Adrian Grauenfels scrie la Reteaua Literara despre prezenta in Romania a scriitorului israelian David Grossman si intalnirea sa saptamana trecuta cu cititorii sai si publicul bucurestean la Muzeul Taranului Roman: ‘Cartea mea „Un cal intră într-un bar”, recent lansată în limba română, explică de de ce nu sunt un adept al stand-up comediilor. Când textul este bun, e grozav, dar ce vedem la TV este patetic şi nu mă distrează. Totul este ridiculizat. Este o situaţie neplăcută, defectivă. Nu se poate face băşcălie din orice, cu orice preţ.’
La mediafax.ro am gasit un interviu cu David Grossman. Preiau una dintre intrebarile cele mai interesante si raspunsul lui Grossman, restul in articol: ‘Rep.: Astăzi, trăim într-o epocă în care revoluţiile au loc pe Facebook. De exemplu, preşedintele nostru a fost ales ca urmare a unor nemulţumiri exprimate pe Facebook, care au dus la manifestări în stradă, iar, apoi, tot mai mulţi oameni au ieşit la vot. Protestele, de asemenea, sunt anunţate pe Facebook, iar astfel sunt atraşi din ce în ce mai mulţi oameni să participe la ele. Care este părerea dumneavoastră despre aceste medii sociale şi despre impactul lor? // D. G.: Impactul este enorm. Acesta (Facebook, n.r.) este ceea ce era odată piaţa oraşului sau a satului. Aceste medii sociale schimbă realitatea. Ceea ce numim „primăvara arabă” a început pe internet, dar este, de asemenea, amăgitor. Să luăm cazul Egiptului, de exemplu. A început pe Facebook. A început, de fapt, în Maroc, apoi în alte ţări şi a ajuns în Egipt. Oamenii au scris pe internet şi apoi s-au adunat în piaţă, dar, foarte curând, a devenit clar că aceia care sunt influenţaţi de internet sau de Facebook sunt foarte puţini din populaţia Egiptului. Majoritatea egiptenilor nu doar că n-au internet, dar n-au apă curentă şi electricitate şi sunt mai mult pro-religia extremistă, fundamentalistă, ei au pus imediat un alt preşedinte după ce l-au dat jos pe Mubarak (Hosni Mubarak, n.r.). Trebuie să ne amintim că este ceva foarte tentant la internet, dar, de obicei, nu ne face să acţionăm. Este foarte uşor să dai un „Like”, dar ca să schimbi lucrurile cu adevărat trebuie să faci ceva în viaţa reală. Trebuie să mergi pe stradă, să vezi oameni, să îi priveşti în ochi, să mergi la demonstraţii, să ţipi şi, de asemenea, să te pui pe tine în pericol. Nu e nimic periculos să dai un „Like”.’
Andres de la SerialReaders relateaza de la targul de carti Gaudeamus: ‘Înainte de a ajunge printre standuri, m-am oprit în capătul scărilor. Știți, este momentul acela în care am senzația că sunt deasupra lumii. Deși fiecare minut este prețios, nu pot să nu mă opresc să îmbrățișez cu privirea marea de cărți, editurile dragi, oamenii. Și acela este momentul în care se văd schimbările mari.’
O noua editura? Cui ii trebuie, cu ce este ea diferita de cele existente? Veti afla poate raspunsul in interviul pe care Ciprian Burcovski il ia pentru SemneBune, Iuliei Militaru, intemeietoarea editirii frACTalia: ‘SemneBune: Aud că există o nouă editură în industria de carte autohtonă. Cum de ai curaj să înființezi o editură când unii închid iar alții nu știu cum să supraviețuiască? Iulia Militaru: Este aceeași întrebare pe care am primit-o atunci când am publicat prima carte de poezie: de ce poezie, când nimeni nu mai citește azi poezie? Nu se pune, cred, problema curajului, cum nu am ales să scriu poezie ca o provocare sau o sfidare a unor evidențe, un act de îndrăzneală, într-o lume ostilă în general poeziei și cărții, la fel nu m-am gândit să inițiez, alături de ceilalți membri fondatori, acest proiect pentru a arăta că noi putem, iar dacă n-o să meargă, vom da vina pe disprețul societății față de cultură, pe tehnologia care îndepărtează mințile tinere și vulnerabile de plăcerea lecturii etc. Faptul că s-au închis edituri, că foarte multe supraviețuiesc cu greu nu are nicio relevanță, așa se întâmplă în orice domeniu, cu atât mai mult, cu cât anul trecut, parcă, au fost edituri care au avut încasări uriașe, unele depășind chiar firmele de publicitate (dar asta este altă poveste). Există în contiunare în domeniul editorial câteva portițe rămase deschise, nișe unde mai este încă loc de mișcare pentru o editură nouă. Totul e să știi unde vrei să te plasezi și care este în cele din urmă scopul pe care vrei să-l atingi atunci când pornești pe această cale.’
‘Portia de citit’ este un blog pe care l-am descoperit in aceasta saptamana. Catalina Coman semneaza aici recenzia cartii ‘Nedoriti’ a Kristinei Ohlsson: ‘Un roman complex, cu un subiect sensibil. Pornografie infantilă, crime oribile, psihopați, secrete cutremurătoare…Sunt subiecte prezente în viața noastră, pe care am vrea să le ignorăm, să ne prefacem că nu există. Ne-am dori să trăim într-o lume normală, în care copiii noștri să fie în siguranță, să nu trăim cu teamă la orice pas.’
(Dan)
De curând, am citit și eu cartea Svetlanei Aleksievici, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură, publicată anul acesta de Editura Corint, ”Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor”, și m-a impresionat. Despre această carte, scrie și Andrei Crăciun pe ZiarulMetropolis.ro: ”Eu nu am știut ce este Cernobîlul până nu i-am citit, ascultându-i, pe acești oameni, care au purtat nume, au avut neveste sau bărbați și copii sau n-au avut pe nimeni. Eu n-am întâlnit, de când citesc litere pe pământ, o mărturie mai cumplită despre singurătate ca aceea a Zinaidei Evdokimovna Kovalenka, o bătrînă care n-a plecat de acasă, în ciuda reactorului explodat, în ciuda tuturor radiațiilor, dincolo de Apocalipsă, o bătrână – singură, singură, singură – căutând o pisică pe care să o ia cu ea, o bătrână – singură, singură, singură – vorbind morților aidoma viilor.”
Nu am ajuns la conferința lui David Grossman, dar mulți oameni din blogosferă au fost acolo și au scris impresii personale. Printre ei și Constantin Piștea, care a scris un articol despre eveniment pe Bookhub.ro: ”Cum vă spuneam, citisem vreo 70 de pagini din „Un cal intră într-un bar”, în care un clovn face un soi de stand-up nonconformist. Recunosc, mă apucasem de cartea asta şi pentru a vedea dacă merită să merg la întâlnire. M-a convins după 2-3 pagini şi a făcut-o tocmai prin atmosferă. Despre ea, a şi vorbit aseară David Grossman, de părere că, la o carte, nu e atât de importantă documentarea, cât atmosfera sa emoţională. Pot părea chestiuni de imagine, de marketing – domle, mai e şi evreu, deci clar ştie să se vândă!, aţi putea spune – însă nu cred că e vorba de aşa ceva atunci când Grossman susţine că un cititor trebuie să scrie cartea împreună cu el şi că el, scriitorul, nu trebuie să ştie niciodată mai multe decât cititorul. Asta m-a dus cu gândul la cei care nu se aşează la masa de scris fără un plan bine stabilit, fără chiar să cunoscă finalul poveştii pe care încearcă să o dea mai departe. Spre deosebire de ei, Grossman vrea să fie surprins de poveste, de final.”
Ioan Stanomir scrie pe LaPunkt.ro despre o recentă apariție de la Editura Humanitas, ”Anul zero. 1945, o istorie”, de Ian Buruma: ”Cartea închinată de Ian Buruma acestui an este cronica solidă, impresionantă, empatică a trecerii de la război la lumea de după. Evocând,prin graţia intelectuală şi elocvenţă, monumentala sinteză a lui Tony Judt,”Postwar: a history of Europe since 1945”, “The year zero. A history of 1945” este tentativa panoramică de a evoca traumele şi tulburările unui univers în plină geneză.”
(Jovi)
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”M J C”, de Ion Iovan
-”Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor”, de Svetlana Aleksievici
–10 cărți (de la 10 edituri) pe care vi le recomand la Gaudeamus 2015
–Fragmente în avanpremieră: ”Sfinxul rus. Idei, identități și obsesii”, de Ioan Stanomir
–Fragment în avanpremieră: ”Scriitorul și Puterea sau despre puterea scriitorului”, de Gheorghe Crăciun
1 comment
Mulțumesc pentru menționare! ^_^