Bloody Sunday (2002) – Duminica insangerata
Regia: Paul Greengrass
Distribuția: James Nesbitt, Tim Pigott-Smith, Nicholas Farrell
Filmul Bloody Sunday se doreste a fi o readucere in atentia opiniei publice a evenimentelor sangeroase care au avut loc in oraselul nord-irlandez Derry (dominat demografic de comunitatea catolica spre deosebire de Belfast, unde majoritari erau protestantii loialisti) in ianuarie 1972. Derularea acelei zile care a tensionat suplimentar relatiile dintre cele doua parti, irlandezii republicani si catolici, pe de o parte (cu diversele factiuni inerente), atat din nord, cat si din Republica Irlanda, si pe de cealalta, autoritatile britanice si intregul corolar de institutii represive avute la dispozitie (armata, politia prostestanta nord-irlandeza, servicii speciale etc.). Putina istorie nu strica pentru a intelege cum s-a ajuns la 30 ianuarie 1972.
În februarie 1967, un grup puţin cunoscut care milita pentru drepturile civice din Irlanda de Nord s-a transformat in Northern Ireland Civil Rights Association (N.I.C.R.A.) dupa modelul miscarii de drepturi civice ale comunitatii negre din Statele Unite. Aceasta Asociatie a formulat cinci revendicari cat se poate de rezonabile (nu cereau revenirea celor sase comitate nord-irlandeze decupate artificial de britanici in 1921 si transformate intr-un statulet neo-colonial dominat de protestanti): Un om, un vot, redefinirea circumscriptiilor electorale care favorizau majoritatea protestanta, desfiintarea politiei speciale, abrogarea unor legi care ofereau puteri speciale fortelor de securitate protestante, si stabilirea unui sistem echitabil de alocare a locuintelor contruite din fondurile statului. Revendicarile se concentrau asupra ideii de egalitate intre cele doua comunitati atat in viata politica, cat si in cea administrativa.
Pentru inceput, exsitenta acestei asociaţii a trecut neobservată. Abia organizarea unei manifestatii in august 1968 intre doua mici orase nord-irlandeze, Dungannon si Coalisland, la care au participat 3000 de oameni a atras atentia asupra activitatii si revendicarilor ei. La 5 octombrie 1968, asociatia a dorit sa reediteze manifestatia in orasul Derry. Violentele care au izbucnit in timpul acestui mars intre protestatari si politisti au dus la ranirea a 11 politisti si a 77 de protestari. Un alt mars a fost organizat de catre N.I.C.R.A. in ianuarie 1969 intre cele mai importante orase din Irlanda de Nord, Derry si Belfast. Manifestantii catolici au fost atacati de catre loialisti, iar la scurt timp, intregul oras Derry era cuprins de violente intercomunitare, intre manifestantii catolici obisnuiti si fortele de politie si loialistii protestanti.
Cel mai sangeros episod, asupra caruia se axeaza cu predilectie si filmul, care a inflamat suplimentar atmosfera din insula, a avut loc la 30 ianuarie 1972, cand o manifestatie declarata ilegala de catre autoritatile orasului Derry a fost dispersata brusc de parasustistii britanici care au tras cu munitie de razboi in plin, ucigand 13 civili catolici, un altul a sucombat la spital a doua zi ca urmare a ranilor suferite. Justificarea Comandamentului Armatei Britanici in Irlanda de Nord a fost aceea ca asupra soldatilor s-ar fi tras, afirmatie care nu a fost confirmata de nici o alta sursa independenta. Aceasta Duminica Sangerosa a provocat manifestatii furioase in intreaga Irlanda. La funeraliile victimelor inocente a participat si primul-ministru irlandez, Jack Lynch, iar acea zi, de 3 februarie 1972, a fost decretata zi de doliu national. O mare manifestatie in fata ambasadei britanice la Dublin a atras treizeci de mii de persoane care au incendiat-o.
In Parlamentul de la Westminster, tanara deputata socialista nord-irlandeza Bernadette Devlin[1]a avut o altercatie cu ministrul de Interne al Guvernului Britanic, Reginald Maudling, lovindu-l peste fata atunci cand acesta si-a prezentat raportul asupra incidentelor din 30 ianuarie 1972 in Parlament. Raportul sustinea versiunea oficiala a Armatei care s-a dovedit a fi dupa mai bine de 30 de ani foarte controversata.
In anul 2000, IRA a oferit mass-media britanice si irlandeze o caseta cu inregistrarea convorbirii avute de catre personalul militar britanic la aflarea masacrului din acea zi, obtinuta in urma interceptarii convorbirilor telefonice ale unui centru de comanda al Armatei Britanice. Conform acesteia, adjunctul comandantului general al fortelor britanice din Irlanda de Nord, generalul Robert Ford, a jubliat la auzul vestii. De altfel, se poate observa foarte bine si in derularea filmului cum acest inalt ofiter britanic incuraja explicit folosirea mijloacelor dure pentru a potoli multimea.
Intr-adevar, ca in multe alte situatii de acest gen de peste tot din lume, cea mai mare parte a manifestantilor erau pasnici, doar o minoritate de tineri infierbantati de faptul ca blindatele si jeepurile armatei blocau accesul manifestatantilor au inceput sa arunce cu pietre, provocandu-le. Insa disproportia intre manifestantii aruncand cu pietre si militari inarmati pana in dinti este uriasa. La aceasta se adauga si psihoza care parea a-i stapani pe militarii britanici aflati in jurul manifestantilor si aceasta atmosfera mi-a adus aminte de psihoza care a dominat armata romana in decembrie 1989. Atunci cand este haituit psihic, cand se pune presiune pe el si cand este supus unui mediu pe care aparent nu-l mai intelege (ca si cum nu ar fi venit din lumea civila…), militarul reactioneaza, de multe ori, complet ilogic, are reflexele unui animal haituit. Si cum se poate apara mai bine in aceasta situatie decat descarcandu-si inarcataorele oriunde, caci atat timp cat trage simte ca detine controlul ?!
Intr-un anumit moment al filmului, dupa ce militarii britanici deja au omorat mai multi civili, tragand rafala dupa rafala, unul dintre ei isi intreaba camaradul: „Dar in ce tragem? Ai vazut vreo tinta, eu nu am vazut nimic?” Raspunsul este aiuritor si tipic: „Sigur, mi s-a parut ca vad o arma sus, oricum declaram ca am fost atacati” (aproximativ etc.), scuza care a si functionat, dupa cum bine prezinta realizatorii la final, niciunul dintre autorii masacrului nefiind pana la urma pedepsit.
Analistii politici erau de parere ca daca Republica Irlanda ar fi avut forta militara necesara s-ar fi putut foarte usor ajunge la razboi deschis intre cele doua vechi inamice, insa disproportia intre mijloacele militare ale Marii Britanii si cele ale Irlandei era uriasa. Iar atunci cand se intampla astfel de situatii, confruntarea se muta intr-o alta dimensiune, intr-un alt teren, in care chiar si forte militare net inferioare cantitativ sau calitativ poate pune serioase probleme. Caci (Provisional) Irish Republican Army (IRA) si sutele de victime britanice si loialiste pe care le-a provocat, mai ales personal al fortelor de ordine, dar nu numai, a fost raspunsul pe care cruzimile, brutalitatile si injustitiile britanice seculare l-a primit. Ce semeni, asta primesti.
Bilantul violenţelor din Irlanda de Nord cauzate de P.I.R.A. a fost analizat în studiul Lost Lives realizat de un grup de cercetători nord-irlandezi. In acest studiu se arata ca P.I.R.A. a ucis de la infiintare pana in anul 2004 644 de civili, 456 de militari britanici, 273 de membri ai Politiei provinciale, 182 de soldati ai Regimentului de Aparare din Ulster, 28 de paramilitari loialisti, 23 de ofiteri de inchisoare, 7 politisti sau soldati sud-irlandezi si 5 politisti britanici. Totalul mortilor este de 1781. De asemenea, P.I.R.A. ar fi ranit 6000 de militari britanici, politisti nord-irlanezi si 14.000 de civili.
Nota: 10/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=Nesd7KtZEMk’]
[1] Bernadette Devlin McAliskey s-a nascut in comitatul Tyrone din Irlanda de Nord in anul 1947 intr-o veche familie nationalista si a fost cea mai tanara deputata in Parlamentul de la Westminster la varsta de doar 21 de ani. In 1969 a publicat volumul “Pretul sufletului meu”, carte care a contribuit la mediatizarea discriminarilor la care era supusa comunitatea catolica. Ulterior ea s-a indepartat de curentul nationalist traditional, devenind membra a Partidului Socialist Republican Irlandez, un grup disident din Partidul Oficial Sinn Fein. Gruparea paramilitara a acestui partid era I.N.L.A. Irish National Liberation Army un mic grup care s-a separate de IRA Oficiala.
