O călătorie neobișnuită la marginea imperiului: Pantere parfumate, de Dan Alexe

”Pantere parfumate”, de Dan Alexe
Editura Polirom, Colecția Ego.Proză, Iași, 2017

Scrierile lui Dan Alexe nu lasă pe nimeni indiferent. Fie că este vorba despre postări pe Facebook sau articole de blog, despre cărți de demitizare și demistificare a istoriei sau de ficțiune mai mult sau mai puțin legată de biografia personală, scriitorul și cineastul stabilit la Bruxelles are întotdeauna grijă să  epateze sensibilitățile burgheze ale cititorilor și să-i șocheze prin franchețea ideilor și a expunerii lor. Cea mai recentă carte a sa este romanul ‘Pantere parfumate’ apărut în 2017 la Editura Polirom în colecția EGO Proză. Formatul de roman este doar o fațadă a acestei cărți care combină jurnalul de călătorie, autobiografia erotică, expunerea istorică, și analiză geopolitică a unui spațiu nu prea îndepărtat de România și totuși foarte departe de mentalitatea – să-i zicem – tradiționalistă, bazată pe repere morale rigide și pe un sistem de principii care nu au aplicare când suntem confruntați cu violența extremă a lumii din jur.

‘Am simțit deodată că nu pricepusem de fapt nimic din Munte și că nu era în realitate nimic de priceput. Nici eu și nici Dumas, cu toate considerațiile lui filozofico-istorico-estetice și toată erudiția care devine inutilă în față unor fâșîi de carne atârnând din copaci.’ (pag. 241)

Scrisă la persoana întâi cartea are ca erou un personaj uimitor de apropiat dacă nu identic cu imaginea pe care autorul și-o construiește de la o vreme încoace în alte cărți (vezi ‘În punctul lui rebbe G.‘) pe blogul său și pe rețelele sociale. Un ‘bad boy’ exilat în Bruxelles și trăind mai ales în lumea imigranților care reprezintă o secțiune importantă din populația capitalei birocratice a Europei, autor de planuri și proiecte care îmbină nebunia cu sublimul, senzaționalul cu realitățile unei lumi care depășește capacitățile de invenție ale imaginației, un glob-trotter familiar cu zonele cele mai periculoase și cu oamenii cei mai aventuroși ai planetei. Cartea însăși și povestea inclusă în ea transcrie de fapt punerea în aplicare a unuia dintre aceste planuri: realizarea unui film documentar care urmărește traseul parcurs puțin după mijlocul secolului 19 de romancierul Alexandre Dumas într-o călătorie care l-a purtat din inima imperiului țarist spre periferia sa de sud-vest, în lumea și printre popoarele Caucazului.

‘Planul: să filmez tot ce văzuse și notase atunci Alexandre Dumas, întreg traseul urmat de el, dar așa cum a rămas azi, iar comentariul filmului avea să fie împletit din fragmente extrase din textul lui Dumas. Aceleași locuri văzute de el, aceleași situații, abia un pic modificate, dovedind aceeași nepăsare pentru umanitate, pentru viață, pentru cei umili. Violența dementă a Rusiei în Caucaz rămasă și azi intactă, același despotism, același dispreț fără limită acum ca și atunci, ca întotdeauna, pentru caucazieni, pe care rușii ii numesc „negri” sau „funduri negre” …’ (pag. 9)

Avem de-a face aici cu un fel de post-orientalism orientat ceva mai la nord, spre fostul imperiu rus și periferiile sale caucaziene. Nu cred că este prea exagerată comparația, căci fascinația lui Dumas pentru Rusia și Asia Centrală este contemporană și sincronă cu cea a lui Delacroix și a colegilor săi de generație pentru culorile și moravurile nordului Africii sau ale ținuturilor aflate încă sub dominație otomană.

‘Deodată ceața s-a desfăcut ca faldurile unui sex gigantic și a apărut în sfârșit muntele. I-am dat un cot Evei ca se se ridice, să fie izbită pentru prima dată de aspectul de spaimă și admirație religioasă pe care îl inspiră zidul fracturat al Caucazului. Himalaya e doar un munte, Caucazul este însă un tron. Tron al zeilor și loc de caznă al eroilor, Caucazul este teatrul unde primul poet al antichității își plasează prima tragedie – drama lui Prometeu.’ (pag. 163)

Dan Alexe este un bun cunoscător al zonei geografice despre care scrie și cititorii săi pot căpăta pe o cale mai insolită și mai puțin documentaristică, dar la fel de riguroasă ca în cărțile bune de călătorii (cum este cea a Sabinei Fati – ‘Ocolul Mării Negre în 90 de zile’), noțiuni de baza despre țările și popoarele uneia dintre zonele care uneori este menționată în știri dar despre care majoritatea europenilor știm foarte puțin.  Geopoliticului i se adaugă două aspecte cu care împreună constituie vârfurile unui triunghi în spațiul căruia are loc acțiunea cărții lui Dan Alexe: violența și erotismul. Toate împinse spre extrem.

‘Acolo se tupilau familiile vizate de o răzbunare, șeptel uman încuiat cu multe lacăte și pitit după bolovani, spionându-se de la un turn la altul, trăgând câte o săgeata spre cei care ieșeau din turnul din față, iar mai târziu împușcând cu flinta artizanală, cea cu o țeavă care îi putea plesni în față de la focurile repetate. Cultură a brigandajului, a tâlhăriei, în care adolescentul devine bărbat abia atunci când se întoarce cu o turmă prăduită în satul vecin sau dacă vine în sat cu un tabun de cai și o căpățână de dușman. Dușman îți poate însă fi oricine, dar la fel de bine îți poate fi oaspete oricine îți bate la ușa. Dușman îți este în realitate Caucazul, muntele opresant care nu înseamnă câtuși de puțin libertate, în ciuda legendelor.’  (pag. 196)

Structura cărții este cea a unui roman picaresc, cu capitole titrate în stilul romanelor clasice europene. Textul este bogat în pasaje care nu cruță cititorul nici în descrierile violente și nici în erotismul dus spre limita pornografiei. Totul însă pare surprinzător de firesc, căci aceasta este lumea în care trăiesc eroii cărții – o lume violentă și pasională, în care prieteniile se înfiripă în circumstanțe extreme dar poate tocmai din acest motiv sunt destinate să dureze cât trăiesc personajele, o lume în care poveștile de dragoste încep prin dialoguri și schimburi de clip-uri erotice pe Internet și se sfârșesc atunci când urmele conversațiilor virtuale fierbinți sunt șterse din memoria calculatorului. Dan Alexe schițează câteva portrete care rămân în memorie, cum sunt cele ale lui Salman și Ali, prietenii, complicii și protectorii eroului, sau al Evei, ‘mama târfelor, curva cea mare, iubita mea cea pură, prostituata Apocalipsei …‘. Înfiriparea relației dintre povestitor și Eva este descrisă prin intermediul transcrierii chat-urilor internetice ale eroilor. Relația începe virtual, continuă în planul fantasmelor orientaliste (‘Eva, Eva, după Kalmîkia o să călătorim pe râpa Terekului, fluviul acela care traversează Cecenia și Daghestanul, iar pe malurile Marii Caspice ai să striveșți cochilii ante-deluviene cu călcâiele tale roze, lăsându-ți urmele tălpilor în praf de vise‘), și se spulberă în violența sordidă a realității.

S-au schimbat Rusia și ținuturile de la marginea imperiului în cei 160 de ani care au trecut de când Alexandre Dumas le-a cutreierat și a scris despre ele? Filmul documentar care să descrie moravurile și situațiile contemporane folosind ca fundal textul cărților de călătorie ale scriitorului francez nu va fi probabil realizat niciodată. Rareori viața se desfășoară comform planurilor, mai ales când acestea se bazează în mare măsură pe fantasme. Călătoria eroului ‘Panterelor parfumate’ se sfârșește într-un eșec profesional și sentimental, cu o fugă de salvare a propriei pieli asemănătoare celor ale unui alt erou literar care a vagabondat în spațiul imperiului, cel creat de Ilf și Petrov. Eroul lui Dan Alexe pleacă în călătorie din România cea banală și dezamăgitoare, pentru ca ultima pagină a cărții să-l găsească în vaporul care se depărtează de țărmurile magice ale Caucazului și îl readuce – în viață totuși – spre aceeași Românie unde pentru mulți încep și se sfârșesc călătoriile. Ca și în cazul maeștrilor sovietici, și la Dan Alexe eșecul eroului înseamnă succesul literar al scriitorilor și în urmă rămâne o carte memorabilă. Dacă va exista cândva o ecranizare a cărții, cei doi candidați potriviți pentru a regiza filmul mi se par a fi Dan Alexe însuși și Quentin Tarantino.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Cartepedia.ro/Elefant.ro/E-book.