”Gottland”, de Mariusz Szczygieł – Povești în mare parte adevărate din jumătate de Cehoslovacia
Editura Art, Colecția Ocheanul Întors, 2014
Tradusă de Ana Maria Luft
Aceasta nu e o carte despre Dumnezeu. Nu este despre Pământul Făgăduinței. Nu e o utopie și nu e o fantezie. Este istorie în cele mai întunecate capitole ale ei.
Mariusz Szczygieł este un erou. După atâția ani de la prăbușirea regimului comunist, el fuge spre el, încercând să aducă sub ochiului publicului oameni și povești desprinse din romane de ficțiune și încărcate cu toată groaza conștientizării că totul s-a întâmplat. De la faimoasa cântăreață Marta Kubišová, care, de la a fi Privighetoarea de Aur, a ajuns să trăiască 20 de ani într-o sărăcie cruntă din pricina regimului, până la familia Bata, care nu s-a lăsat până când fabrica lor nu domina lumea, dar mai ales oamenii care munceau în ea.
”Scriitorul britanic Orwell va pune în pagină abia peste unsprezece ani regulile unei vieți petrecute sub ochiul lui Big Brother, dar Jan [Bata] o ia înaintea literaturii mondiale.”
Un jurnalist de excepție, înzestrat cu o ironie fină, dar acidă la adresa unor personalități sau ziare, Szczygieł caută adevărul din spatele terorii și încearcă (indirect) să răzbune amintirea unor oameni care au murit blamați de popor pentru mizerii pe care nu le-au făcut. Alături de biografia tragică a tuturor celor descriși în carte, analiza psihologică a poporului ceh și a felului în care acesta s-a raportat la comunism și, mai apoi, la proprii oameni, este demnă de laudă, întrucât iese puternic în evidență puterea maselor și felului în care manipularea vinei poate obține expulzarea oamenilor de cultură și acceptarea unor anonimi fără coloană vertebrală. Sau căutarea unui Dumnezeu uman, care, prin puterea exemplului, să le permită să își ierte propriile slăbiciuni. Un om ce și-a ucis propriile valori și i-a ”iertat” și pe ceilalți când l-au urmat.
”Problemele pe care Lida Baarova le-a avut după război se datorau parțial și faptului că poporul ei avea o problemă cu sine însuși. (…) Nu poți rămâne înafara unei lumi guvernată de groază. Sunt multe lucruri care ar putea să explice atitudinea cehilor, dar asta nu înseamnă că nu au fost afectați de evenimente. Mâhniți în adâncul ființei lor, aveau cu toții un fel de sentiment de vină comună. Poate că nu erau tot timpul conștienți de el.”
Au fost ani întunecați pentru Cehia și Slovacia. A înmormânta un acuzat politic era sinucidere curată, însă Szczygieł nu caută vinovați. Talentul său de prozator te poate conduce spre ceea ce el crede, însă lasă mereu loc de interpretări, întrucât istoria are date cunoscute, dar motivații uneori imposibil de descoperit. El este subtil în indicarea unor fapte, unor acțiuni care, privindu-le cu mintea de acum, sunt ușor de condamnat, dar în lumina unei epoci în care nesupunerea însemna moartea și, chiar mai rău, uitarea, le poți găsi cel mult o scuză. Mulți artiști au semnat pactul cu diavolul (chiar literal, dacă luăm ca exemplu Anti-Carta) și și-au trăit viețile fericiți și iubiți de public, în timp ce alții au fost uitați și distruși. Discuția stârnită în această carte ar putea ocupa încă alte 300 de pagini, dar geniul Gottland stă în stilul minimalist, scurt, rece, formal până și în metafore, ca un memento repetitiv al felului în care mintea omului era structurată în acele vremuri. Amintește puțin de ideea nouvorbei din 1984, însă fără pasivitatea și estomparea valorică de acolo. Aici, frigul cuvintelor este doar o mască a unei istorii arzătoare, care a distrus generații de oameni, încercând să îi transforme în imposibil.
Nu am cunoscut comunismul. România trecuse deja de Iliescu și Piața Universității când m-am născut, iar Vama Veche mai avea încă un an până să apară. Am avut norocul de a putea vedea cașcaval și în alte locuri decât la telejurnal, iar realitatea comunistă să fie doar poveștile cu pioneri și muncă patriotică ale părinților. Teroarea, foamea, tristețea și distrugerea culturii prin toate reprezentările sale m-au izbit în toată intensitatea lor atunci când am vizitat Memorialul Durerii de la Sighet. Și din nou când am citit această carte. Pentru cei care nu au timp de călătorii, citiți Gottland. Fie că ați trăit comunismul sau nu, veți înghiți mult în sec. Pentru că nimic nu e mai dureros decât confirmarea că omul are resurse nelimitate de nebunie colectivă.
”Un cititor din Cehia mi-a scris că cehii produc bere de sute de ani, dar că au uitat că are gustul amar; îmi mulțumește că i-am amintit de acest lucru prin cartea mea.”
