„Hallelujah. Rock&Roll, izbăvire și viața lui Leonard Cohen”, de Liel Leibovitz
Editura Publica, Colecţia ”Victoria Books”, Bucureşti, 2014
Traducere din engleză de Louis Ulrich și Tudor Ulrich
Dacă trecem dincolo de cântecele lui Leonard Cohen – iubite de unii, adorate de mulți, ignorate de alții – vom descoperi că acest personaj a avut și are în continuare o viață fascinantă. Un tânăr evreu canadian ce a trecut prin toate chinurile unei cariere de succes, cu momente dese de cădere și de depresie, cu perioade în care a părăsit pentru ani buni scena (fie că vorbim de scenele în care își recita poeziile, fie că vorbim de sălile de concerte), pentru a reveni mereu mai puternic și, în final, foarte aproape de publicul ce îl adoră.
”Puține lucruri din viața lui Cohen explică acest oscilații uriașe. Povestea sa se încadrează perfect în ceea ce poate fi numită o Ur-biografie rock’n’roll: și-a pierdut un părinte la o vârstă fragedă (la fel ca John Lennon, Paul McCartney, Jimmi Hendrix, Neil Young), găsindu-și alinare în poezie (la fel ca Jim Morrison, Joni Mitchell, Patti Smith), părăsind apoi țara sa natală; pentru o vreme, s-a stabilit într-un loc exotic (din nou, asemenea lui Morrison, Keith Richards), a luat o grămadă de droguri (la fel ca mai toată lumea), s-a luptat cu depresia (la fel ca David Bowie, Syd Barrett, Brian Wilson) și a trăit suficient de mult ca să vadă cum a devenit el însuși o figură iconică pentru muzicieni mai tineri (cel puțin, cei norocoși).”
Nu sunt un mare fan Leonard Cohen (știu pe cineva care este), dar îmi plac unele melodii și le ascult cu plăcere (în scurtul timp în care mai ascult muzică). Dar, ca în fiecare biografie marca Victoria Books, am fost interesat să descopăr omul din spatele personalității artistice, să remarc resorturile care i-au permis carierei sale să se dezvolte, astfel încât, în prezent, să devină unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți ai ultimelor decenii, având mereu sălile pline la concertele de pe diverse arene ale lumii (nici Bucureștiul nu a făcut excepție în privința lui Cohen în ultimii ani). Cartea lui Liel Leibovitz ne ajută, măcar în parte, să îl descoperim pe Cohen.
Un astfel de exemplu este hotărârea lui Cohen de a deveni un fel de pustnic până aproape de sfârșitul vieții (și vom afla tot din acest volum care a fost cauza pentru care s-a hotărât în ultimul deceniu de a o lua pe calea turneelor oficiale – World Tour, lucru făcut pentru prima oară după mult-mult timp), retragându-se o perioadă, în anii 1960, pe insula grecească Hydra, împreună cu muza sa, Marianne, și fiul acestuia sau, dimpotrivă, într-o sihăstrie budistă, unde spre să își vindece unul dintre momentele sale de depresie frecvente. Iată cum descrie însă, ca o legendă, Liel Leibovitz, momentul în care Cohen a decis să plece în Grecia:
”Într-o zi, pe când se plimba prin cartierul londonez East End, a văzut o filială a Băncii Greciei. La Londra vremea era mohorâtă, ternă și umedă, dar, în interiorul băncii, în spatele ghișeului, stătea un tânăr bronzat, ce purta ochelari de soare. Cohen nu a putut să reziste cântecului său de sirenă – ”a fost”, i-a spus el unui ziarist câțiva ani mai târziu – ”cel mai elocvent prostest împotriva peisajului pe care l-am văzut” – și a intrat. O conversație rapidă a dezvăluit faptul că bărbatul era grec, după care el și Cohen au început să vorbească despre vreme. În Grecia, spunea bărbatul bronzat, era mereu primăvară. A doua zi, Cohen era în drum spre Atena.”
Cei care îl cunosc pe Leonard Cohen drept interpret al unei muzicii calme și calde și nu au avut dorința să analizeze mai atent cariera acestuia vor fi desigur mirați când vor afla că Leonard Cohen a început să cânte pentru prima oară la vârsta de 32 de ani. Până atunci, un om crescut în spiritul epocii hippie se descurcase cu greu dintr-un succes modest obținut ca scriitor și poet. Deseori, singura sursă de venit era recitatul de poezii prin baruri și săli de spectacole, care aducea un venit minim, dar insuficient pentru un om cu talentul lui Cohen. Până la urmă, la 32 de ani a luat o decizie capitală, dar foarte inspirată: a început să cânte propriile versuri, iar autorul cărții reia una dintre tezele altor biografi ai lui Cohen, respectiv aceea că el a pus mâna pe chitară când a realizat că artiștii erau mult mai bine plătiți decât poeții.
Drumul nu a fost ușor, este adevărat, dar treptat publicul a înțeles muzica și poezia lui și au început s-o aprecieze. Iar când Leonard Cohen a început să dea drumul peregrinărilor sale prin lume, în 2008, primul după 15 ani, succesul său de casă a fost miraculos. Și încă e miraculos.
Desigur, cartea lui Liel Leibovitz nu este biografie tipică, deși urmează firul cronologic al vieții lui Leonard Cohen. Spun asta pentru că amănuntele biografice nu abundă, așa cum ne-am fi așteptat, punându-se accentul mai degrabă pe mesajul poeziei și muzicii lui Cohen: ”Te poartă prin domeniile escatologiei iudaice și budismului zen, ale poeziei canadiene și rock’n’roll-ului american, ale dorinței trupești și lăcomiei de câștig. Nu sunt întotdeauna accesibile rațiunii.” sau ”Puștiul care, cu decenii în urmă, tunase la Biblioteca Evreiască din Montreal și declarase că singurătatea era singura cale către divinitate, devenise acum un bărbat care trăise suficient de mult încât să-și dea seama că avusese dreptate. Sexul ne poate purta dincolo de noi înșine și ne poate face una cu lumea, dar singurătatea ne duce în ceruri. Ea nu e lipsită de frumusețe și nu se opune cu adevărat vieții în societate. Este doar o practică, un ritual pe care ființele umane trebuie să-l stăpânească înainte ca ele să poată forma uniuni mai aproape de perfecțiune.”
Pentru fanii adevărați ai lui Cohen, această carte le poate oferi multe momente de apropiere de idolul lor și de înțelegere amănunțită a gândurilor aflate în poeziile lui și în versurile celor mai cunoscute cântece. Cei care au căutat o biografie a unui artist celebru vor avea nevoie și de alte biografii, cu aplecare mai detaliată asupra vieții Omului Leonard Cohen.
1 comment