„Trenuri cu prioritate”, de Bohumil Hrabal
Editura Art, Colecția ”Serie de autor Bohumil Hrabal”, 2012
Traducere din limba cehă și prefață de Corneliu Barborică
Moto: „Trebuia să fi stat acasă, cu curul pe cămașă… Nu să zăpăciți o lume întreagă.”
Nuvela lui Bohumil Hrabal mi-a adus aminte din primele pagini de transportul feroviar din România. Diferențele sunt atât de mici, pentru cei obișnuiți să meargă cu trenul, încât ne întrebăm rapid dacă nu cumva sunt relatate aceleași timpuri, iar Hrabal a făcut o excursie prin România, de unde a împrumutat multe din metehnele de la noi: întârzieri masive, infrastructură lipsă, manevre efectuate cu mâna sau cu ciocănelul, lipsa totală de tehnologie avansată. Ei bine, nu, autorul ceh a înfățișat starea trenurilor din perioada celui de-al doilea război mondial, pe când nemții dețineau încă puterea în Cehoslovacia anexată, iar căile ferate erau sub autoritatea lor, fiind principalul mijloc de transport al efectivelor militare.
Cum altfel însă putem privi următorul paragraf decât ca o asemănare inconștientă și dorită cu realitatea românească din prezent: ”Aviația dezorganizase transporturile în așa hal, încât trenurile de dimineață soseau la prânz, cele de la prânz seara și cele de seară noaptea. În câte o după-amiază mai nimerea câte un tren la orele fixate, numai că punctualul tren nu era cel așteptat, ci un altul, de dimineață, care își făcea apariția cu o întârziere de patru ore.” Doar citind acest paragraf, gândindu-l, ne dăm seama cât de departe suntem de lumea civilizată, cât de puțin ne dorim să ne dezvoltăm astfel încât până și întârzierile să fie evitate. Hrabal a descris cu 50 de ani mai devreme (cartea a fost publicată în anul 1965), fără să vrea, fără să cunoască, o Românie a mileniului trei.
Într-o gară din Cehoslovacia, elevul Hrma învață toate tainele meseriei de angajat la căile ferate. Stă în biroul șefului, stă la ghișee, schimbă macazul sau se urcă pe semaforul de tren, ce tocmai se stricase, și schimbă culorile cu mâna pentru ca trenurile să treacă în siguranță. Lucruri normale care se fac la un astfel de serviciu, plilej de învățăminte, dar și suficient timp pentru a ne istorisi câte ceva din propria viață, din trecutul său sau de a observa cu atenție oamenii din jur. Aluzii sexuale sau chiar sex pe canapeaua mult-iubită a șefului de gară, masa luată din canuța primită de acasă, porumbeii șefului, totul face parte din această lume în miniatură. Printre acestea, și următoarea descriere suculentă a impegatului Hubička: ”Domnul impegat Hubička împărtea femeile în două categorii: cele care se distingeau prin calități de la mijloc în jos, ca doamna contesă, erau poponețele, iar cele care aveau sânii frumoși erau țâțișoarele. Cum ar spune cineva, bibănel, vătrai, pletos ș.a.m.d.”
Printre trenurile care trec prin gara lui Hrma, cele care atrag atenția sunt așa-numitele ”trenurile cu prioritate”, acele trenuri militare care nu trebuie să staționeze niciodată, care au prioritate în fața celor de călători sau a marfarelor și care transportă trupele naziste pe sau dinspre front. Pentru angajații gării cehești, regulile sunt obligatorii și nu sunt încălcate niciodată. Aproape niciodată. Pentru că acțiunea cărții tocmai pe acest aspect se concentrează: sabotajul unui tren cu prioritate de către Hrma și colegii săi, prin plasarea unei bombe în vagonul din mijloc, astfel încât acesta să nu mai poată ajunge la destinație. Pregătirea, acțiunea propriu-zisă și consecințele sunt tratate atent, lăsând uneori umorul să ajungă la suprafață, alteori tragismul și tragedia.
Cu siguranță, următoarea alegere după această carte va fi ecranizarea lui Jiri Menzel, ”Ostre sledovane vlaky”, film existent în lista noastră de ”1001 filme de văzut într-o viață”, dar și câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin. Curiozitatea vine mai mult de la aparenta dificultate de a adapta un roman de mici dimensiuni precum ”Trenuri cu prioritate”, care nu conține prea multă acțiune, ci mai degrabă impresii, amintiri și gânduri ale personajului principal și a celor care îl înconjoară. Cu toate acestea, câteva scene rămân în minte și la ceva timp după lectură, pentru că maturizarea lui Hrma înseamnă și prima noapte de dragoste, și protestul tăcut împotriva nemților, și peripețiile inerente muncii în echipă. Hrabal este, așadar, simpatic și amuzant :).
