”Interior zero”, de Lavinia Braniște

”Interior zero”, de Lavinia Braniște

Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2016

După ce am citit volumul de proză scurtă apărut la Editura Polirom în 2014, ”Escapada”, al aceleiași Lavinia Braniște, scriam următoarele cuvinte: ”Îmi doresc mult ca viitorul drum al Laviniei Braniște să fie un roman. Ca finalul deschis a fiecărei povestiri să fie însuflețit și pus în scenă în povestiri cu o lungime mai mare. Până atunci, mărturisesc faptul că ”Escapada” mi-a adus în prim plan o mulțime de povești frumoase, reale, apropiate oricărui cititor. Dar, în același timp, mi-aș dori un pic mai mult, o poveste dezvoltată (fiecare povestire din volum are capacitatea necesară de a fi dezvoltată), care să mă apropie mai mult de personaje, de multe ori insuficient descrise și lipsite de o personalitate conturată detaliat. Autoarea are toate calitățile, sper ca drumul firesc să fie de la poezie, prin proză scurtă, spre roman.”

Iată că, doi ani mai târziu, apare romanul ”Interior zero”, care o consacră pe Lavinia Braniște drept o romancieră de calitate, continuând oarecum pe aceeași filieră – înfățișarea trăirilor sufletești ale oamenilor obișnuiți, prinși în vâltoarea realității cotidiene. În plus, există mereu aparența atingerii unui filon autobiografic fie în povestirile sale, fie în acest roman, fapt ce oferă și mai multă autenticitate scrierilor sale. Cristina, eroina din ”Interior zero”, pare construită din însăși ființa Laviniei Braniște: traducătoare profesionistă, absolventă de uman, se refugiază temporar într-o slujbă la privat pe post de secretară-traducătoare-om bun la toate, tocmai pentru că domeniul cultural nu oferă prea multe șanse tinerilor, bani nici atât:

”Am zile când ies pe ușă la cinci sau la cât reușesc să ies pe ușă și-mi spun hai c-a trecut și ziua asta și n-am murit și poate mâine îmi fac curaj și le spun că plec, mi se umflă pieptul la gândul c-aș putea să plec și după aia cobor la metrou la Dristor și intru la Mega și-mi iau o pungă cu alimente, mă costă 60 sau 70 sau 80 punga cu alimente, îmi amintesc câte mii de semne trebuia să traduc înainte pentru 80 de lei și atunci se pogoară din cer bocancul divin și mă apasă pe cap și mă împinge înapoi în mocirlă, unde mi-e locul.” (pag. 70)

La treizeci de ani, Cristina este în momentul unei borne importante din viața sa: a trecut de mult facultatea, a plecat de ceva timp din orașul natal, nu are casa ei, nici mașina, nici măcar un iubit statornic. Zilele sale pendulează constant între petreceri în club sau drămuirea chiriei și a cumpărăturilor de la Mega și un job pseudo-corporatist, stresant, dar de cele mai multe ori indiferent, în care bunătatea ei este folosită la maximum atât de către șefa tiranoidă (”Mi-e frică de câte ori mă pune să fac cafea. Mi-e frică de fiecare dată când mă pune să fac ceva, orice. Că sigur nu-i convine și mă ceartă că de ce am făcut așa și nu altfel. De ce n-ai printat față-verso. De ce n-ai scos pe ciorne. Cine ți-a zis să le găurești.” – pag. 56-57), cât și de colegii care o exploatează emoțional:

”Sunt un sac în care se deversează toată bârfele și nemulțumirile colegilor. Poate ar trebui să m-apuc și eu să-i vorbesc de rău pe toți, să le fie frică să-mi mai facă dezvăluiri. Să bag strâmbe. Deși multe strâmbe ar trebui să curgă pe Dunăre înainte să învețe ei să fie discreți.” (pag. 30)

În ciuda inconvenientelor, nu este slujbă la care să renunți cu ușurință, principalul motiv fiind salariul decent (oricum, peste media din domeniul cultural), chiria pe care o plătește din acest salariu tocmai unui coleg și relativa libertate de a-și structura viața profesională și personală. De altfel, chiar dacă o mare parte din poveste se petrece în acel birou aglomerat de la marginea Bucureștiului, în sediul firmei de construcții, accentul acesteia se pune pe zbaterile sufletești, emoționale ale Cristinei, care nu prea știe de unde să apuce viața, spre ce orizont să o îndrepte:

De fapt, întregul roman este un strigăt al personajului principal în lupta sa pentru fericire, pentru supraviețuire în jungla urbană care este capitala țării. Cristina este permanent într-o luptă între interesele profesionale (care se dovedesc, așa cum spuneam, destul de palide, aflate în fundal) și cele personale, cele familiale. Mama sa, plecată peste hotare, îi oferă ori de câte ori are nevoie, sprijin emoțional și financiar și pare că nici nu are nevoie de altceva, pentru că, după o anumită vârstă, prezența permanentă a părinților în preajma copiilor deveniți adulți mai mult stresează decât ajută. Nici în plan sentimental, eroina noastră nu are prea mult succes: are un prieten la distanță, pe care îl vede rareori, cel mai des pentru necesara apropiere fizică; își mai găsește un prieten într-un club, care pare bărbatul perfect, dar se dovedește o relație pasageră; mai târziu, rămâne însărcinată și pare a-și găsit cursul vieții, dar realitatea e uneori mai crudă.

Dacă va reuși sau nu să iasă din acest tăvălug al întâmplărilor vieții, trecând peste suferințele personale și neîmplinirile în plan profesional, veți afla citind cartea Laviniei Braniște. ”Interior zero” a fost pentru mine o surpriză foarte plăcută, fiind foarte bine scris, alert, plin de dialoguri, bazat pe realitatea imediată (de multe ori, am observat frânturi din joburile prin care am trecut și eu), fiind ceea ce îmi place mie să consider un roman modern.

Am început această recenzie spunând ce îmi doream data trecută de la Lavinia Braniște și felul în care a răspuns inconștient la această provocare, așa că îmi permit să lansez încă una: după ”Interior zero”, mi-aș dori de la autoare o nouă provocare, o miză mai mare, o ieșire din cotidian. Mizele din prozele sale de până acum pot fi catalogate de unii ca fiind banale, prea obișnuite și fără să utilizeze altceva decât sursele proprii, provenite din viața sa sau din privirea atentă din jur. Vrem ceva neobișnuit, ceva fantastic, o depășire a prezentului mizer.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.