Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (27 mai – 2 iunie 2019)

‘Bookhub’ publica un dialog intre Nona Rapotan în dialog cu Florin Piersic jr. Mi-a placut mult aceasta discutie, un real dialog, dincolo de formatul si limitarile obisnuite ale interviurilor. O mostra: ‘NR: Tu cum ai ajuns să te joci cu libertatea asta? Pentru că îți iei foarte multă libertate pe scenă. FP: Ține de antrenament. Acum vine vacanța, câteva luni n-o să joc nimic. Iar în toamnă o să fiu iar un debutant. O iau de la început, tot timpul. Am acceptat de mult condiția asta. E ca și cum te antrenezi la sală, după aia o lași baltă câteva luni, iar apoi vrei să ridici o sută de kilograme. N-ai cum. Dar e adevărat că m-am obișnuit să intru în zone riscante. La un spectacol cu O mie de motive m-am dus exact la un spectator care dormea. Sau ațipea. Ceva de genul ăsta.’

Si a fost Bookfest 2019. Adriana Gionea de la ‘PostModern’ recomanda patru carti de non-fictiune. Prima pe lista este ‘Arheologia iubirii. De la Neaderthal la Taj Mahal’: ‘După ce a participat la săpături arheologice în Germania, Franţa, Anglia, Maroc, Israel şi Turcia (Milet, Troia şi Gordion), Cătălin Pavel te invită şi pe tine să pui cap la cap indiciile şi piesele descoperite pentru a înţelege umanitatea prin explorarea afectivă. Arheologia iubirii îţi arată câte informaţii dătătoare de revelaţii se ascund într-un detaliu.’

Anca Oltean scrie la ‘Baabel’ despre cartea lui Carol Iancu ‘Miturile fondatoare ale antisemitismului’ reeditata de editura Hasefer: ‘Lucrarea ne relevă un aspect important al istoriei iudaice, istoria antisemitismului fiind o parte a istoriei poporului evreu. Profesorul Carol Iancu prezintă această istorie, arătându-ne pe o scală largă, în timp și spațiu, seria de dificultăți prin care poporul evreu a trecut. Studiul său este binevenit într-o lume în care mai există discriminare. Pe scală istorică, istoria și cultura evreiască au existat înaintea creștinismului și merită studiate ca o etapă în evoluția omenirii.’

Cristian Patrascanoiu scrie la ‘LaPunkt’ despre noul roman al lui Andrei Cornea ”Amintiri din epoca lui Bibi. O post-utopie” aparut la editura Humanitas: ”Amintiri din epoca lui Bibi” se întemeiază, parțial și solid, în lumea orweliană descrisă în ”1984”, dar dezvoltarea cărții este una autonomă, suprinzătoarea adesea și cu o remarcabilă acoperire a prezentului, ca orizont tematic. De altfel, deși vorbesc despre timpuri îndepărtate (așa cum este cazul cu primele două romane) sau despre ceva care e subsumat marii teme a utopiilor, cărțile lui Andrei Cornea au o foarte puternică ancoră pentru ceea ce e acum, pentru ceea ce se întâmplă acum și pentru ceea ce s-ar putea întâmpla. Pe undeva, acestea aderență la prezent care e recurentă în romanele lui Andrei Cornea este inevitabilă, de vreme ce libertatea și formulele și formele care i se opun acesteia reprezintă tema de neevitat a acestor cărți; pe de altă parte, modul în care ne vorbesc despre prezent operele de ficțiune ale domnului Cornea este distinct, substanțial și (uneori) îngrijorător; există o pedagogie implicită a lor, sunt texte ”cu avertizor”.

Sever Gulea scrie la ‘Libris Blog’ despre o carte foarte neobisnuita ‘Viața secretă a cadavrelor’ a lui  Mary Roach aparuta in Editura Art: ‘În încercarea de a conserva dimensiunea demnă a persoanei, de a acoperi frica de moarte care plutește, undeva în fundal, ca o angoasă existențială fundamentală, multe din practicile sociale corelează discuțiile despre cadavre drept triviale, sinistre, de prost gust, dacă nu chiar scabroase și revoltătoare. Cu toate acestea, așa cum ne amintește Mary Roach în ineditul volum tradus și publicat în noua colecție Sapiens, a Editurii Art, cadavrele ar putea fi reconsiderate ca un fel de supereroi, mai ales într-un secol infuzat de științificitate în care toate ipotezele care ajung să se transforme în tehnologia ce ne face viața mai ușoară, trebuie probate prin diferite experimente. Iar la capitolul experimente, cadavrele s-ar putea dovedi drept candidați ideali: înfruntă focul, tăieturile,  ciocnirile, gloanțele, traumatismele de orice fel fără durere și fără suferință.’

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:

-”Guadalajara”, de Iulian Popa

Infrapaginal. Jurnal 2000-2018, de Ciprian Măceșaru

Istoria lui Mayta, de Mario Vargas Llosa

Articole similare

Istoria universala a infamiei, de Jorge Luis Borges

Dan Romascanu

Prin blogosfera literara (21 – 27 ianuarie 2013)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literara (9 – 15 mai 2011)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult