”Iar dimineața vor veni rușii”, de Iulian Ciocan
Editura Polirom, Colecția „Ego. Proză”, Iași, 2015, 256 p.
Romanul lui Iulian Ciocan se desfășoară pe două planuri: lumea Moldovei lui 1995-1996, respectiv cea a lui iunie 2020.
Viața lui Marcel Pulbere, absolvent al Filologiei brașovene, reîntors la Chișinău, are multe în comun cu cea a scriitorului Oliviu Condurache din Tărâmul lui Sașa Kozak (2011); lumea moldovenească de la jumătatea anilor 1990 este una dezolantă, bântuită de diferite fantome, iar autorul o poate surprinde în câteva fraze relevante. De exemplu, tânărul absolvent de facultate în România trebuie să facă o oarecare speculă cu conserve de pește, făcând și ceva curte unei vânzătoare: „După două zile s-au întâlnit în cafeneaua Porumbița, un local pe ai cărui pereți coșcoviți erau desenați niște hulubi în călduri, cu ochi boldiți.” Mirosul de clor din cafenea îi va face pe cei doi tineri să plece amețiți din local.
Singura speranță a lui Marcel Pulbere este romanul pe care îl avea în manuscris, încă din facultate, pe care va reuși să îl publice, prilej pentru o frescă a vieții culturale din Moldova, cu editura „Buchea latină” și starul său, scriitorul Liviu Beschieru (personaj de frunte din Tărâmul lui Sașa Kozak), al căruit tic verbal este sintagma „eminescian vorbind”; Beschieru reprezintă tipul scriitorului pășunist, cvasiunanim acceptat de societatea moldovenească: „Românismul e sufletul meu”, lozincă a scriitorului, este afișată cu litere de o șchioapă în diferite spații culturale. O figură este criticul Andrei Țeposu, autoritate a lumii literare locale, scriitorul care nu își poate exprima fără echivoc o opinie, lucru letal mai ales în critică; cu toate acestea, contemporanii săi îl apreciază unanim – deși criticul nu cunoaște autori elementari pentru critică și teorie.
Romanul tânărului absolvent, Ultima eliberare, este o distopie despre invazia Moldovei de trupele transnistrene; textul este intercalat în roman, secvențe din viitorul foarte apropiat aducând în scenă personaje dintre cele mai grotești. Romanul lui Marcel Pulbere îl are drept personaj principal pe Nicanor Turturică, profesor de latină, care este surprins de venirea rușilor în Chișinău și obligat să aleagă între a fi profesor de limbă moldovenească sau a dispărea. Deși existența lui comportă multe dimensiuni comice (precum relația cu Raia, vânzătoarea de la bufetul facultății), este în cele din urmă pusă sub semnul tragicului; pus să aleagă între a preda în continuare nu limba latină, ci limba moldovenească – sau a dispărea, profesorul Turturică nu semnează pactul cu invadatorii.
Distopie amintind de Ziua opricinicului, romanul personajului Pulbere disimulează o parte din realitate sub aparențe vizibile; astfel, soldații lui Pufin avansează pe teriotriul Moldovei foarte rapid, iar când președintele Nicolae Flenchea se suie în ultimul avion disponibil, doborât de un MIG oportun apărut, o femeie deznădăjduită, voce a poporului, dar și mască paradoxal-ironică a autorului, rostește celebrele cuvinte: „Dragii mei, v-a rămas numai o noapte în care puteți să faceți ce doriți sau n-ați mai făcut, o singură noapte, iar dimineața vor veni rușii…”
Deși diferite, cele două Moldove, la distanță de un sfert de veac una de alta, au numeroase corespondențe; naționalismul intransigent, în numele moldovenismului, este o asemenea notă comună; în anii 1990 se țineau lecții de literatură moldovenească, unde se vorbea despre „verbul lui Lenin”, așa cum, în iunie 2020, la Universitatea din Chișinău catedra de literatură moldovenească va lua locul celei de literatură română. Este o situație veche; cel de-al treilea timp al romanului, adolescența lui Marcel, ne plasează în epoca de dinainte de 1991. Este o adolescență trăită, subliniază autorul, cu puțin timp înainte să moară Brejnev – trimitere pertinentă la volumul cu același titlu din 2007. Dar și epoca postbrejneviană perpetuează același naționalism de circumstanță: „Era anul în care lua amploare așa-zisa Mișcare de Eliberare Națională. Mii de indivizi bronzați, mustăcioși mărșăluiau prin oraș cu icoane, prosoape, lumânări, pancarte, steaguri tricolore pe ale căror pânze era imprimat bourul strogând: „Unire, moldoveni!”. Suflul primenirii pătrunde și în aulele universitare, dar, spre deosebire de Blina și de alți amici înnobilați de sentimentul patriotic, Marcel nu prea mergea la mitingurile dirijate de foștii cântăreți ai Marelui Octombrie, preferând să se tolănească în patul iubitei.”
Cu un comic de nume adesea reușit (biblioteca „Baștina”, librăria „Drujba”, profesoara Lavinia Turavura, avocatul Romeo Sclifos ș.a.), cu observații psihologice de pură ironie („Zinuca nu reușise să-i spună totul despre funcția exocrină a pancreasului, necunoscută pentru ea timp de aproape șapte decenii”; „Dacă ar fi fost nevoie, Marcel i-ar fi băut cu plăcere urina. Asta era oare iubirea adevărată?”), romanul se încheie cu un proces intentat scriitorului Marcel Pulbere de către societatea moldovenească. În spiritul unui textualism tributar lui Gheorghe Crăciun, sunt chemați la bară cititorii, care se exprimă cu dificultate, înțeleg destul de puțin din realitate. Iată de pildă mărturia unui asemenea cititor, profesor de geografie din Cahul: „cartea asta m-a șocat! Și dacă, mi-am zis, vor veni peste noi separatiștii transnistreni? Dacă vor da buzna în casa mea? Păi a fost deja un război pe malurile Nistrului, în 1992. Iar autorul cărții m-a convins că o nouă confruntare e posibilă. De aceea vreau să mă refugiez în România! Acolo mă voi simți în siguranță.” Nu lipsește nici un fost luptător în războiul transnistrean: „Oameni buni, acest autor becisnic și-a imaginat că Moldova e ocupată de Transnistria, că separatiștii distrug statalitatea noastră dragă, că intră în Chișinău. Oameni buni, cartea asta e o invitație făcută bandiților de la Tiraspol!”
Iar dimineața vor veni rușii este o nouă provocare a naționalismelor latente, vetuste, ce se pot însă dezvolta în vasta problematică moldovenească – o temă semnificativă a discursului public românesc de astăzi.
