„Povestea lupului hoinar”, de Rosanne Parry
Editura Paralela 45, Pitești, 2019
Ilustrații de Monica Armino
Traducere din limba engleză de Adriana Corbaru
„O carte perfectă pentru iubitorii de animale”, spune coperta a patra (de la LoveReading 4 Kids), dar, aș adauga eu, este o carte perfectă pentru iubitorii de animale de toate vârstele. Chiar dacă aparența unei cărți pentru copii și adolescenți, volumul semnat de Rosanne Parry se adresează tuturor, de toate vârstele, pentru că este o carte la care copiii pot simți entuziasm, personajul principal fiind simpatic și empatic, urmărit fiind încă de când era pui (și, în acest fel, lupul nu mai stârnește teamă, ci simpatie), dar și de la care chiar și adulți pot învăța lucruri noi, pot aprofunda sentimente care le-au fost cumva îndepărtate sau străine.
„Povestea lupului Hoinar” este o carte în care este foarte important mesajul, dar și istoria sa: mesajul pentru că este o carte despre familie, despre prieteni și despre căutarea acestora, despre supraviețuire și despre descoperirea căii în viață; istoria pentru că, deși personajul central este un lup hoinar și poate părea neverosimil, povestea are un substrat real, a unui lup monitorizat care a călătorit 1.600 de km prin America până să se stabilească undeva și să-și formeze propria haită.
„Steaua Lupului, cea mai luminoasă de pe cerul verii, strălucește peste teritoriul meu. Cunosc fiecare lac ascuns și culme stâncoasă, dar dacă haita mea nu este în munți nu mă simt acasă. Simt înăuntru un urlet adânc, dar nu îndrăznesc să îi dau drumul.” (pag. 35)
La fel face și Hoinarul nostru, personaj principal și narator la persoana întâi, la cărui nume este Iute, un lup pe care îl privim aproape de la naștere și până la descoperirea propriului drum, propriului țel în viață: un țânc care suge de la sânul mamei, care apoi primește prima bucățică de carne și este învățat vânătoarea, alături de tatăl, mama și frații săi și care apoi, treptat, își dezvoltă abilități diferite, ca în orice haită. Este cel mai rapid din grup, nu cel mai puternic, este cel mai ambițios, deși deseori este luat peste picior, este cel care câștigă prin inteligență acolo unde frații săi câștigă prin forță.
„Îl urmăresc pe Tata cum vânează în fiecare zi. Chiar și când dintr-un pui ajung deja un lupușor. Învăț. Țin minte. Alerg. Alerg doar ca să simt vântul în blană și tropotul picioarelor pe iarba dulce și acele de pin moi de pe teritoriul meu. Uneori Cald aleargă în urma mea și uneori îmi exersez iscusința la vânătoare cu el. Lucrăm la pândă, la urmărire, la salt. Este lupul secund perfect, mult mai bun decât aș fi putut fi eu vreodată. Eu o să fiu șef de haină; o simt.” (pag. 18)
Numai că, așa cum se întâmplă mereu în sălbăticie, ba uneori chiar și în viața civilizată, lucrurile se schimbă, nu-s mereu pe făgașul normal sau obișnuit. Haita este atacată și membrii ei sunt ori uciși, ori vânați în direcții diferite. Dintr-o dată, Iute rămâne singur și unicul său scop pare a fi să-și găsească familia, să vadă dacă au supraviețuit, să se reunească în vechea haită, pe vechiul munte. Călătoria sa îl va duce însă spre adevăratul scop, cel al maturizării, al descoperii lumii, al descoperirii de sine, al găsirii modalității celei mai bune de a supraviețui și de a-și întemeia o familie.
Drumul său, plin de obstacole, îl duce de-a lungul tuturor formelor de relief, pe care le observă cu surprindere, și, mai ales, în preajma oamenilor, cu adevărat periculoși. Și nu pentru că lupii i-ar ataca sau ar ataca animalele acestora (de altfel, după cum se spune la finalul cărții, lupul care a stat ca model la conceperea acestei cărți nu a atacat niciodată animalele domestice cu care s-a întâlnit), ci pentru oamenii se simt amenințați de lupi și îi vânează, îi împușcă. Așa că Iute descoperă armele de foc, mașinile, drumurile asfaltate, gardurile, câinii de stână, îi privește surprins, le dă nume amuzante și bizare și fuge cât mai repede din calea lor. De altfel, toate cartea este plină de considerații și gânduri amuzante, un deliciu pentru cititori:
„Am încercat odată o broască, doar pentru că m-a provocat Ager. A fost lucrul cel mai rău pe care l-am mâncat în viața mea, nămolos și bălos pe dinafară și amar pe dinăuntru. Chiar și Codiță, care a dezgropat odată un cuib de viespi, știa că broaștele nu sunt de mâncat. Năvală a râs de mine zile-n șir. N-o să mai mănânc niciodată ceva cu pete.” (pag. 103-104)
Așadar, un roman despre devenire, despre maturizare, despre viața în comunitate, dar și despre sentimente proprii oricărei ființe, nu numai celei umane (pierdere, singurătate). Adăugați la acestea și cele peste zece pagini de informații de la final, care aduc profunzime și documentare unei cărți care are multiple valori. Vom afla astfel despre aventurile reale ale lui Oregon 7, dar și despre lupi în general, haite și habitatele din America de Nord ale diferitelor animale și plante. De citit la orice vârstă!
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, https://literary-arts.org/bio/rosanne-parry/)
