„Multă forță și un dram de gingășie”, de Andrei Dósa
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2021
Andrei Dósa este considerat drept unul dintre cei mai buni și reprezentativi scriitori maghiari de limbă română. Și pe bună dreptate. Căci stilul său, limbajul folosit, temele pe care le dezvoltă, felul în care le prezintă pe acestea – toate converg spre acel punct unic ce subliniază talentul și meșteșugul deosebit al acestui poet și prozator din tânăra generație. Recunosc faptul că până la Multă forță și un dram de gingășie nu citisem ale opere ale lui Dósa. Cu toate acestea, am fost de-a dreptul încântat și fascinat să descopăr un roman plin de patos, de frumusețe literară, care îmbină experiențele proprii ale scriitorului cu viziunea sa unică asupra existenței umane și asupra realităților românești din ultimii ani.
În special, de-a lungul celor 200 de pagini, autorul a încercat nu doar să nareze experiențe din propria sa existență, cât să le pună pe acestea în legătură cu ceea ce înseamnă lupta continuă care se dă între ungurii (secuii) din Transilvania și români. De altfel, unul dintre personajele marcante din romanul lui Dósa, Atti, reprezintă exact imaginea destul de tipică a tânărului maghiar înflăcărat de crezurile instilate în el de înaintași conform cărora ei, urmașii popoarelor asiatice sunt moștenitorii de drept ai teritoriului de dincolo de Carpați. Ceea ce m-a bucurat, însă, a fost faptul că autorul nu a încercat nicio clipă să dea dreptatea niciunei tabere – nici cea a ungurilor, nici cea a românilor.
La urma urmelor, Multă forță și un dram de gingășie este un roman al devenirii naratorului, a cărui voce se aude foarte puternic dintre rândurile scrierii. Pot spune că este o îmbinare cu ușurință a unei poetici personale a lui Andrei Dósa cu un stil cumva constructivist. Nu ai cum să nu îți apară în fața ochilor tablourile puternic industrializate ale Brașovului post-decembrist, cu acele clădiri de fabrici care treptat sunt lăsate în paragină de nepăsarea crasă a „capitaliștilor salvatori”. Atât de bine sunt descrise episoadele în care personajul principal cutreieră asemenea spații, încât ajunsesem la un moment dat să mă identific cu el și să văd aievea toate acele locuri. Nu pot să spun că am avut o senzație foarte plăcută, cu atât mai mult cu cât anii în care se petrece acțiunea din flashback-uri este una deloc roz și înfloritoare pentru România. Cu toate acestea, am reușit să mă obiectivez și să pot aprecia valoarea literară a limbajului folosit – un limbaj care poate părea simplu, simplist chiar la început, dar care ascunde o întreagă tehnică scriitoricească, îmbinată cu un stil de emoție aparte în literatura română contemporană.
În plus, vreau și trebuie să subliniez încă un aspect care, pe mine personal, m-a încântat în mod special. Mă refer acum la cadrul social și temporal al romanului. Cât de bucuros am fost să descopăr o carte, o experiență personală autohtonă care nu mai are aproape deloc de-a face cu comunismul. Într-adevăr, cred că propria mea listă de lectură română contemporană este oarecum saturată de atâtea creații care aduc și readuc și iar readuc în prim-plan perioada comunistă. Sunt conștient de faptul că nu avem voie să uităm acea eră, dar, ca și în domeniul cinematografiei, totul începe să devină obsesiv într-o anumită măsură și acest lucru nu face decât să obosească cititorul/privitorul. Așadar, reiterez bucuria descoperirii unui roman în care societatea anilor `90 este cea adusă în față, cu toate angoasele, eșecurile și dezamăgirile acelor vremuri deloc liniștite.
În plus, ceea ce aduce Dósa nou (din punctul meu de vedere) este plasarea propriului eu în mijlocul acestui tumult social, politic, economic și raportarea persoanei și a personalității sale la schimbările majore care au loc în jurul lui. De aici și ideea că Multă forță și un dram de gingășie este un roman al devenirii personale. Ce mai încolo și-ncoace, aș putea afirma fără reținere că este un nou tip de blidungsroman, cel al transformării adolescentului în tânăr și, apoi, în matur. Cu tot ce implică acest proces. Avem, deci, parte de fragmente întregi în care ni se dezvăluie „demonii” interiori ai autorului vizavi de clocotul hormonal al pubertății, de dorințele erotice și romantice pe care acesta le dezvoltă de-a lungul timpului. Cititorul nu este privat nici de eșecurile inimii, căci și acestea fac parte cât se poate de mult din personalitatea autorului-narator. Însă tot ce am enumerat până acum este așternut pe hârtie cu talent și cu delicatețe. Nu există nicăieri nicio urmă de vulgaritate, de cuvinte aruncate în mod gratuit doar pentru epatare sau impresionarea unui anumit segment de public.
Aș putea spune că, într-adevăr, avem de-a face cu un dram de gingășie ceva mai mare, căci evocările amoroase sunt caracterizate de o duioșie specială pe care nu prea am întâlnit-o până acum în cazul autorilor români contemporani (sau dacă am mai întâlnit-o, a fost foarte rar). Mai mult, este foarte încurajator să observi asemenea frumusețe a stilului, asemenea atenție la detalii, dar totul atins de o naturalețe aparte, fără nimic căutat, fără niciun aspect epatant. Andrei Dósa nu vrea în niciun moment să iasă în evidență în mod flagrant. Din rândurile romanului său, Multă forță și un dram de gingășie, exact asta transpare – o normalitate a scriiturii, a narațiunii, ca și cum autorul vrea să ne amintească în fiecare moment că și el este un om ca noi, ceilalți, cu o viață la fel de palpitantă (sau nu), presărată atât cu bucurii, cât și cu tristeți, eșecuri, dezamăgiri. Așadar, aș îndrăzni să afirm că opera de față poate fi denumită și un roman al normalității umane, alături de cel al devenirii personale al prozatorului.
Nu mică mi-a fost uimirea și bucuria să descopăr un tânăr romancier de calibrul lui Andrei Dósa, cu atât mai mult cu cât am tot observat în ultima perioadă o luptă continuă între numeroși reprezentanți atât ai criticii literare, cât și între autorii înșiși, luptă legată în principal de calitatea literaturii române contemporane, dar și despre valoarea reală a celor care se aventurează în acest frumos, dar deloc simplu meșteșug. Și, totuși, când îți pică în mână cărți precum Multă forță și un dram de gingășie, nu ai cum să nu simți că parcă nu este totul pierdut, că și România poate sta cu capul sus în linie cu celelalte țări din punct de vedere artistic și literar. Da, când am descoperit și acest roman despre care am vorbit, parcă speranța în această artă a reînviat și privesc spre viitor cu inima deschisă și pregătit să descopăr alți și alți autori autohtoni fascinanți și opere ale lor care să-mi întărească credința în literatura română de azi și de mâine.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse foto: https://omgpublishing.ro, www.emag.ro)
