Constantin Pistea a luat in aceasta saptamana interviu lui Alexandru Vlad, autorul romanului „Ploile amare”. Iată raspunsul la una dintre intrebarile noastre favorite: „– Cum scrieţi? (instrument de scris, la birou, în pat etc.)? Aveţi tabieturi? / -Scriu la masă (uneori masa din curte) cu stiloul cu cerneală neagră (sau un substitut al acestuia), totdeauna pe hârtie cu pătrăţele. Scriu mărunt şi ordonat, am impresia că asta creşte densitatea textului. Uneori refac pasaje direct în calculator, dar dacă mă împiedic revin la hârtia mea cu pătrăţele.”
Despre cartea recenta aparuta la Editura Polirom, „Fratii Sisters” a lui Patrick deWitt a scris si colegul nostru, Dan. Ioana Epure a scris despre aceasta carte pe Bookaholic, cu titlul sugestiv de „Cu Fratii Sisters in Vestul Salbatic. Nu uitati sa va luati periuta de dinti!”: „Frații Sisters e o carte frumoasă, și nu te aștepți să fie frumoasă, mai ales atunci când îți sunt descriși oamenii murdari, orașele murdare, prostituatele bețive și căutătorii de aur înnebuniți de singurătate, muncă și speranțe false. Poate singurul regret pe care îl am este, din nou, că n-am citit-o direct în engleză – să încerci să redai în traducere limbajul Americii de rând a secolului XIX, a țăranilor, cârciumarilor, ucigașilor și prostituatelor, e greu.”
Dragos de la Chestii livresti ne intreaba daca „mai citim Panait Istrati”, cu referire la ultima lui lectura din volumul Chira Chiralina, Codin: „codin este omul dovedit de rău. bătut de părinți, batjocorit de ceilalți, acestuia nu-i rămâne decât să cerșească prin forță respectul celorlalți. trădat de lume – de toți, în afară de copilul de 12 ani adrian, care, de altfel, povestește totul – va trebui să iasă din ea tot prin violență. de ce e povestirea asta o capodoperă? pentru că ocnașul este imaginea în oglindă a mahalalei românești, așa cum, de pildă, eroii balzacieni și stendhalieni sunt imaginile franței napoleoniene. trădarea, mizeria, beția, urâtul, emoția hipertrofiată, frăția naturii – parcă se-adună toate să-l sculpteze pe codin. nu-l înțelegem pe codin, așa cum nu ne-nțelegem pe fiecare dintre noi.”Avem si noi Panait Istrati pe blog.
Despre cartea lui Patrick McGuiness, Ultimele o suta de zile, Codrut nu a fost prea incantat. Despre aceeasi carte, Rontziki scrie ca i-a placut: “Revenind la carte, trebuie să spun de la început că mie mi-a plăcut. Nu e vreo capodoperă literară, nu scoate la iveală cine ştie ce noutăţi şi minuni, dar e primul roman pe care-l citesc a cărui acţiune se petrece în perioada respectivă şi pe mine chiar m-a prins, mai ales că stilul lui McGuinness, deşi uşurel şi parcă pe deasupra lucrurilor, are şi ceva amuzament, şi ceva ironie şi mai emite când şi când câte o idee faină.”
