”Buburuza”, de Liliana Corobca
Editura Polirom, Colecția Fiction.LTD, Iași, 2019
„Am un loc pe corp care, atins, dar mai ales sărutat, mă topește de tot. E la încheietura mâinii, acolo unde pielea e foarte fină. Politicos, sărutăm mâna femeii, dar mâna e lungă și dacă nu te oprești și înaintezi… Da, și buzele pot fi sărutare, dar mâna e de preferat, e fără riscuri sentimentale, dacă relația e avansată, nici nu stau încordată, cu gâtul întins și cu spatele în poziție incomodă sau de-a dreptul dureroasă, cu nasul acoperit de fața celuilalt. „
Am să repet de foarte multe ori, că sunt adepta unor cărți care educă esteticul și empatica, dar care o fac într-un fel firesc, ordonat, aproape cuminte. Prefer cărțile în care te scufunzi, în care densitatea cuvântului și al frazei te trag, ademenindu-te într-o beatitudine aparte. Și nu, nu mă refer aici la banalele standarde de frumusețe sau la istorii cu happy-end. Sunt mai degrabă cărțile în care fericirea se ridică la rangul unor stări, a unor gânduri.
Vasilica Buburuz este o persoană cu handicap locomotor care visează să zboare și ne dezvăluie sentimentele unei sihăstrii forțate. Ce simte, cum trăiește și ce vede – iată formula acestui roman, sugestiv intitulat „Buburuza”, semnat de talentata autoare de origine basarabeană Liliana Corobca. Pentru cei care probabil nu o cunosc, Liliana Corobca este un autor prolific, ale cărei cărți sunt traduse în italiană, germană sau slovenă.
Revenind la Vasilica Buburuz, trebuie să recunosc că este un personaj totalmente atipic. Debordând de un optimism aparte care uneori se lasă fulminant înlocuit de o apatie tăcută, aceasta se încăpățânează să trăiască. Refuză cu vehemență să se complacă în neputința sa, iar acest lucru o face deosebită și memorabilă.
„E tot mai nemărginită capacitatea noastră de a fi singuri, tot mai mare schimbarea odată cu noile tehnologii, nici nu știu dacă mai simte cineva, așa ca mine, ce înseamnă un om alături, dacă mai are cineva astăzi asemenea doruri. Când am un om în față, mi se încălzesc picioarele, îmi trece durerea de spate, îmi bate puternic inima, aproape că o aud, vie, într-un piept fremătător, neîncăpător, și încep să zâmbesc de bucurie.”
Nemărginita sa putere lăuntrică și maniera în care-și deapănă existența se răsfrânge și în relațiile cu părinții, dar și în toate iubirile sale. Tatăl aproape absent, din punct de vedere spiritual, și o mamă care se rușinează de propria fiică – ambii o fac să-și ia lumea în cap și să fugă, să se refugieze oportun în studiile și cărțile pe care le adoră.
„Povestea gogoșii o simt cel mai aproape de mine. Cum se rostogolește ea și fuge de toți care vor s-o mănânce. O povesteam nepoților, dar nu le-a plăcut, nu mă ascultau, îmi cereau alte povești. Veneau cu niște cărți cu tot felul de monștri colorați, citește-ne de aici! Fiecare generație cu poveștile ei… „
Bărbații Vasilicăi sunt și ei speciali. Nu neapărat buni sau răi, dar exact croiți pentru a-i potoli, mai mult sau mai puțin, pofta de dragoste, or eroina noastră debordează de o sexualitate feminină aparte și de o energie aparte, părând înfometată de a cuceri culmile plăcerii, dar fără pic de vulgaritate.
Care este totuși subiectul acestei cărți? Nu m-aș aventura să o trec în categoria celor despre oameni nefericiți, deși este eminamente tristă, dar este o carte despre regăsire, despre identificarea originii unor stimuli interiori și despre echilibru, în care nu contează dacă ai sau nu picioare, ci mai ales dacă ai spirit.
Cartea Lilianei Corobca mi-a amintit că există, mai des, un handicap moral și că acest lucru are o altă doză de gravitate, pentru că te lipsește de dorința unui zbor spre alte culmi, or a zbura înseamnă a te elibera de clișeele și regulile dictate de o societate misogină și crudă.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, Radio România cultural, zdg.md)
