Rontziki tocmai a terminat o sarcina autoimpusa foarte importanta si in acelasi timp foarte grea: a terminat toate volumele In cautarea timpului pierdut: „De mai multe ori m-am felicitat că am ales să-l citesc la o vârstă a maturităţii (cică), deşi, îmi dau seama, că foarte multe din ideile găsite în carte mi-ar fi fost folositoare şi m-ar fi ajutat foarte mult acum nişte ani în propria-mi călătorie prin viaţă, prin relaţii, prin mine…Proust este un excepţional cunoscător al sufletului şi minţii umane, pe care le disecă, le explică, le aşează după anumite criterii şi într-o aparentă ordine, pentru ca, apoi, s-o ia de la capăt şi să releve alte şi alte imagini din alte unghiuri.”
Pe capricornk13, gasim o recenzie ‘subiectiva’ asupra ultimului roman al lui Octavian Soviany, Viata lui Kostas Venetis, o lectura interesanta pe care sper sa o parcurg si eu in perioada urmatoare: „Cred că cel mai interesant este, vorba Mirunei, să găseşti miza acestui roman. Pe lângă o frescă social-istorică fermecătoare a Europei de secol XVIII, cu un limbaj foarte bine adecvat, cu treceri prin evenimente fierbinţi ale căror descrieri care te fac să le retrăieşti cu toată forţa, Kostas reprezintă de fapt lupta cu viaţa a unui individ foarte pregnant, care este în acelaşi timp stăpânul şi sclavul trupului său, şi, dincolo de asta, o victimă perpetuă a instinctelor sale, dar şi un aventurier care-şi caută limitele, un demon al exceselor, tarat de ascendenţă şi total dezinteresat de descendenţă.”
Pe Bookaholic, se discuta „despre premii, genuri literare si dezbateri inutile”. Dupa publicarea listei nominalizarilor la premiile Man Booker International de anul acesta, au inceput comentariile şi discutiile despre rolul anumitor genuri ale literaturii: „articolul lui Philip Hensher din The Telegraph, care spune, pe scurt, că thrillerele sunt bune de o experiență escapistă, dar că nu e cazul să le băgăm prea mult în seamă, în condițiile în care science fiction-ul este, în general, ignorat, sau acceptat numai atunci când e ambalat frumos și cu etichete mai ușoare precum ficțiune speculativă.”
AdinaB ne povesteste pe Blog de carti despre o carte recenta aparuta in traducere romaneasca, Infamii marunte de Panos Karnezis: „Există în volum câteva influențe sud-americane discrete, plasate mai degrabă pentru a arăta cum magia pierde în fața realului – semnificativă e aici o povestire în care legendele despre cruzimea bandiților din munți ajung să fie exemplificate de câțiva vânători inițial destul de nevinovați. Vocea autorului e plăcută, adesea ironică dar niciodată intruzivă, reușind să păstreze cititorul în lumea pe care o descrie fără a-i da indicații despre cum să o interpreteze. „
Dan Boeriu ne prezinta romanul „Obsesia” al lui Orhan Pamuk: „cartea aceasta merită citită şi pentru că dă o imagine coerentă a Istanbulului (şi a Turciei, prin ricoşeu) din ultimii 30-40 de ani. Se găsesc aici toate clişeele sociale pe care le întâlnim în societăţile balcanice, descrieri ale unor relaţii interpersonale similare cu ceea ce trăim noi, zi de zi, precum şi o impresionantă frescă a orientului urban. Fie şi pentru asta, şi merită să vă cufundaţi în povestea lui Fusun şi a lui Kemal Bey. Sau doar a lui Kemal Bey. Sau a voastră, de fapt. Cel puţin aşa crede autorul. Iar eu zic că are dreptate.”
Micawber ne povesteste impresiile proprii despre cartea lui Ion Vianu, aparuta la Editura Polirom in 2010, Amor intellectualis: „Amor intellectualis e o carte densă şi totuşi captivantă (nici nu mi-am dat seama când am dat gata cele peste 400 de pagini). Autorul ştie să te ţină alături de el în evocarea anilor de formare, e mereu elegant, epic pe alocuri (de aici poate şi tentaţia de a circumscrie cartea unui anume soi de ficţiune, mai ales că există câteva nuclee romaneşti de-a binelea). Păcatul acestei cărţi – căci probabil nu există cărţi fără păcate – e dat de impulsul pe care îl simte uneori Ion Vianu de a-şi dăscăli cititorul, de a umple pagini întregi cu lungi citate din poezii în diverse limbi sau cu reflecţii cam banale despre medicină şi înalta ei misie.”
Pe Bookahlic.ro, descoperim „9 carti si 1 scriitor care te pot convinge sa-ti dai demisia”. Printre carti, Vand kilometri, de Mihai Barbu, Femeia nisipurilor, de Kobo Abe, iar scriitorul este Filip Florian, despre care se scrie: „am apreciat întotdeauna sinceritatea şi determinarea lui de a scrie, renunţând la jobul cel de toate zilele: “dacă aş avea serviciu, nu aş mai scrie deloc literatură”, declara el. Este convins că sunt mulţi scriitori care îşi tot amână cărţile în virtutea programului impus.”
Tot la Micawber, citim amanunte interesante despre declinul lui Maurice Ravel, conspectate din lucrarea Neurological Disorders in Famous Artists: „În ultimii 3 ani ai vieţii, forţa creatoare a lui Ravel s-a diminuat puternic. Compozitorul nu a reuşit să finalizeze o serie de lucrări pe care, conform propriilor sale spuse, le avea în minte: baletul Morgiane sau opera Jeanne d’Arc. „Am încă atât de multă muzică în cap, […] am încă atât de mult de spus“, îi declara el violonistei Hélène Jourdan-Morhange în iulie 1937, cu câteva luni înainte de a muri.”
(Jovi)
Intors dintr-o calatorie in Scandinavia, Radu-Ilarion Munteanu (cunoscut in lumea internetica si ca rim) publica pe blogul sau care are pe frontal un citat din Corneille (‘A vaincre sans peril, on triomphe sans gloire’) note de calatorie sub titlul ‘Spre pol’: ‘Imi doream demult să văd nordul, aşa cum îmi doream să văd Israelul. Zona mediterană venise, înainte de astea, de la sine. Deloc de mirare că cel mai acasă mă simţisem în Italia, dar cel mai plăcut în Tenerife. Ştiam că n-am afinităţi cu nordul, dar, iarăşi inch’alla’, logica îngerului meu păzitor cerea să devină posibil. A devenit. La timp. Plecat cu aşteptări minimale şi cu angajamente responsabile că voi rezista durităţii drumului, n-am avut decât de câştigat. Iată de ce povestea asta nu va decurge liniar, la modul jurnal, va filtra, lăsând afară o foarte mare cantitate de informaţie, în spiritul subiectivităţii asumate la începutul primului volum şi se va reduce la abia câteva moment semnificative, privite însă prin lupa emoţională şi microscopul reflexiv. Cred că dacă m-aş fi apucat, ca în toate celelalte capitole, să narez zi cu zi aş fi plictisit iremediabil un cititor generic care ştie mai bine ce-l interesează să vadă pe acelaşi traseu. Anul ăsta un traseu foarte aglomerat, ca dovadă că fusese proiectat eficient de agenţia care-l asumase.’
Vladimir Tismaneanu marcheza pe blogul sau trei ani de la disparitia lui ‘Aleksandr Soljenitin: Supremul martor’: ‘Au trecut trei ani de la incetarea din viata a marelui romancier, disident si ganditor rus Aleksandr Soljenitin. Anul acesta se implinesc doua decenii de la naruirea imperiului ideocratic ca s-a numit URSS. Cum scria Boris Souvarine, cele patru litere din numele oficalal statului intemeiat de Lenin in 1917 indicau patru minciuni: nu era nici uniune, republicile nu erau republici, ele nu erau sovietice (in sensul consiliilor, deci al democratiei directe) si nici socialiste (in sensul promovarii nedemagogice a unei egalitati sociale veritabile). Nimeni nu a deconspirat mai convingator decat Soljenitin natura fundamental duplitara, falsitatea absoluta a sistemului bolsevic. Indemnul lui Soljenitin de a trai in adevar a fost acompaniat de straduinta sa de a luminaa resorturile teroriste ale comunismului, substanta sa iremediabil si ireductibil barbara.’
In ‘Dilema Veche’ Andrei Plesu se refera la ‘Un nou prilej de gîlceavă: Muzeul Comunismului’. Am ales ca citat punctul final al articolului sau: ‘Aud că la Washington există proiectul unui Muzeu Global al Comunismului. Pariem că se va face înaintea celui din Bucureşti?’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
