”Băiatul din bulă”, de Stewart Foster
Editura Gama, Seria Imago, Iaşi, 2019
Traducere: Adrian Deliu
Copilăria este vârsta inocenţei. Ştiu, sună ca un clişeu expirat. Dar aşa este. Copilăria îţi permite să mai păstrezi un timp aripile de înger cu care soseşti pe Pământ atunci când te naşti. Copilăria îţi oferă oportunitatea de a te lua în serios fără toate responsabilităţile absurde ale maturităţii. Copilăria este momentul în care poţi să îţi experimentezi toate visele devenirii adulte fără să te culci cu grija zilei de mâine. Nu în ultimul rând, copilăria este perioada din viaţă în care nu e voie să te gândeşti la necazuri, la boală şi la moarte. Şi totuşi…sunt nenumăraţi acei copii care se văd nevoiţi să se gândească zilnic la aceste trei subiecte tabu. Ei sunt cei care trebuie să trăiască zi de zi cu teama că poate nu se vor mai trezi dimineaţă, cu frica de orice fel de infecţie şi aşa mai departe.
Despre un astfel de copil vorbeşte şi Stewart Foster în uimitorul său roman, Băiatul din bulă (The Bubble Boy), apărut în România la Editura Gama (seria Imago), în traducerea lui Adrian Deliu. Fiind prima sa lucrare dedicată copiilor şi tinerilor, Băiatul din bulă se doreşte a fi o poveste cu supereroi, în care curajul, ambiţia fac casă bună cu candoarea şi naivitatea fragezilor ani ai copilăriei. Nu pot să nu remarc apropierea şi chiar asemănarea cu excelentul mini-roman al lui Eric Emmanuel Schmitt, Oscar şi Tanti Roz. Cu toate acestea, creaţia lui Foster se menţine la o depărtare binevenită de melancolia exagerată şi de tragismul care traversează scrierea lui Schmitt. Dacă pentru Oscar este clar încă de la început că destinul nu îi mai poate oferi multe clipe de trăit, Joe (protagonistul romanului în discuţie) are speranţa că medicina modernă va găsi un leac pentru crunta afecţiune care nu îl lasă să păşească afară din bula lui de spital. Căci Stewart Foster a creat o poveste despre trista realitate a bolilor care atacă sistemul imunitar şi de care nu puţini suferă în ultimul timp. Şi pentru un copil, lipsa de activitate, absenţa diversităţii, poate reprezenta un pericol la fel de mare ca şi boala însăşi. Cu toate acestea, micul Joe este binecuvântat cu o personalitate pozitivă şi luminoasă la care se adaugă o uriaşă porţie de imaginaţie, asezonată din plin cu speranţa care îl face să trăiască fiecare zi ca pe o aventură – chiar dacă este obligat să rămână între cei patru pereţi ai salonului în care trăieşte de când avea câteva luni.
Există, desigur, şi un personaj-tampon, la fel ca în Oscar şi Tanti Roz, însă aici nu este vorba de o asistentă, ci de un bărbat, unul din acei voluntari care doresc să-şi înfrumuseţeze propria existenţă aducând un licăr şi un zâmbet în vieţile celor năpăstuiţi şi mai puţin norocoşi. Poate nu întâmplător, Amir, cel care intră în viaţa lui Joe, este imigrant – poate că astfel a vrut Stewart Foster să sublinieze că cei ce sunt diferiţi, cei care nu aparţin acestei societăţi aparent normale (aşa cum e şi micul Joe) sunt cei care au sufletul cel mai bun şi sunt cu mult mai generoşi decât noi toţi, care alcătuim masele. Din toată gama de personaje atât de diverse şi diferite care apar în romanul lui Foster, Amir este singurul care nu judecă, care nu trage concluzii pripite şi care reuşeşte să-l facă cu adevărat să trăiască pe micul pacient (chiar cu riscul îmbolnăvirii acestuia). Şi astăzi, în timp ce noi toţi traversăm aceste vremuri atât de lipsite de siguranţă şi securitate, acest gest al personajului te face să te întrebi – ce e mai important?: să trăieşti ca un prizonieri sau să rişti să te imbolnăveşti/să mori, dar să o faci cu zâmbetul pe buze şi cu speranţa în suflet?
Şi acestea de mai sus sunt doar două din întrebările fundamentale ce îţi sunt ridicate de Băiatul din Bulă. Căci mai sunt şi multe altele – iată, deci, ce poate trezi în sufletul unui cititor o carte care aparent a fost dedicată tinerilor şi copiilor, dar care (zic eu) este mai potrivită pentru adulţi. Sincer vorbind, consider că integrarea acestui titlu într-o colecţie pentru cei mai mici cititori este o greşeală din punct de vedere al capacităţii acestora de a înţelege un subiect atât de complex, de morbid şi de matur pentru ei. Aşa cum nici Oscar şi Tanti Roz nu este, de fapt, o poveste pentru copii, nici romanul lui Stewart Foster nu cred ca a fost bine marketat (nici de autorul însuşi, nici de editurile care l-au preluat ulterior). Nu vorbim nici măcar de o scriere precum Alice în Ţara Minunilor, unde copilul poate pătrunde măcar stratul superficial, de basm. În cazul Băiatului din Bulă, prezenţa constantă a bolii, a morţii care parcă aşteaptă la fiecare pas, întâmplările triste care la un moment dat parcă nu mai contenesc, fac din această scriere una potrivită pentru (în cel mai bun caz) tineri trecuţi de 16 ani.
Cu toate acestea, nu pot să închei decât afirmând încă o dată că Băiatul din Bulă, romanul pentru copii de debut al lui Stewart Foster, mi-a provocat o adevărată încântare literară, culturală şi sufletească. Desigur, este un titlu pe care îl recomand oricui are nevoie de un „boost” de optimism şi speranţă – atât de necesare în epicentrul acestei pandemii virotice şi de teamă cu care ne confruntăm zilnic.
Puteți cumpăra cartea: Editura Gama/Libris.ro/Elefant.ro.
(Surse foto: www.goodreads.com, www.simonandschuster.co.uk, www.edituragama.ro)
