Mea Culpa, de Louis-Ferdinand Céline,
în Cahiers Céline 7: Céline et l’actualité, 1933-1961
Ed. Gallimard, 1986
Prima parte aici.
“Şi noi încă ne distram aici! Nu suntem obligaţi sa ne prefacem ! Încă suntem oprimaţi! Putem să dăm întreaga vina a răului Destin pe sugătorii de sânge! Pe cancerul Exploatatorului. Şi apoi să ne comportam precum o târfă. Nici văzut, nici cunoscut!… Dar de când nu mai avem dreptul să distrugem? Nici nu mai putem horcăi? Viaţa devine insuportabilă!…. Jules Renard a scris-o deja: “Nu este suficient să fii fericit, trebuie ca şi ceilalţi să nu fie.” Ah! Un moment urât, acela în care te găseşti forţat să iei asupra ta întreaga greutate, cea a celorlalţi, a necunoscuţilor, a anonimilor care muncesc doar pentru ei. Doar i-am jurat Proletariatului că doar ceilalţi reprezintă toată mizeria, cauza profundă a tuturor nefericirilor! Ah! Şarlatania! Putreziciunea! Nu-i mai găseşte pe “ceilalţi” Cu toate acestea îl închidem cu grija pe acest nou ales al societatii renovate….Chiar la Pentru si Pavel, celebra inchisoare, razvratitii de alta data nu erau la fel de bine păziţi. Puteau sa gândească ceea ce voiau. Acum s-a terminat cu asta. Nici vorba sa scrii ! Este protejat, Proletarovici, putem s-o spunem foarte bine, precum nimeni altcineva, in spatele a o sută de mii de fire de sârmă ghimpată, cocoloşitul noului regim ! împotriva impurilor din afară şi chiar împotriva duhorii lumii trecute. El, Proletarovici, este cel care întreţine poliţia (din propria-i mizerie) cea mai numeroasă, cea mai bănuitoare, cea mai sadică de pe planetă. Ah, nu este lăsat singur! Vigilenţa este impecabilă! Proletarovici nu va fi ridicat!… Se plictiseşte oricum!…Asta se vede bine! Ar crăpa numai să iasă! Să se transforme in Extourist[1] pentru o mică schimbare!
Nu va reveni niciodată. Iată o provocare ce ar putea fi lansată Autorităţilor Sovietice. Nu e nici un pericol dacă încearcă! Sunt destul de liniştite! Nu vor încerca! Nu ar mai rămâne nimeni acolo! La noi, ar putea să se distreze, Proletarovici! Mai există mici distracţii, ştrengării clandestine simpatice, plăcere, în sfârşit! (…) Cum îi mai place să ţâşnească la muncă într-un smocking nou nouţ (închiriat), să o facă pe milionarul cu whisky-ul în mână! Să se bucure de cinema! Este burghez până-n fibra oaselor! Are gustul falselor valori. Este o maimuţă. Este corupt…Este un trândav al sufletului….Nu iubeşte decât ceea ce costă scump! sau, în lipsă, ceea ce i se pare aşa! Venerează forţa. Îl dispreţuieşte pe cel slab. Este lăudăros, este vanitos! Îl susţine întotdeauna pe “fazan”. Vizual, înaintea a orice, trebuie să se vadă! Se îndreaptă către neon ca o muscă. Nu poate să se abţină. (..) Suferă, se mutilează, sângerează, crapă dar nu învaţă nimic. Simţul organic îi lipseşte. Ocoleşte, îi e teamă, îşi face viaţa din ce în ce mai amară. Se precipită către moarte cu mari cantităţi de materie, niciodată suficiente….Cel mai şiret, cel mai crud, cel care câştigă acest joc, nu mai ţine până la urmă arme in mana, pentru a continua să ucidă şi pentru a se ucide. Astfel, fără limită, fără sfârşit, jocurile sunt făcute!….Este jucat! Este câştigat!…”
“Acolo, omul este bătut cu castravetele. Este bătut peste tot, priveşte cum trece “Comisarul” in Packard-ul său nu prea nou…Munceşte precum într-un regiment, un regiment pentru viaţă….Nu trebuie sa exagereze nici măcar cu strada! Ştim asta, micile sale maniere! Cum o mai golim cu patul pustii!…Doar viitorul ii aparţine! Cat de exact este! mâine vom rade gratis. Instinctul de dreptate a lipsit! Este simplu ! Pana la urma, daca ne gândim bine, nu era nevoie sa aşteptăm pentru a împărţi bogăţiile. Am fi putut sa ni le împărţim încă din timpurile agricole, la inceputul oamenilor…ca ce chestie toate aceste fasoane? Furnicile nu au uzine şi asta nu le-a împiedicat niciodată…”Toti pentru unu”…Asta este deviza lor! Capital! Capital! Nu trebuie sa mai roşeşti, esti tu, in întregime, Proletarule! Rolandeza[2] târtiţei!”
Condamnă injustiţia economică dintr-o ţară care se lauda tocmai cu egalitatea. “De ce frumosul inginer câştigă 7000 de ruble pe luna? Mă refer acolo, în Rusia, iar femeia de serviciu doar 50? Magie! Magie! Suntem toţi gunoi! Acolo cat si aici. De ce perechea de pantofi costa 900 de franci? Iar o imitaţie precara (am văzut) spre 80?..Si spitalele? Cel frumos este al Kremlinului cu saloane pentru Inturism. Celelalte sunt mizerabile! Nu trăiesc cu greutate decât cu o zecime dintr-un buget normal. Toata Rusia trăieşte cu o zecime dintr-un buget normal, cu excepţia Poliţiei, Propagandei, Armatei. Toate astea reprezintă nedreptatea mascată sub un alt blazon, mult mai înfricoşător decat cel vechi, mult mai anonim, etanşeizat, perfecţionat, intratabil, blindat cu o multime de pui foarte experţi în servicii. Oh! Pentru a ne furniza argumente privind infrangerea gloatei, pentru imensa înşelăciune, nu ducem lipsa de dialectica!…Rusii sunte cei mai convingatori! Doar o mărturisire nu este posibila, o pilulă nu se găseşte: Omul este soiul cel mai rau! îşi construieşte singur tortura indiferent de condiţii, precum sifilisul pe sifilitic. Asta este adevărata mecanică, profunzimea sistemului! …Trebuie loviţi linguşitorii, acesta este marele opium al popoarelor….Omul este la fel de uman precum o gaina care zboara. Cand încasează o lovitura in fund, când o maşină o face să zboare, ea se inalta pana-n acoperis pentru a cădea imediat in nămol, înhăţând cu ciocul găinaţul. Asta este natura sa, ambitia sa. Pentru noi, in societatea, este exact la fel. Încetăm sa mai fim niste mizerabili atat de mari doar sub efectul unei catastrofe. Când totul se inghesuie, naturalul o ia la galop din nou.(…) <Eu sunt! Tu eşti! Noi suntem nişte distrugători, sarlatani, nenocoriti> Niciodata nu se vor spune aceste cuvinte. Niciodată! Niciodată! Cu toate acestea adevarata revolutie va fi cea a acestor Mărturisiri, marea purificare! Dar Sovietele se inraiesc in viciu, in superficialităti. Cunosc prea bine piesele mecanismului. Se pierd in propaganda. Incearca sa treacă rahatul drept caramel. Asta este infecţia sistemului.”
Celine mitraliază şi noua castă a îmbogăţiţilor din patria sovietelor “Îi vedeţi pe noii apostoli….Cu burdihanul gras, cântând!…Marea Revoltă! Marea Bătălie! Mica recompensă! Zgârciţi cu cei care-i invidiază! Deci toata cearta se rezuma la asta! In culise s-a schimbat iluzia…Neo-topazuri, neo-Kremlin, neo-târfe, neo-leninişti, neo-isus! Au fost măcar sinceri la început…acum, toţi au înţeles! (cei care nu înţeleg : sunt împuşcaţi) Nu sunt vinovaţi dar supuşi !….Daca nu ar fi ei, ar fi alţii!.. Experienţa i-a ajutat…Acum sufletul este carnetul roşu…Ei cunosc toate ticurile, toate viciile răului Proletariat…Sa se epuizeze ! Să defileze ! Să sufere ! Sa crape ! Sa denunţe ! Asta e natura sa ! NU poate altcumva! Proletariatul? În “casă” Citeşte ziarul meu, cancanul meu, numai acesta! Nu cumva un altul! Şi înfulecă forţa discursurilor mele! Si, mai ales, sa nu păşeşti niciodată mai departe, vaco! Sau îţi tai capul! Si nu meriti nimic altceva decât asta! Cuşca!”
Chiar daca peste doar câţiva ani Celine a cochetat serios cu un alt totalitarism inspaimantator, nazismul, eseul Mea Culpa este o pledoarie antitotalitara. In 1936 regimul lui Hitler inca nu parea contemporanilor sai a fi unul totalitar.“Vom face absolut totul pentru a avea aerul responsabil! Vom acoperi toate subiectele. Vom deveni <totalitari>! Cu evreii sau fara evrei! Nu are nici o importanta!…Important este ca ucidem!….Cati dintre micii credinciosi incapatanti ai vremurilor obscure nu au sfarsit-o la esafod?…In gura leilor?…La galere? Inchizitionati pna-n maduva oaselor.”
Concluzia sa destul de cioraniana este simplă: Apocalipsa generală prin ideologie.“Să curăţam Terra. Oricum nu am folosit la nimic….Curăţenia prin Idee.” Chiar dacă Celine rămâne o personalitate culturală controversată, el îi fascinează pe francezi altfel neputându-se explica atenţia cu care a fost înconjurata aniversarea celor 50 de ani de la moartea marelui scriitor francez. Recent, au fost publicate volumele D’un Celine l’autre coordonat de David Alliot în care sunt reunite aproximativ o sută de mărturii inedite despre Louis-Ferdinand Celine, Un autre Celine de Henri Godard, Celine au Danemark de David Alliot si Francois Marchetti, carte ce adună toate mărturiile despre cei şase ani petrecuţi de scriitorul francez în Danemarca, o perioadă foarte grea din viaţa lui Celine având în vedere că făcut şi un an şi jumătate de închisoare pentru colaboraţionsimul său şi Celine vivant Deux DVS et un livret (Letres a Marie Canavaggia) ceea ce vine sa demonstreze că un scandal chiar şi în mediul cultural poate ajuta mult mai mult la cunoaşterea unui subiect decât o aşezare şi celebrare cuminte şi oficială care, îmbrăcată în festivism, poate mai mult dauna. [3] În plus, ne putem lesne imagina invectivele lui Celine la adresa actualei Republici Franceze…Şi, evident, a evreilor care o conduc![4]
[1] Aluzie la celebra agentie turistica sovietica, Inturist.(n.n.)
[2] Celine foloseste termenul Rolandique, aluzie la Romain Rollande
[4] În timpul unui dineu cu ambasadorul Germaniei naziste in 1943 Celine a debitat atat de multe enormitati printre care chiar si aceea ca insusi Hitler a fost cumparat de evrei si ca-i slujeşte încât a trebuit escortat de urgenţa acasă.
