The Burnt Orange Heresy (2019)
Regia: Giuseppe Capotondi
Distribuția: Claes Bang, Elizabeth Debicki, Mick Jagger, Donald Sutherland
‘The Burnt Orange Heresy’ regizat de Giuseppe Capotondi este unul dintre acele filme ale căror soartă pe ecrane a fost serios afectată de pandemie. Prezentat în premieră la Festivalul de Film de la Veneția în 2019, urma să iasă în săli în martie 2020. Acum este lansat pe ecrane, cu peste o jumătate de an întârziere, într-o lume în care sălile de cinema sunt rare și publicul din ele este și mai rar. Daca ar fi fost promovat bine, acest film ar fi avut șansa unui succes de public cel puțin mediu, poate mai mult decât atât. Așa, acest film care îmbină o poveste romantică cu un thriller care se petrece în lumea artei și care spune câteva adevăruri interesante despre valoarea comercială a artei moderne, inclusiv rolul și pretențiile criticilor care dirijează gustul publicului dar și influențează unde se duc banii colecționarilor, reprezintă doar un divertisment escapist într-o perioadă în care poveștile ‘normale’ de ieri au devenit subiecte de fantezii nostalgice.
Acțiunea se petrece în Italia, desi este vorbit complet în engleză, personajele fiind expatriați sau călători americani sau britanici. James Figueras (Claes Bang) este critic de artă și autorul unor cărți dintre care cea mai recentă demonstrează rolul criticului în a aprecia arta, dar și lasă a se înțelege că terenul este deschis imposturilor și escrocheriilor. La unul dintre evenimentele de lansare a cărții o cunoaște pe Berenice (Elizabeth Debicki), o tânără și frumoasă turistă americana, a carei persoană și trecut par ambigue. Cei doi ajung repede în pat, după care criticul de artă o invită pe noua sa prietenă să petreacă cu el sfârșitul de săptămână în vila luxoasă de pe malul lacului Cuomo a unui bogătaș excentric, colecționar de artă (Mick Jagger). Într-o cabană la marginea domeniului, acesta îl găzduiește pe Jerome Debney (Donald Sutherland), un pictor genial dispărut din ochii publicului de peste 50 de ani, după ce întreaga sa operă fusese mistuită de flacări într-un incendiu la Paris. A continuat el să creeze? Un tablou de-al său, daca există, ar fi de o valoare imensă – materială și artistică. Mă opresc aici pentru a evita păcatul numit ‘spoiler’. Voi spune doar că exista în film destule dialoguri despre arta (unele amintind piesa de teatru ‘Arta’ a Yasminei Reza), dar și acțiune thriller pentru a mulțumi amatorii genurilor respective.
Execuția este mai mult decât rezonabilă, desi nu complet lipsită de probleme. Claes Bang și Elizabeth Debicki sunt foarte potriviți rolurilor, legătura dintre ei este credibilă, au ceea ce se numește ‘chimie’ și dialogurile lor din prima parte a filmului reprezintă o excelentă introducere în subiect și în atmosferă. Mick Jagger și Donald Sutherland realizează fiecare în felul său roluri excelente și îmi dau speranțe pentru viitor, căci, cel puțin în filme, se pare că apogeul succesului bărbaților la femeile frumoase se întâmplă după ce trecem de vârsta de 75 de ani. Imaginea este excelentă, Italia cu peisajele sale naturale, vilele luxoase și arta exuberantă din interioare reprezentând cadrul perfect pentru un film care reușește să atragă atenția ca thriller cu tente romantice legat de artă. În fapt cam doua treimi din film ar fi putut fi realizat prin anii 60 sau 70. Partea finală schimba puțin tonul, își face apariția violența modernă dar nu neapărat necesară sau eficientă cinematografic, și anumite detalii sunt explicate prea mult și prea trivial. Sunt totuși destule motive bune pentru a caută și a viziona acest film când va ajunge pe ecrane prin apropiere sau când veți avea ocazia să-l vedeți distribuit pe streaming.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Susangranger.com)
