Lumea era toată a mea. Amintirile unei prințese, de Ana-Maria Callimachi

”Lumea era toată a mea. Amintirile unei prințese”, de Ana-Maria Callimachi

Editura Corint, București, 2015
Traducere de Lidia Gradinaru
Prefata de Acad. Dan Berindei
Note de Filip-Lucian Iorga

Aparut in recent lansata colectie “Istorie cu blazon” volumul de fata se incadreaza in declaratia Grupului Editorial Corint:

“Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligenţă, bun-gust şi subtilitatea conversaţiei din saloane.  Este istoria unor oameni care au fost binecuvântaţi nu numai cu avere şi ranguri, ci şi cu patriotism, spirit de sacrificiu şi simţul datoriei.

Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură „cu ştaif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică şi plină de farmec a vechilor elite româneşti sau de pe alte meleaguri.

Purtaţi de dorinţa de a ne aminti cine suntem, să deschidem vechile cufere rămase de la bunici, să suflăm praful de pe blazon şi să-l purtăm, cu mândrie, pe o carte.“

Succint, aflam despre autoare:

“Urmaşă a vechilor boieri Văcăreşti şi Măneşti, Ana-Maria Văcărescu s-a născut în 1892 şi s-a căsătorit în 1911 cu prinţul Jean Callimachi. În 1940 a plecat din România şi a trăit în exil, în Marea Britanie. A publicat această carte de memorii în limba engleză, în 1949, şi a murit în 1970, la Londra.”

Prin descendenta, coboratoare dintr-o suita de boieri romani, unii bastinasi, altii impamanteniti, prin educatie si cultura, asa cum remarca Acad. Dan Beindei in Prefata, autoarea a facut parte dintr-o categorie social care “a ajutat tanara Romanie sa se integreze ca o entitate europeana in lumea care se reconstruia, ea insasi reusind sa-si gaseasca un loc firesc in modernitate, cel putin pana la marile rasturnari care au avut loc in veacul XX, inlaturand-o din istorie!”.

Volumul are la baza jurnalele Anei-Maria Vacarescu-Callimachi, scrise dupa plecarea din tara, in exil si in aceste pagini, autoarea ne spune … “am cantat melodia tineretii mele, reamintindu-mi cum m-am apropiat cu multa admiratie de arta, de teatru si de viata sociala, de locurile pomenite si de oamenii pe care i-am iubit sau admirat; am creat o tesatura de amintiri si impresii, pe care mi-a placut atat de mult sa o astern pe hartie, incat sper sa fie impartasita de cititorul intamplator care imi cumpara cartea. Celor de varsta mea s-ar putea sa le sune ca un ecou al unei perioade care a fost punctul culminant al civilizatiei europene si al nobilei arte de a trai – o perioada care s-a sfarsit cu conflicte si schimbari politice sangeroase. Cititorilor mai tineri, dimpotriva, amintirile mele s-ar putea sa le evoce o lume demodata, care se pierde deja in trecutul indepartat. Poate ca ochii acestora or sa vada vremuri mai bune si mai marete – sper si cred sincer asta -, insa nu le vor vedea niciodata pe acelea la care am fost eu martora.”

O femeie puternica, uneori aspra, uneori nedreapta, extrem de critica uneori, dar recunoscand corect marile valori si frumuseti ale omenescului, uneori acida in privinta barbatilor si a lumii lor exclusiviste, dar si in privinta feminismului lipsit de suport real, fara doar si poate o femeie cu o educatie inalta, competa si complexa, bine ancorata in realitatea in care a trait, fara iluzii lipsite de substanta, disciplinata social, dar in acelasi timp inventiva atunci cand conditiile vremurilor i-au permis, ba chiar au solicitat-o. A trait evenimente istorice, romeanesti si mondiale (atat ca politica, cat si ca tehnica aproape nevisata) a cunoscut bine societatea a carei extractie era si s-a intersectat cu mari personalitati de sorginte regala din Romania si din lume. A cunoscut taranul roman si pe ceilalti romani simplii. A spus mereu “Romania, tara mea!”. Toate insa, cu acelasi ascutit simt critic despre care vorbeam.

In ideea acestui criticism, amintesc ca referindu-se la Expozitia Nationala de la Bucuresti si amenajarea cu acest prilej a Parcului Carol, cu ocazia implinirii a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, in 1906, numeste aceasta intreprindere drept “un esec costisitor, intrucat locul a ramas mult prea departe atat pentru bogati, cat si pentru saraci. A sfarsit ca loc de intalnire al indragostitilor, unde aveai certitudinea ca nu te intalnesti cu prieteni sau cunostinte. Daca intamplator te intalneai totusi cu vreun cunoscit, probabil ca se afla acolo pentru acelasi scop, asa ca, din solidaritate, se pastra discretia.”

Ce sa zic? 🙂 O tempora, o mores!

Sau, un alt exemplu, referitor la acelasi moment aniversar: “Corect si teapan, palidul si barbosul rege si-a citit discursul inaugural intr-o romana perfect formulata, dar ininteligibila din cauza puternicului sau accent german. (…) Patruzeci de ani de viata in mijlocul superficialitatii romanesti si istetimii latine nu influentaseracaracteristica germanica a cuplului regal, in ciuda sclipirilor de inspiratie ale Carmen Sylvei sau tactului politic, talentului diplomatic, judecatii echilibrate si perspicacitatii regelui. Erau un cuplu foarte moral, intr-un fel serios, impasibil, care impunea respect si poate admiratie poporului roman, dar nu atragea si dragostea lui voioasa, care se indrepta toata spre cuplul princiar, format din succesorul regal si adorabila lui sotie.”

Capitalul “Parisul meu” este deopotriva imbibat de informatii politico-istorice privite prin ochii tinerei in plina formare, dar si de informatii mondene si cultural-artistice. Elena Vacarescu – prietena care o introduce in lume (caracterizata drept “cu abilitate de a supravietui si de a merge inainte”), Sarah Bernardt, Chopin, Ana Pavlova, Diaghilev… O epoca de aur a culturii, artei … Si tot legat de Paris, iata un paragraf care imi spune – ceea ce stiam de altfel, ca nimic nu e nou sub soare. Judecati-l singuri:

“Comunitatea evreiasca bogata (din Paris) nu facea nicio incercare de a exercita vreo putere politica, insa ravnea la succesul social. Mofturoasa, vulgara sau subtila, vanitoasa, dar la locul ei in ciuda marii bogatii, se multumea cu realizarile financiare, cu receptii si colectii splendide. Odioasa rasa a parvenitilor stridenti, stupida si vulgara, a fost o inventie postbelica, de care tineretea mea a fost scutita.”

“Bursa casatoriilor”, un capitol instructiv 🙂 ca sa spun asa, “targ de casatorii”, prezinta angrenajul, miceliul subteran, care se punea in miscare pentru a stabili, la imediata implinire a “coaptei varste de 16 ani”, in functie de inventarul personal – descendenta, frumusete, educatie, avere … aruncarea pe piata a ofertei. Si cereri erau … Candidati dubiosi, candidati faimosi, candidati purii… Siretlicuri, bufonerii, commedia dell’arte…

Pana la casatoria multumitoare de toate partile, cu Jean Callimachi, cel care i-a stat alaturi autoarei multi ani!

Ultimul capitol al volumului de fata, se numeste “Se dezlantuie furtuna” si vrobeste despre momentele premergatoare dezlanturii Primului Razboi Mondial. Intoarcerea de la Viena in Romania, ziua mobilizarii generale in tara, pregatirea pentru plecarea unei misiuni oficiale in Franta..

Si Ana-Maria Callimachi incheie acest volum astfel, plecand cu sotul in misiune in Franta.

“Nu mi-am dat seama ca in urma mi se inchidea un capitol important din viata si ca, pentru intreaga lume, in ciuda victoriei, se deschidea o noua era bogata in revolutii, razboaie si framantari pe care nimeni nu le putea prevedea la acea vreme. A privi in urma cu melancolie si in lumina experientei indelungate, poate fi interesant, insa nu si constructiv. Ar trebui sa privim viitorul cu mintea lipsita de prejudecati a unui copil dornic de cunoastere, gata sa pornim in aventura si sa ne asumam riscuri fara nicio teama. Fie ca zilele mele de ieri, mult mai numeroase decat cele despre care am scris aici, sa nu-mi puna in umbra putinele zile de maine.”

Fara doar si poate, o carte mustind de informatii bogate, interpretate si filtrate prin personalitatea apriga si darza a unui personaj constient de mostenirea genealogica si pozitia sociala privilegiata in vremuri. Fara doar si poate, o carte scrisa intrun stil literar surprinzator de bine articulat, dovedind talent scriitoricesc incontestabil si asumat in mod clar de autoare, constienta de ceea ce are de oferit. In ceea ce priveste isvorul istoric autentic, las valoarea lui la aprecierea specialistilor.

Iata pentru cei ce au nevoie sa guste mai intai o prajitura, pentru a se hotari sa purceada la mancatul ei, un fragment din volum pe site-ul Editurii Corint, dar și amănunte despre Castelul Callimachi-Vacarescu, Manesti, Prahova, pe Facebook.

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint.