Domestic (2012)

Domestic (2012)

Scenariul/Regia: Adrian Sitaru

Distributia: Adrian Titieni, Ioana Flora, Sergiu Costache, Clara Voda, Gheorghe Ifrim, Ariadna Titieni, Dan Hurduc, etc, adica Gaina: Cocoo, Iepurele: Cezar, Porumbelul: Bobby, Pisica: Țiți, Cainele: Patrocole si Curcanul: Peneș.

Pare o comedie, dragii mei… sigur ca da, este o comedie … dar este mai mult decat o simpla si usoara comedie… Pare a fi una dintre acele comedii romanesti deloc originale, desfasurate mai tot timpul in jurul mesei incarcata cu mancare si bautura…, dar este cu totul altceva decat pare…

Filmul este un mic studiu antropologic/ psihologic/filozofic, bine articulat, asupra tiparului clasic romanesc reprezentand habitatul, cutumele sociale si familiale, psihologia cetateanului autohton si filozofia sa “sanatoasa” de viata. Prilej pentru a prezenta personaje tipice, reprezentative pentru clasa de mijloc, nu cine stie ce scolite sau educate, cu sentimentele tocite sau anulate, cu gandurile si indeletnicirile invartindu-se intre zidurile scarii blocului si zidurile prorpiilor bucatarii, cu bucuriile plutind aburite de bere sau vin la mesele de pomenire sau de sarbatoare religioasa, cu naucitoare elongari filozofico-stiintifico-fantastice mergand pana la disecarea si interpretarea freudiana a viselor sau pana la teoria OZN-urilor –  vanatori veniti dintr-un viitor interesat a-si recupera mortii de pe Pamant, intr-un talmes-balmes ilariant religios-telenovelistic (din care nu lipsesc Iisus, Dumnezeu, Romeo si Julieta, Capra cu 3 iezi si iepurele sacrificat pentru tocanita de Craciun).

Insa toate aceste elemente ale scheletului filmului, organizate in doua capitole distincte: “Morti domestice“ si “Vieti domestice” sunt articulate intre ele prin mijlocirea unor piese simbol-domestice, animalele de casa (sau de pe langa casa omului). In mentalul colectiv al romanului de bloc la prima generatie urbana, cu radacinile inca puternic infipte in glia satului, gaina, porumbelul, iepurele, curcanul… sunt animale predestinate oalei de ciorba si cratitei de tocana, bineinteles dupa ce au fost incartiruite in baia apartamentului si sacrificate – nu cu mila, ci cu sila. Iar pisicile si cainii in bloc sunt un vesnic prilej de certuri, frecusuri si instigari rautacioase de la usa la usa. Unii oameni isi ascund adevaratele sensibilitati si disponibilitati sentimentele pentru animalele de casa, altii au sansa de a-si recastiga ceva din calitatile umane, in urma unor experiente cu aceste fiinte “domestice”. Poate bine subliniaza filmul, sufletul inca deschis al copiilor poate fi o legatura dintre maturi si aceste animalute. (Asta pana la pervertirea nepasatoare a copiilor, din ce in ce mai timpurie). Prin urmare, liantul care realizeaza din acest film un conglomerat de calitate este constituit din animalele domestice. Ele sunt cele care ii reumanizeaza pe oameni, care ii intregesc si care ii invata ca in viata da… iubim, dar mai si distrugem ceea ce iubim!

Cu mult umor, cu un simt special al naratiunii cinematografice  si cu intelegerea profunda a psihologiei umane (a romanului mai ales), Adrian Sitaru ne face si sa zambim, dar si sa gandim. Si poate, sa ne recunoastem pe noi, sau poate pe vecinii nostri, sau poate – in mare – tipologia specifica de care nu ducem lipsa. Nu lipseste pestele de sticla – bibelou, tronand la loc de cinste, nu lipseste nici imensul tablou grotesc cu un cal maaaare in prim plan si cu altii foarte mici in plan secund (chiar, unde o fi fost Rapirea din Serai, poate in dormitoare – caci acolo nu prea ne-a dus camera de filmat discreta 🙂 ), nu lipsesc mai tot timpul prezente, reuniunile de familie in jurul mesei de bucatarie sau de sufragerie. Nu lipseste nici moartea si priveghiul, in scene filmate lung-focalizat, o rezolvare cu efect ciudat si simbolic, de participare-observatoare-prin-obiectivul-unui-microscop. (Sau poate – obiectul de studiu al unui OZN-ist asupra romanilor:-) ) (Cinematografia: Adrian Silisteanu).

Partituri bine scrise pentru interpretii la fel de bine selectionati, ca sa nu mai vorbesc de actorii necuvantatori, dintre care se detaseaza Patrocle, cainele cu mutrisoara isteata si cu un joc de mort perfect :-).

Ca sa nu o mai lungesc inutil, Adrian Sitaru vine si de aceasta data sa ne surprinda pozitiv cu realitatea noastra cea de toata zilele prezentata, dupa parerea mea, prin optica unui cineast care iubeste mult viata si oamenii, dar care priveste totul cu profunzime si obiectivitate si care se inarmeaza pe el , dar si pe noi – in autoaparare, cu mult umor lucid. Jos palaria si pentru promovarea speciala, imaginativa si simpatica facuta acestei noi productii marca Sitaru!

Un film pe care vi-l recomand!!!

Nota: 7.5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=sog9bvuYZHI&feature=youtu.be’]