rol similar, cred ca fata ei ingrozita poate imbraca orice forma in orice film al genului thriller-horror. Aici o joaca pe Jill, o tanara ce suferise in urma cu multi ani o depresie, fiind rapita de o persoana necunoscuta, care era de fapt un criminal in serie, si de care scapase cu mult noroc. Problema nu era aceasta, ci faptul ca autoritatile locale nu o crezusera si fusese internata la psihiatrie, pe pieptul ei fiind pusa eticheta de „dezechilibru psihic”. Viata ei publica trebuia sa continue, desi Jill mergea din cand in cand sa exploreze Parcul national unde fusese legata, cu speranta ca va da ea insasi de urmele criminalului.

Cu toate acestea, declick-ul filmului se situeaza in prezent, intr-un moment in care, intoarsa dimineata de la serviciu, descopera ca sora sa, cu care locuia, nu se afla acasa. Puterea obisnuintei: mergand la Politie sa reclame disparitia si considerand ca este vorba de acelasi criminal, nu este crezuta si i se spune ca trebuie sa treaca mai multe zile pana cand Politia va incepe o adevarata ancheta. De aici si similitudinea pe care am vazut-o cu realitatea romaneasca, pentru ca sunt atat de multe reclamatii si sesizari, carora nu li se raspunde sau care nu sunt luate in considerare. Tipic insa si pentru americani, care au gandit ca o fosta bolnava psihic este imposibil de luat in seama si ceea ce sesiza ea era doar o ratacire de moment.

Astfel incat Jill ia totul pe cont propriu, aproape neverosimil, sprijinita de un politist nou, care o credea, precum si de o usurinta a scenariului (de categorie B, pe alocuri), care o face scapata din orice imprejurare doar pentru ca e… blonda. Cu toate acestea, nu este neaparat previzibil, mi-am pus de cateva ori problema adevaratul criminal si nu l-am recunoscut si poate pastra cu usurinta spectatorul in fata ecranului, daca vrea putina delectare cu ceva mister pe deasupra. Asadar un film mediocru, dar cel putin este peste media genului din care provine.

Nota: 6/10