“Rime despre viaţă şi moarte”, de Amos OzEditura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2009
Amos Oz este un scriitor destul de cunoscut în spaţiul cultural românesc pentru a-i face o prezentare biografică in extenso. Preferăm să trecem rapid prin biografia sa pentru a ajunge la materia principala a ultimei apariţii în limba română. S-a născut în Ierusalim în anul 1939, în Palestina aflată încă sub protectorat britanic şi provine dintr-o famile de cărturari evrei din Lituania şi Polonia.
La 15 ani a plecat de acasă în urma unei dispute cu tatăl său şi a morţii mamei cu doi ani înainte, locuind şi muncind timp de aproape 30 de ani în kibutzul Hulda. A participat în calitate de rezervist într-o unitate de tancuri la războiul de şase zile în peninsula Sinai iar în timpul războiului de Yom Kippur din 1973 a luptat într-o unitate angajată în platoul Golan împotriva armatei siriene. Ambele experienţe belicoase şi-au lăsat amprenta asupra scrierilor lui. A debutat în 1965 cu o culegere de povestiri, Acolo unde ţipă şacalii. Fiind un autor destul de prolific nu menţionăm toate scrierile sale literare ci doar pe cele traduse în limba româna. La Editura Polirom au fost reeditate Soţul meu, Michael şi Să cunoşti o femeie, la Editura Univers Pantera din subterane, Să nu pronunţi noapte şi, recent, în cadrul colectiei Cotidianul, reeditarea volumului Cutia neagră.
Editura Humanitas a publicat traducerea volumului “How to cure a fanatic” Cum să lecuieşti un fanatic, traducerea din engleză de Dana Liga Ilin, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007 carte apărută în 2002. In vara anului 2004 lui Amos Oz i-a fost decernat de către Uniunea Scriitorilor din România Premiul Ovidiu, cel mai prestigios şi important premiu literar românesc acordat scriitorilor străini. În anul 2008 Editura Humanitas a publicat traducerea memoriilor lui Amos Oz, Poveste despre dragoste şi întuneric.
Editura Humanitas a continuat publicarea operei scriitorului israelian scoţând recent pe piaţa de carte din România traducerea cărţii Rime despre viaţă şi moarte (traducere din ebraica de către Ioana Petridean) aparut în versiunea originală în 2007. Nu am putut să ne abţinem să nu achiziţionam volumul căci Editura Humanitas nu este la fel de generoasă cu donaţiile pentru site-ul nostru specializat precum alte edituri. Passons. De ce ne-a plăcut şi acest volum al autorului israelian care şi în acest an nu a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură chiar dacă se afla în cărţi alături de alţi mari scriitori prestigioşi precum Llosa sau Tournier ?( Ştim bine cine l-a câştigat, româncă noastră Herta Muller). Rime despre viata si moarte reprezintă rezultatul unui joc al unui mare scriitor. Joaca de-a fi scriitor şi de a crea un roman din…nimic. Marii scriitori au această capacitate fantastică de a crea personaje şi situatii din cenuşă, de a te indrepta către piste false, de a ridica probleme fundamentale zugrăvind banalităţi.
Scriitura lui Amos este fermecătoare, curge lin, pare tăiată după cele mai bune modele şi tipare. Te captivează. Nu te ameţeşte cu mii de detalii inutile ci merge direct către esential, către viaţă / dragoste şi moarte. Nu degeaba un alt volum aparut la Humanitas se numeşte Poveste despre dragoste si intuneric. Un altfel de a spune poveste despre viaţă şi moarte. Subiectul cărţii este banal dar ne-a stârnit şi nostalgii (a se vedea explicatia de la finalul recenziei). Un scriitor foarte cunoscut este chemat să participe la o conferinţă într-un orasel din Israel, la casa de cultură, avand drept subiect ultimul său roman. Un fel de lansare la care participa un critic literar (Yakir Bar- Orein), o actriţă recitatoare cu pieptul plat ( Ruhale Reznik) şi, în calitate de gazdă, directorul casei de cultura, energicul Yeruham Sdemati ( administrator şi director al casei de cultură Shunia Shor şi cei şapte martiri din mină).
Scriitorul se plictiseşte ascultând laudele subtile ale criticului sau pasajele recitate de actriţa recitatoare şi începe să-şi imagineze tot felul de personaje care sunt lansate precum maşinuţele de jucărie pe diverse piste false dar care ar putea fi la fel de bine şi adevărate (în fond doar scriitorul, Demiurgul romanului, poate decide care personaje exista cu adevarat şi care nu). Îşi imagineaza chiar şi o aventură erotică cu timida Ruhale Reznik, fapt care îl trimite către mai multe culoare narative (o conduce până în casa scărilor iar ea accepta sau nu ca el să urce, iar odată urcat intra si nu intră în modestul apartament al femeii, iar intrat fac dragoste pasional sau nu, el doar oferindu-i un autograf pe cartea din care ea a recitat în timpul reuniunii etc.) În acest ţesut narativ îşi fac locul timide şi întrebări importante, specifice scriitorului. Volumul chiar cu un astfel de set de întrebări începe (probabil că Amos Oz le ştie atât de bine pentru că a fost confruntat de nenumarate ori cu ele de-a lungul conferinţelor, lansăriilor, seminariilor la care a participat) “De ce scrii? De ce scrii aşa? Vrei să-ţi influenţezi cititorii? Şi, dacă da, în ce fel? Ce rol au poveştile tale? Ştergi şi corectezi tot timpul ceea ce aşterni pe hârtie, sau eşti un scriitor inspirat? Cum este să fii un scriitor renumit şi cum îţi afectează asta familia? De ce vezi aproape întotdeauna numai latura negativă a lucrurilor? Ce părere ai despre alţi scriitori, cine te influenţează şi pe cine nu poţi suporta? Şi, apropo, cum te defineşti? Cum le răspunzi celor care te contestă, cum te simţi când se întâmplă acest lucru? Cât de tare te afectează asemenea atacuri? Scrii de mână sau la calculator?” (pag.5)
Aceleaşi reflecţii revin către finalul cărţii când scriitorul, personajul scriitorului Amoz Oz, dar nu el (atunci cine ?), se întreabă : De ce scrii? De ce scrii aşa? Ce oferă scrierile tale, dacă într-adevăr ofera ceva, societăţii, ţării, şi cu ce contribuie la edificarea unui sistem de valori incontestabile? Pe cine doreşti să influenţezi? Sau poate scrii numai pentru glorie? Sau pentru bani?(pag.135). Este interesant că nici scriitorul si nici naratorul Amoz Oz nu oferă răspunsuri clare, indubitabile. Dar întrebarea este totuşi dintr-un registru banal: de ce scrie scriitorul? Probabil că numai scriitorul îşi poate pune asemenea întrebări existenţiale căci strungarul, fermierul sau poliţistul nu au nevoie de ele şi nici nu ajung până la un asemnea grad de introvertire. Muncesc, şi cu asta basta.
Volumul ne-a trezit nostalgia respectului de altă dată cu care era înconjurat scriitorul (chiar şi în România), statutul lui fiind de prim rang. Scriitorul, personajul lui Amoz Oz strânge o sală plină într-un obscur târg israelian pentru că fiecare dintre cei prezenţi în sală aşteaptă ca scriitorul să-i ofere un răspuns, unul diferit. Căci în trecut scriitorul era conştiinţa vie a unei societăţi. În ce măsură mai este astăzi, iata un vast subiect de dezbatere care cunoaşte răspunsuri de la o ţară la alta în funcţie de respectul pentru cultură rămas în viaţă sau în plin proces de descompunere (cazul românesc).
