Filme Filme romanesti

Apă și talpă (2024), 1400 de kilometri de curaj

Apă și talpă (2024)
Regia: Mircea Gherase, Lucian Mircu

Apă și talpă, documentar independent realizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu, a intrat din 8 noiembrie în programul cinematografelor din România, iar echipa filmului va merge într-o caravană cu proiecții speciale în 18 orașe din țară. Am avut plăcerea de a fi prezentă la prima reprezentație pentru presă, cea din 6 noiembrie, Cinemaxx Băneasa, în prezența unor membri ai echipei și pot spune că a fost unul dintre cele mai emoționante momente de multă vreme încoace. Nu știu încă ce mi-a plăcut mai mult, să trăiesc emoția traseului și provocările alături de ei, să revăd parte din bucățile pe care deja le-am parcurs și eu, modul în care au reușit să facă aproape magie cu tot materialul adunat…

Documentarul este o călătorie emoționantă care pune în valoare puterea umană în fața provocărilor. Fiecare kilometru parcurs pe Via Transilvanica devine o metaforă a vieții, cu suișuri și coborâșuri, momente de triumf și de epuizare. Prin intermediul acestor sportivi descoperi că rezistența nu este doar fizică, ci mai ales mentală, și că în spatele fiecărui pas se află o poveste personală, adesea marcată de durere și vindecare deopotrivă. Proiectul Via Transilvanica aduce beneficii semnificative comunităților locale, stimulează economia rurală și creează noi oportunități de dezvoltare, dar contribuie și la conservarea mediului înconjurător și la promovarea unui stil de viață sănătos și activ.

În septembrie 2022, Tibi Ușeriu demara planul de a străbate țara în alergare pe Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanță din România, proaspăt amenajat de Asociația Tășulasa Social. I se alăturau alți opt sportivi de anduranță. Traseul are aproape 1.400 de kilometri, peste 30.000 de metri diferență de nivel. În 25 de zile multe aveau să se întâmple între aceste două borne Putna – Drobeta-Turnu Severin – și multe motive pentru abandon: amenințarea urșilor și a câinilor de stână, rătăciri în noapte, alergări fără oprire pe soare și pe ploaie, până se jupoaie pielea, cad unghiile și toate măștile. Unele secvențe din film îți taie respirația fie prin frumusețea peisajului, fie prin încărcatura emoțională, fie datorită situațiilor în care ajung sportivii. Niciunul dintre participanți nu era finalist garantat și toți știau că vor exista momente în care suferința va fi aproape insuportabilă, totuși, au acceptat provocarea. Pe anumite porțiuni de traseu s-au mai alăturat alergători dornici să facă parte din proiect și să susțină demersul.

Apă și talpă e mai mult decât documentarea în priză directă a acestui proiect sportiv și un pretext pentru a arăta locuri spectaculoase din România. Pe parcursul vizionării afli ceva din povestea și viața fiecărui sportiv, de cele mai multe ori istorii triste, istorii care au lăsat urme adânci și nu plăcute în mintea și carnea fiecăruia. Dar și că există un fir mai lung care le leagă pe toate. Este și o demonstrație despre puterea voinței în cazuri în care e nevoie să îți testezi limitele și o dovadă că oameni obișnuiți pot face lucruri însemnate. În plus, atunci când ne unim forțele, putem depăși orice obstacol. Spiritul de echipă și camaraderia sunt contagioase, la fel și umorul, surprins excelent printre scene cu mare impact emoțional. Fiecare protagonist te atrage cu ceva și te ține ancorat în poveste și cred că oricine va vedea filmul se va atașa de măcar unul dintre ei.

Grupul este format din sportivi de anduranță recunoscuți la nivel mondial, un supraviețuitor de cancer, o ultramaratonistă, un analist comportamental, un tată, un alergător care își ignoră vârsta în ciuda avertismentelor medicilor; drumul lung dă fiecăruia șansa de a petrece timp cu sine, dar și de a avea acces la poveștile celorlalți. Este deopotrivă o poveste despre vulnerabilitate, despre modurile în care alegi să împărtășești o parte din tine, să încerci să te vindeci, dar și una despre modurile de a-ți înfrunta propriii demoni.

Documentarul nostru este și despre ce se întâmplă când ne punem în cap o idee mare și ne ținem de ea”, au declarat regizorii Mircea Gherase și Lucian Mircu.

Tibi Ușeriu, Corneliu Buliga, Toma Coconea, Eva Hochbauer, Florin Alexandru, Cristian Deac, Adrian Pavăl, Cornel Pop și Paul Vulturar sunt cei nouă protagoniști ai încercării de a alerga de la Putna, din nord, până la Dunăre.

“Dacă te gândești că o să alergi 1.400 de kilometri timp de 20 de zile și n-o să te doară nimic, te înșeli amarnic. O să te doară și o să te doară foarte repede“, spunea Tibi Ușeriu înainte de startul cursei. Mulți dintre sportivi însă au dovedit că odată ce depășesc anumite bariere fizice, dar mai ales mentale, durerile nu mai sunt resimțite în același mod și fiecare zi pe traseu e o victorie și o minune.

Pe măsură ce urmăresti traseul parcurs de alergători, nu poți să nu te simți conectat la propriile experiențe de viață. Fiecare se confruntă cu propriile provocări, iar Apă și talpă oferă o doză mare de motivație și speranță. Este important să continuăm să mergem înainte, să ne găsim propria putere interioară și propriile sensuri. Îmi doresc, la fel ca regizorii și echipa de alergători, ca acest documentar să inspire cât mai mulți oameni să își depășească temerile și să își urmeze pasiunile. Atunci când ne propunem un obiectiv ambițios și lucrăm cu determinare, putem realiza lucruri extraordinare.

Apă și talpă a avut o primă proiecție la festivalul Ceau, Cinema! (Timișoara) și a luat premiul pentru cel mai bun film românesc la Alpin Film Festival (Brașov, septembrie 2024).

Mergeți să vedeți filmul, merită fiecare secundă!

Din 8 noiembrie echipa filmului dă întâlnire publicului, pentru început, în 18 orașe: Arad, Baia Mare, Bacău, Bistrița, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Câmpina, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Piatra Neamț, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara.

Nota: 10/10

Articole similare

Lumina ajunge la mine cu întrerupere: Hype, de Hose Pablo

Carmen Florea

Les Films de Cannes à Bucarest 2019 – Conferința de presă

Carmen Florea

Un film premiat de 43 de ori: Eddie + Edith (2017)

Adriana Ruta Neagoe

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult