”Istorii din Bucureștiul neogotic”, de Emanuel Bădescu
Editura Vremea, Colecția ”Planeta București”, București, 2015
“La o prima vedere, s‑ar putea crede ca, in Bucuresti, constructiile neogotice sunt foarte rare. Ca nu este asa demonstreaza eruditul istoric Emanuel Badescu, intr‑o suita de articole care descriu nu numai evolutia acestui stil al mijlocului si sfarsitului de secol XIX in Capitala Romaniei, ci si cladirile apartinand neogoticului pe care vitregia vremurilor si harnicia „investitorilor imobiliari” le‑au mai crutat… Deocamdata.” – Acestea sunt cuvintele cu care – din nou – “ne ispiteste Editura Vremea”.
Am primit aceasta carte, spre citire, cu ceva luni in urma si premeditat nu v-am impartasit pana acum nimic despre ea; cum s-ar spune, am lasat-o la dospit, ba chiar am si re-rasfoit-o. Intre timp, am mai haladuit pe strazile orasului, am fotografiat din nou Casa Breslelor de pe Stelea Spatarul (in drumul spre serviciu), am mai stat cateva minute pe fosta strada Orlando, in fata unei foste legatii (toate sunt foste 🙂 ) – cu prilejul unei conferinte de presa de la Centrul cultural maghiar (un alt superb palat), am mai trecut pe la “Caminul 303” din vremea studentiei mele – Grajdurile Regale din Cotroceni, am flanat pe strada Gral Gh. Manu si din nou m-am topit in fata minunatului castel în stil gotic flamboyant cu gargui si cu burlanele torsionate (ani de zile aici a functionat o scoala de balet) si zilele trecute am revizitat Casa Muzeu Aman. Drumuri pe urmele goticului si neogoticului bucurestean.
Si bineinteles, recitindu-l pe Emanuel Badescu, am aprofundat nitel si istoria acestui stil architectural, originele lui, caracteristicile, decoratiile specific, imaginatia si perfectiunea pe care le-au atins marii maestri – arhitecti si constructori – care au abordat acest stil si care ne-au lasat (si inca mai avem cate ceva) spre admiratia generatiilor care i-au urmat, splendori de geniu.
Emanuel Badescu este un profesionist care s-a aplecat intotdeauna cu multa acribie asupra comorilor de istorie pe care le-a avut la dispozitie in cadrul Cabinetului de Stampe de la Biblioteca Academiei Romane. Si intotdeauna a avut placerea sa impartaseasca si celorlalti comorile pe care le-a descoperit in mii si mii de ore de cercetare aplicata. Aceasta placere a domniei sale, o descopera cititorul in paginile si acestei carti. Pentru ca Emanuel Badescu vorbeste cu multa dragoste si cu bogatie de informatii, despre misterele orasului prin care trecem zilnic, il vedem si nu stim sa-l privim. Vorbeste ca despre un copil iubit, pe care vrea sa-l cunoastem si noi. Si scrie intr-un stil aparent simplu si sprintar, captivant pentru cititor, dar plin de un fel de indemn aproape obligatoriu, de a-l face pe cel ce tine cartea in mana, sa cerceteze in plus, sa vada cu ochii lui, sa iubeasca la randul lui orasul, intelegandu-i devenirea, istoria atat de incercata. Si aportul urias al inaintasilor.
Hanul cu Tei (“un fel de sancuar al artei”), Hanul si Biserica Kretzulescu (“care in zilele ei faste gazduise corul barbatesc condus de Anton Pann”), Hanul Sarindar si Biserica Sarindar (“tampla bisericii, o bijuterie artistica, a ajuns undeva, intr-o biserica din Rucar”), Portretul lui Evanghelie Zappa – un mare aroman (adevaratul fondator al Jocurilor Olimpice moderne), Biserica Filaret, Barbatescu Nou sau Cutitul de Argint (architect Nicolae Ghica- Budesti, Ion C. Bratianu (tanarul din Pitesti, care primise botezul revolutiei franceze de la 1848), Bucuresti, 1 decembrie 1918 (data urmata de “doua decenii de consolidare a Tarii – e una singura, Romania interbelica”), Martha Bibescu in tara salciilor (care “atat cat a fost stapana la Mogosoaia, stravechiul palat a stralucit ca pe vremea lui Constantin Brancoveanu”), Casa Riosanu, povestea unei familii (despre care autorul spune ca “a fost un patriot” in vremuri grele), Nicolae Nenciulescu, arhitectul Palatului Regal (si al multor palate, case si blocuri si care spune la un moment dat, supus netrebnicelor rigori comuniste prin care a trecut, ca “„Trebuind să părăsesc casa mea din Bucureşti, strada Alexandru Sahia, numărul 6, şi să locuiesc de 14 ani cu soţia într-o cameră fără sobă şi cu doi pereţi interiori de scânduri, depunându-mi-se lucrurile într-un garaj la periferie, am pierdut o mare parte din arhivă şi nu am posibilitatea unei documentări mai corespunzătoare”) si incheind cu capitolele : Ziua providentiala (“stejar extrema urgenta”) si Statui condamnate politic (creatii de mare valoare artistica, reprezentand “exploatatori ai poporului”, demolate si apoi distruse).
O lectura minunata, fiecare capitol, o istorie. Cuprinsa in cuvinte, dar si in imagini, care vorbesc bogat cititorului, despre cum a fost orasul si despre marile personalitati care l-au faurit, ridicandu-l la nivelul urban, gratulat cu apelativul “Micul Paris”. Astazi avem un alt Bucuresti, in care splendorile ridicare de antecesori, ori se prabusesc cu tristate in indiferenta, ori sunt vanate de imbogatitii noilor vremuri, in ideea ca le confera un oarece blazon nobilar (chiar daca le distrug frumusetea cu termopane si acoperisuri modern).
Iubitori al orasului si istoriei sale, stati cu ochii pe Editura Vremea. In colectia Planeta Bucuresti veti descoperi comori pentru minte si suflet. Astfel incat, haladuind prin oras, s-ar putea sa vi se deschida acel ochi secret, care va va dezvalui imagini patriarhale, dar pline de frumusete si echilibru si daca va ciuliti urechile, s-ar putea sa auziti tropotul cailor inhamati la trasuri sau clacsoanelor primelor masini ale secolului 20. De voi depinde!
Puteți cumpăra cartea: Editura Vremea/Elefant.ro.
