Magia la chaldeeni, de François Lenormant
Editura Herald, Bucureşti, 2011
Traducere şi anexe: Gabriel Avram
Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Herald.
Titlul acestei cărţi mi-a atras privirile din primul moment, priviri mişcate – asemeni conştiinţei – de amintirea orelor peste ore, către ore şi alte ore de istoria artelor din gimnaziu şi liceu. Să nu fiu înţeleasă greşit: m-a fascinat istoria artei, chiar dacă parţial (ca întotdeauna, aspectul total lipsit de creativitate sau orizonturi al scrierii după dictare nu prezenta nici cel mai mic interes). Se dorea să ajung chiar la Olimpiadă – o reuşită supremă care nu s-a materializat. Au rămas, însă, amintirile; iar când acestea s-au materializat sub ochii mei, sub forma exponatelor de la Luvru sau Prado, am simţit că există clipe când visele devin palpabile, iar schiţele imaginaţiei capătă formă, culoare şi sens.
Aşa şi cu magia. A fost mereu un subiect de interes moderat pentru mine. Nu doream să practic nici cele mai inofensive forme, ci doar să aflu şi să acumulez cât mai multe aspecte, cât mai multe faţete ale monedei şi muchii pe care, în cazuri ”magice”, ar putea aceasta cădea.
Magia tratată de cartea lui Lenormant, un reputat arheolog francez (1837 – 1883), reprezintă una dintre credinţele fundamentale ale vechilor popoare din Mesopotamia. ”Istoria anumitor credinţe şi superstiţii constituie unul din capitolele cele mai stranii, dar nu mai puţin importante, ale istoriei spiritului uman şi al evoluţiei acestuia”, ne spune autorul în prefaţa cărţii. Sunt de acord cu el. Studiul ritualurilor magice, fie acestea de vindecare, de protecţie, de invocare – şi tot aşa – reprezintă o împletire fluidă a istoriei cu arheologia şi, peste toate, cu antropologia.
Magia la chaldeeni se împarte în patru capitole, fiecare tratând un aspect diferit. Toate se află însă într-o strânsă legătură, care m-au ajutat să înţeleg spaţiul sacru mesopotamian. Astfel, am învăţat să diferenţiez (măcar la nivel schematic) magia şi vrăjitoria la chaldeeni şi la egipteni; am distins conceptele religioase chaldeo-babiloniene şi doctrinele pe care se bazau acestea, constatând – a câta oară? – că prezentele culturi şi civilizaţii nu fac decât să reinventeze roata bazându-se pe materialele de care dispun, însă neaducând, în esenţă, vreo modificare extraordinară sistemului său de funcţionare. În sfârşit, am aflat lucruri foarte interesante despre cărţile magice din Akkad, cât şi despre zeităţile popoarelor turaniene.
Recomand cu încredere această publicaţie oricărui pasionat de istorie, de cultură şi civilizaţie, cât şi de mitologie. Autorul şi-a expus rezultatele studiilor într-un limbaj relativ facil, deloc greoi, uşor de urmărit pentru oricine ar avea un motiv solid să pună mâna pe această carte. Fireşte, este nevoie de o anumită structură a vocabularului şi de o familiaritate cât de cât formată cu genul pentru a putea urmări totul cursiv, însă odată ce un cititor a decis că Magia la chaldeeni merită atenţie, cu siguranţă dispune de cele două elemente necesare pentru a se bucura de lectura acesteia.
