Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, de Rachel Joyce

”Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry”, de Rachel Joyce

Editura Litera, București, 2014

Harold Fry nu este eroul ideal. Nu e frumos, tânăr, carismatic sau măcar un partener bun de conversație. Nu a călătorit în jurul lumii, nu a dat mâna cu vedete de cinema, nu a fost director de bancă. Romanul începe cu un personaj invizibil, într-un oraș micuț.

Queenie Hennessy îi trimite o scrisoare, din care află că e bolnavă de cancer. Speriat de această întorsură de situație, întrucât Queenie fusese o bună colegă de serviciu cu 20 de ani în urmă, Harold pleacă la prima cutie poștală să îi trimită câteva rânduri. Își dă seama de banalitatea gestului pe drum și își regândește opțiunile. O tânără de la o benzinărie îi spune să aibă încredere în însănătoșirea lui Queenie, că ea va trăi suficient cât să primească mesajul. Iar aici începe totul. Pentru că Harold Fry este un erou. Misiunea eroilor este să salveze vieți, iar el preia pelerina roșie aproape accidental. E adevărat, nu i se potrivește la început și pare că îl va îndepărta pe vecie de soția lui, Maureen, pe care o iubește, însă cu bune, cu rele, o poartă până la capăt. 800 km de-a lungul Angliei. Pe jos. În pantofi de yachting.

Romanul a fost surpriza anului, atât pentru critici și britanici, cât și pentru mine. Premisa interesantă nu te poate pregăti pentru caruselul de emoții, traume din copilărie și tristețe resemnată prin care vei trece citind. Având o distanță atât de mare de parcurs, mergând doar cu speranța că este așteptat de Queenie, Harold are timp în a-și regândi viața: cei 20 de ani în care el și Maureen abia și-au mai vorbit, relația sa cu fiul său, David, înstrăinată și rece, vacanțele ratate, frica de greșeli care l-a oprit din a-și arăta natura tandră și grijulie. Deși la început, el pare doar un bătrân neîndemânatic, docil și dominat complet de soția sa, deși el pare a fi ușor de disprețuit, treptat-treptat, caracterul lui demn, bunătatea lui, pe care o arată în fiecare conversație pe care o poartă, și adevărul din spatele fațadei molcome îți dă o palmă peste față că ai putut vreodată să îl consideri altfel.

”Harold își petrecuse toată viața plecând capul ca să evite orice confruntare și iată pe cineva, carne din carnea lui, hotărât să îl provoace, să lupte cu el. Regreta că zâmbise în seara aceea în care fiul lui dansase.”

În timp ce Harold merge, Maureen este confuză. Furia și ura o părăsesc repede, disprețul și neîncrederea în determinarea lui lăsând loc groazei de a-l pierde pentru o femeie pe care abia o cunoscuse. În absența soțului pe care ea se străduise atâția ani să îl ignore, rămâne un gol pe care îl umple cu amintiri. Fiul ei apare predominant și devine clar că ea a căutat să îl transforme pe David în tot ceea ce Harold nu era. Soțul ei a plătit prețul, fiind disprețuit și ignorat de propriul fiu. Dinamica dintre cei trei, superb creată, cu un arc narativ menit să spargă piatra din inima oricui, rămâne, în opinia mea, una dintre cele mai bine scrise relații părinte-copil. Tăind cu un brici prin clișeul fericirii familiale, ea arată toate fețele urâte și dureroase ale aroganței și a lipsei de comunicare. Până la urmă, atât Maureen, cât și Harold, își deplâng anii pierduți.

”Nu fiindcă era ușurată să întrerupă conversația, ci fiindcă, pentru prima dată, se simțea stingheră, când vorbea cu fiul ei. Crezuse că aveau să fie mai apropiați acum, că Harold era plecat de acasă. Dar cu toate că puteau sta de vorbă ore întregi, dacă ar fi vrut, ca să-i spună ce și cum, descoperi că e prea ocupată. Sau dacă vorbea, brusc își dădea seama, cu o siguranță care o făcea să se înfioare, că fiul ei nu o asculta.”

Probabil cel mai frumos aspect al cărții este felul în care se joacă extrem de abil cu așteptările tale. Romanul îți expune din primele pagini adevărul, activându-ți toate prejudecățile. Până la final, Joyce le rupe în bucăți, una după alta. Ceea ce ea a reușit incredibil de bine este să ne arate propria noastră ființă, în toată răutatea ei. Punându-și personajele în situații diverse, interesul ei nu este în soarta lui Harold, ci în reacția noastră, în cum îl vom judeca noi, marii înțelepți, privind obiectiv o poveste, însă căzuți în capcana propriei aroganțe. Joyce îți arată că nu suntem cu nimic mai buni, în timp ce detaliile adevărului și întreaga lor importanță iese la iveală.

Atunci când îți dai seama că ai fost păcălit, nu poți să nu zâmbești. Pentru că, bineînțeles, ea nu este o scriitoare precum Ayn Rand, într-o disecție răuvoitoare a omenirii. Cartea este luminoasă, respirând într-un soare cald, pe câmpii înverzite, pe o stradă la sfârșitul căreia se află salvarea. Toți oamenii pe care Harold îi întâlnește au o poveste, pelerinii care i se alătură pentru o scurtă perioadă de timp, deși în mare parte ipocriți și în căutare de atenție, totuși merg pe același drum în numele unei persoane pe care au iubit-o și nu au putut-o salva, fie de la moarte sau de la înstrăinare. În aceste două teme, poți rezuma cartea. Și adeseori ele se îmbină.

Finalul pășește pe pământul rece al morții și al iertării, însă cu o delicatețe angelică. Atât de ușor ar fi putut deraia, însă Joyce dă dovadă de un talent uriaș, evitând lacrimogenul și evidențiind umanul, cu toate laturile lui bizare și complexe. Pentru o carte cu o încărcătură emoțională atât de mare, nu e apăsătoare. Sigur, e trist, însă nu genul de trist care să te facă să plângi ore în șir. Tragicul și comic, tristețea și fericirea sunt două fețe ale aceluiași ban, iar dacă banul e în aer și se învârte suficient de repede, s-ar putea să nu le mai poți deosebi. Queenie Hennessy capătă substanță, iar Harold și Maureen își recapătă anii.

Bildungroman, antologie de povești, roman de călătorie. Indiferent ce cauți în Incredibilul Pelerinaj al lui Harold Fry, vei găsi. Pentru mine, a fost ciocolata caldă după o serie lungă și amară de romana distopice, post-apocaliptice, murdare, nebune, grele. Scrisă impecabil, cu farmec, umor și o doză subtilă de ironie, ceea ce e trist devine necesar, iar fericirea capătă prospețime. Este o rază de soare care nici nu arde, nici nu enervează, ci doar luminează. Este o carte menită să umple un gol în inima oricui a crezut că suferința lui este unică în lume.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.