„Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu”, de Norman Davies (2 vol.)
Editura Polirom, Colecția Historia, București, 2014
Traducere de Carmen Bartl
Impresionanta lucrare a istoricului britanic Norman Davies se poate erija la fel de bine si drept o radiografie completa a vietii in Polonia inainte de 1793, nu neaparat numai a polonezilor, dar si a celorlalte elemente etnice (ar fi prematura sa vorbim despre nationalitati pe la 1600, caci asa cum bine o sublinaza si Davies, altele erau ideile de care se atasau oamenii in perioada medievala). Norman Davies analizeaza elemente de civilizatie, fenomene sociale si demografice carora le dedica si capitole speciale. Renasterea nu a ajuns in Uniune „in privinta mai multor arte, Polonia se afla inca la periferia Europei. In arhitectura monumentele care au ramas stau marturie a muncii unor talente mai ales de import. In schimb in lumea mai putin tangibila a ideilor- in stiinta, literatura si educatie-talentul polonezilor a fost uimitor de bogat si profund. Vremea domniei Jagiellonilor poate fi numita fara exagerare epoca de aur a Poloniei (…) Prosperitatea materiala a avut un rol foarte important. In orase bogate precum Cracovia sau Danzig, arta si comertul mergeua mana in mana”[1] O figura aparte ramane Nikolau Copernicus (sau Mikolaj Kopernik in pl.) 1473-1543, cel care a facut o descoperire fundamentala: nu soarele se invarte in jurul Pamantului, ci invers.
Din punct de vedere social, Uniunea era dominata de nobilimea polono-lituaniana (celebra szlachta), la fel cum se intampla in intreaga Europa medievala. „Nobilimea a jucat un rol preponderent atat in viata politica, cat si in cea culturala si sociala. A organizat statul in asa fel incat sa-i serveasca interesele si a controlat celelalte elemente ale societatii in serviciul scopurilor sale”. Ceea ce nici nu facea o nota discordanta fata de morala si constiinta vremurilor, „potrivit teoriei sociale a Evului Mediu, regele trebuia sa conduca, clericul sa se roage, nobilul sa lupte, oraseanul sa faca negot, evreul sa fie evreu, iar taranul sa are ogorul.”[2]
Insa aceasta nobilime despre care noi avem impresia ca era putin numeroasa tocmai fiind atat de elitista, cel putin in Polonia era cea mai numeroasa din Europa, numarand 25.000 de familii nobiliare cu aproximativ o jumatate de milion de membri, adica 6,5% din populatia totala a Uniunii de 7,5 mil. Depasind atat nobilimea spaniola si maghiara care oscilau undeva pe la 5% ca sa nu mai aducem in discutie nobilimile mult mai restranse din Anglia (2%) si Franta (1% din populatie). Dar mai bine de jumatate din aceasta nobilime nu detinea pamant deloc (mica nobilime care avea o situatie economica chiar mai proasta decat a iobagilor caci trebuia sa indeplineasca sarcini militare adica sa se echipeze corespunzator, sa-si cumpere cal, harnasament, zale, sulita, sabie etc.) Insa drepturile ei foarte mari, aproape impenitenta au reprezentat o sabie cu doua taisti pentru ca au impiedicat orice reformare a Uniunii fapt ce a dus la slabirea statului si, ulterior, la dispritia lui fapt ce i-a afectat grav mai degraba pe nobili decat pe tarani.
Puterea ei economia rezida in detinerea celei mai mari suprafete de terenuri din Uniune. Clericii, de asemenea, detineau intinse domenii, de obicei fiind recrutati tot din randul nobilimii. „Data fiind marea diversitate a intereselor economice in cadrul paturii nobiliare, ne-am putea astepta la multe divergente intre membrii acestia. Dar nu a fost asa. Cat a durat republica, nobilimea a dat dovada de o solidaritate remarcabila, in special in trei chestiuni esentiale: statutul slehtei, egalitatea si modelul vietii in sanul naturii”[3] „Cea mai mare obsesie a nobilului era pamantul. Goana dupa viata in sanul naturii era intr-adevar un element comun tuturor claselor posesoare de pamant din Europa; insa in Polonia a devenit o trasatura deosebit de intensa si sentimentala. In Republica, distantele erau mai mari decat in Europa de Vest, iar localitatile mai izolate. Sentimentul comunitatii locale era puternic, cel al comunitatii nationale-slab.” ”Resedinta nobilului era dovada rangului si averii sale. Fie ca era o coliba, fie un palat, era usor de deosebit de casele vecinilor non-nobili-avea obligatoriu un pridvor, o curte interioara si o poarta; din seria ornamnetlor exterioare nu putea lipsi scutul cu blazon al proprietarului”[4] Insa sleahta era sociabila, avand distractii foarte lumesti intre care bautul ocupa un loc de frunte (uneori serile de betie se terminau cu incaierari).
O concluzie: „Nobilimea a avut si multe trasaturi pozitive, insa nu poate fi separata de cresterea conservatorismului politic rigid, de stanganrea economica, saracia si suferinta in care traiau celelalte stari sociale, si nici de slabiciunea autodistructiva a intregii Republici nobiliare.” Cea mai mare parte a populatiei Uniunii era alcatuita, ca in toate statele medievale, din taranime, care in 1569 reprezenta aproximativ 60% din populatie. „Dat fiind ca o parte considerabila dintre oamenii care se bucurau de drepturi orasenesti traiau de fapt ca tarani, procentul va creste in mod corespunzator daca ii includem si pe acestia.”
(va urma)
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro.
[1] Pag. 145.
[2] Pag. 185.
[3] Pag. 210.
[4] Pag. 220.
1 comment