Momo, de Michael Ende
Editura Polirom, Iaşi, 2012
Traducere de Yvette Davidescu
Despre Michael Ende trebuie să ştiţi că este unul dintre autorii mei. Iar acest adjectiv posesiv însumează toate acele expresii deja superflue – de suflet, îndrăgit, de vreme rea (sau bună, după caz). L-am descoperit devreme, poate împinsă de faimoasa ecranizare a poveştii fără sfârşit, pe care am urmărit-o, prima dată, înregistrată pe o casetă video. Dacă îmi amintesc bine, cred că nu aveam mai mult de 6, poate 7 ani. Mai apoi, au tot fost cărţi: Punci de dorinţe (traducerea aproximativă aparţine televiziunii care a difuzat serialul de desene animate adaptat), Jim Năsturel şi mecanicul de locomotivă – şi Momo. O carte veche, destul de soioasă, “furată” din biblioteca unchiului meu.
Editura Polirom nici că putea să-mi facă o bucurie mai mare decât reeditarea Momo, de data aceasta într-un format elegant, cu ilustraţiile originale ale autorului. Am întârziat cu recitirea tocmai pentru că îmi era, cumva, dificil să întorc paginile atât de aparte; am preferat, o vreme, să admir doar ilustraţiile şi să-mi amintesc firul poveştii, ca mai apoi să mă umple de bucurie redescoperirea. Recitind Momo mi-am retrăit copilăria.
Momo este o fetiţă pe care fiecare dintre noi ar dori s-o ia acasă. Deloc ca alte fetiţe, atemporală şi fără legături profunde cu spaţiul înconjurător, darul său este cel de a şti şi de a dori să asculte. Locuitorii oraşului la marginea căruia s-a aciuat au căpătat deja obiceiul de a se trimite unii pe ceilalţi la Momo; ascultându-i cu adevărat, fetiţa îi ajută să găsească soluţiile optime la problemele de zi cu zi.
Echilibrul oraşului este însă tulburat de sosirea Oamenilor Cenuşii. De-a lungul firului narativ, aceştia îşi dezvăluie scopul mârşav de a fura şi a folosi timpul locuitorilor, obţinut prin vicleşuguri şi tertipuri… financiar-bancare. Oamenii Cenuşii au o înfăţişare şi o personalitate în deplină armonie cu numele; ei reuşesc să transforme, treptat, oraşul într-un furnicar uman obsedat de eficienţă şi lipsit de emoţii sau culoare.
După cum probabil aţi ghicit, cea care le înfruntă influenţa nu este alta decât fetiţa ciufulită, mereu îmbrăcată într-o haină supradimensionată. Cu ajutorul unei broaşte ţestoase cu puteri speciale, Momo porneşte un război de gherilă paşnic contra celor care îi atrofiază, la nivel spiritual, prietenii.
Publicată în 1973 şi premiată cu Deutscher Jugendliteraturpreis (Premiul pentru literatură pentru tineret) un an mai târziu, cartea tratează teme de maximă actualitate şi stringenţă, precum influenţa stresului cauzat de dificultăţile materiale asupra vieţii oamenilor simpli, sau ignorarea acelor aspecte mărunte care ne fac fericiţi. Este o lectură recomandată atât copiilor, cât şi adulţilor, cu atât mai plăcută în anotimpul în care ne aflăm – pentru suflul de optimism pe care ni-l poate aduce în case şi în suflete.
1 comment