”Share!”, de Lucian Mîndruță
Editura Herg Benet, București, 2014, 320 p.
Subintitulat „cum am învățat din social media sa-i iubesc din nou pe români”, volumul este o culegere sentimentală de gînduri direct de pe Facebook, din ultima vreme, cumulînd principalele teme ale discuției publice: alegerile noastre prezidențiale din 2014, religia în școală, economia, stînga de caviar, extrema dreaptă, anticomunismul ca un leit-motiv ș.a. Se conturează astfel un panou psiho-social cu lumini și umbre: elogiul muncii, singura care te face om, al oamenilor cinstiți (care nu au însă fețe, sînt „anonymous”), al yachtingului, sport nobil, echivalarea poporului cu o „macara” pentru funcții, un dispreț nedefinit pentru „hipsterime”.
Rămîne un mister de ce autorul nu a lăsat facebookului ce este al lui (actualmente, jurnalistul Mîndruță are o audiență de peste 80 000 de conturi facebook) și a mai tins și către un volum pe hîrtie, editat în condițiile noii variante a românei, specifică internetului de tip incult, fără diacritice, dar cu „tz” în loc de „ț” și alte „reguli” de editare. Pe Facebook, pe internet, anything goes, s-ar spune, după un principiu postmodern; dar nu este chiar așa, textul nepaginat, imitînd în mod fad ecranul, creează un efect grotesc, cu atît mai mult cu cît coperțile și pagina de prezentare respectă (inclusiv la numele autorului) regulile limbii române.
Firește, conținutul contează; lumea, în viziunea lui Mîndruță, este compusă, e clar, dintr-o serie de clișee, care sînt și foarte populare, precum și din teme predilecte, în care oricine e specialist, cum ar fi educația, sportul, politica.
Inventariind figuri ale netului românesc, jurnalistul social-media îi descoperă pe artistul care a ratat decolarea, ecologistul de la cratiță, karatistul cu gazele de șist, oengistul îmbătrînit în bune, revoluționarul de facebook (este aici o punere în abis?).
Treptat, se creează în foiletonistica autohtonă un gen literar, genul facebook, al filozofiei sau al corespondenței print-ecran, care este fascinant pentru middle upper class, căreia i se adresează Lucian Mîndruță, așa cum o făcea, la un nivel mai degrabă existențialist, și Teodor Baconschi, în recentul său Facebook. Fabrica de narcisism.
După alegerile prezidențiale, Mîndruță nu pierde ocazia de a da, indirect, o definiție „hipsterimii”; spune noul jurnalist: „A trecut o tornadă peste facebook și în urma ei a rămas prăpăd: principiile hipsterimii, toate, sînt făcute praf și pulbere. Unde e neimplicarea politică, unde e scîrba față de candidații acelui sistem dement care-i democrația, unde e superioritatea lecturilor socialite, unde sînt maniere calme și blazate, superioare baterilor noastre?” Clișee peste clișee, subînțelesuri care trimit în gol și arată o lipsă de cultură socială, în bună măsură asemănătoare cu rîndurile lui Teodor Baconschi, ministrul unei relații directe cu Facebookul, care declară, retras din viața politică: Civismul celor școliți după 1990 e rahitic, iar cei mai mulți tineri „nu sunt interesați de politică”. Nu citesc, se răsfață cu iPhone și „iarbă”, ocupă terasele și se distrează insolent, fără să-și pună „problema” viitorului. Totul conduce către derealizarea simțului civic pe fb.
Ambele afirmații sînt generalizări, în genul „eco-anarhismului” pe care un director de SRI îl proclama în legătură cu o sensibilă perioadă din istoria noastră recentă.
Share! a lui Lucian Mîndruță este un discurs incosecvent despre teme și idei pe care autorul le crede subînțelese, nemaifiind nevoie să fie demonstrate, adresîndu-se deci unui public cunoscut, în spiritul gregar, lipsit de argumente, de cele mai multe ori, al facebookului: pentru că îmi place, pentru că vreau, pentru că așa doresc…, autor care dorește o „împărtășire” (sharing), din dorința de a face și pe alții părtași la împărțeala, la smerenia și preaplinul lor sufletesc.
Este vorba de un soi de comportament religios, dezvoltat la un anumit nivel, extrem de popular, de Facebook și de social-media, un comportament ce are nevoie de validări, înțelese drept sharing, care trebuie tradus, la noi, prin „împărțeală”, așa cum babele cuvioase își cumpără un loc în Rai (sau măcar încearcă), cu puțină colivă decorată cu bomboane colorate, pusă într-un păhărel de plastic.
