Gulag Voices. An Anthology, de Anne Applebaum (I) – Conditia femeii in Gulagul sovietic
Yale University Press, 2011.
Prima parte aici.
Conditia femeii in Gulagul sovietic era chiar si mai dura decat cea a barbatului, avand in vedere ca in salbaticia si barbaria lumii penitenciare delicatetea, fragilitatea fizica si sensibilitatea femeii reprezentau defecte majore, caci logica Gulagului este una rasturnata, calitatile devenind defecte, iar defectele calitati in lupta grea pentru supravietuire. In plus, la aceasta realitate se mai adauga si faptul ca ea devenea rapid tinta dorintelor sexuale ale detinutilor barbati, mai ales a celor de drept comun.
Anne Applebaum reia in volumul editat trei marturii feminine, doua dintre ele extrem de zgudutoare, atingand esenta distrugerii femeii. Elena Glinka care avea 29 de ani când a fost arestată în 1950 şi trimisă în Gulag. A revenit de acolo abia în 1956 (a petrecut în acea infernală regiune a Kolîmei doar şase ani, un interval destul de rezonabil dacă îl avem în vedere pe Şalamov) şi a fost reabilitată, continuând să muncească la un institut din Moscova, fără să aducă absolut deloc vorba despre experienţele petrecute dincolo. De aceea, relatarea scrisă de Elena Glinka apărută în 1989 şi care se concentrează în jurul unui viol în grup la care a asistat, i-a şocat pe apropiaţi. Însă violurile în grup nu reprezentau o noutate în arhipelagul Gulag.
De altfel, scriitorul polonez Janusz Bardach relatează o scena care a avut loc pe una din navele închisoare care-i transporta pe deţinuţi din Vladivostock la Magadan, capitala „insulei” Kolîma. Deţinuţii de drept comun au spart peretele care îi separa de cei politici, au ales o femeie mai frumoasă şi au violat-o în grup, sub privirile nepăsătoare a sute de deţinuţi politici bărbaţi. Bestiala scena s-a încheiat doar prin intervenţia gărzilor de pe punte care au recuperat cadavrul femeii care a fost aruncat peste bord. În povestea Elenei Glinka reluată de Anne Applebaum, este vorba despre trei deţinute politice (o croitoreasă, o soţie de duşman al poporului şi o studentă din Leningrad-autoarea) dintr-un grup mai mare, amestecat, care este debarcat într-un cătun uitat de Dumnezeu din Kolîma. După ce deţinuţii de drept comun au adormit (îmbătat) vigilenţa gărzilor, au pus la cale tramvaiul din Kolima, violul în grup atât al deţinutelor de drept comun, cât şi al celor politice. Doar studenta, fiind tânără şi, bănuim, mai frumoasă, a avut marele noroc să fie păstrată doar pentru politrucul minerilor din zonă. Din respect şi frică faţă de el, nimeni nici măcar nu s-a apropiat de ea, însa celelalte femei au fost martirizate, în faţa fiecăreia fiind formate cozi. Fiecare „tramvai” (depersonalizarea fiinţei umane îşi are importanţa ei în regimurile totalitare fiind anticamera morţii) îşi avea „conductorul/vatmanul” său care stabilea durata de care beneficia fiecare client, arunca apă rece din găleţile strategic instalate in apropiere, peste femeia leşinată sau, când era cazul, ducea şi stivuia cadavrul la intrare.
O marturie cel putin la fel de tragica este cea a ucrainiencei Hava Volovici care a reusit sa supravietuiasca foametei din Ucraina din 1932-33, vazand cum rudele ii mureau de foame doar pentru ca era angajata unui ziar al Partidului de unde primea o ratie mizera de hrana. Totusi era ceva! A fost arestata in 1937 si a indurat chinurile Gulagului pana in anul mortii lui Stalin (1953). Ulterior si-a scris memoriile intituland-le „Pana cand povestea mea este spusa”. In antologia sa, Anne Applebaum a retinut probabil cel mai zgudiutor pasaj din aceasta lucrare si, probabil, din intreaga colectie de marturisiri, „Copilul meu”, in care Hava Volovici descrie una din realitatile cele mai dure ale lagarelor: mortalitatea infantila. In acel ocean de singurate si pustiu sufletesc si disperare, multe femei apelau la acest mijloc de a-si alina durerea: nasterea unui copil. Si Hava Volovici a crezut acelasi lucru. Nu a fost prea greu sa ramana insarcinata.
Dupa nasterea din asa-zisa maternitate a lagarului (o baraca), mamele puteau petrece cateva luni cu nou-nascutul pentru a-l pune pe picioare, fiind exceptate de la munca lagarului. Volovici isi aduce aminte cum petrecrea noapte treaza, aparandu-si copila de valurile de gandaci care fojgaiau incontinuu pe pereti. Insa dupa cateva luni, mamele erau fortate sa-si abandoneze copiii la asa–zisele crese si sa reia activitatea productiva. Ingrijirea copiilor era lasat in seama unor fiinte bestiale si nepasatoare care-i tratau cu o cruzime inconsietnta pe micuti. Multi dintre ei nu reuseau sa vorbeasca nici la varste mai inaintate, fiind dominati de o animalitate atat de caracteristica regimului sovietic. Temperatura salii de dormit nu depasea 11 grade Celsius, iar hrana era mizera. In aceste conditii nu e de mirare ca doar in acel lagar 300 de copii mureau anual chiar si inainte de inceperea celui al Doilea Razboi Mondial. Elenora, fetita sa, s-a stins si ea la 3 martie 1944 si durerea mamei care intorcandu-se de la munca cu vreasuri pentru soba cresei uitandu-se la patutul gol probabil ca este dincolo de puterea cuvintelor de a mai exprima sentimentle. „Aceasta este intreaga poveste a felului cum dand nastere copilului meu, am comis cea mai groaznica crima posibila.”
Nina Gagen-Torn, nascuta la Petersburg in 1900, fiica unui stimat profesor doctor de origine suedeza (ea povesteste cum nou sosita intr-un lagar, la trierea detinutilor, un doctor auzindu-i numele a intrebat-o daca este ruda cu celebrul medic petersburghez, si a trecut-o imediat in carantina spitalului, salvand-o de la afectarea la muncile grele, ucigatoare), a fost condamnata de doua ori si a supravietuit atat Kolimei (1936-42), cat si durului lagar din Mordovia (1947-52), petrecand in total aproape 12 ani de lagar. Ulterior a devenit o cunoscuta etnografa, poeta, scriitoare. Si-a publicat memoriile in 1995, iar Anne Applebaum a retinut un pasaj in care aceasta-i descrie cu multe exactitate pe care in lagar credeau, fie ca era vorba despre leninisti de rit vechi, nationalisti din regiunle vestice ale URR recent anexate (sau mai degraba re-anexate) sau credinciosii diverselor culte. Credinta ii intarea.
