Idolii forului: De ce o clasa de mijloc a spiritului e de preferat „elitei” intelectualilor publici, de Sorin Adam Matei si Mona Momescu (coordonatori)
Editura Corint, București, 2010
Volumul de eseuri coordonat de Sorin Adam Matei si Mona Momescu abordeaza problematica acapararii pietei ideilor de catre intelectuali enciclopedici in defavoarea expertilor intr-un anumit domeniu. Aceasta carte se plaseaza cumva in siajul Boierilor mintii, carte in care Sorin Adam Matei sustinea ca ideea de intelectual public generalist cu discurs moralizator este depasita, fiind dezirabil ca vocile specialistilor sa fie mult mai bine auzite.
Exista, fara indoiala, o reala rivalitate intre aceste doua categorii de oameni. Coordonatele acestui clivaj sunt surprinse cu luciditate si subtilitate de sociologul Bruno Stefan in eseul sau:
Pentru specialist, intelectualul public este un ratat în meseria lui. Pentru intelectual, specialistul este un chiţibuşar încremenit în studierea îndelungată a unor fenomene mărunte. Pentru specialist, intelectualul public este un parvenit, un demagog, fără substanţă profesională. Pentru intelectual, specialistul este un tocilar fără viziune de ansamblu. Pentru specialist, intelectualul este un farsor care răstălmăceşte realitatea pentru a o potrivi în teoriile lui. Şi adesea farsorii breslelor ştiinţifice sunt cei care fac primii paşi spre lumea intelectualilor publici. Pentru intelectuali, specialiştii produc multe informaţii, dar puţine au valoare în spaţiul public, iar ei nu-şi pot da seama singuri care sunt utile, care sunt dăunătoare şi care nu au niciun folos. Specialistul îl acuză pe intelectual de generalizări pripite, de simplificări primitive, de falsă preţiozitate lingvistică. Intelectualul îl acuză pe specialist că nu gândeşte la scară mare, că îi lipseşte concizia exprimării şi că utilizează un vocabular sărac.”
Este cat se poate de firesc sa se manifeste o diviziune a muncii intre generalist si expert, dar se impune – nu pentru altceva decat pentru binele public – ca primul sa cunoasca rezultatele studiilor de specialitate relevante pentru subiectul abordat, iar cel de-al doilea sa nu refuze implicarea in viata publica. Drumul de la expertiza la comunicare accesibila si atractiva trebuie parcurs, chiar daca nu este unul lin…
Remarcabil prin echilibrul abordarii si acuitatea observatiei este si eseul semnat de Mircea Flonta, care sesizeaza ca unii “intelectuali publici au atuuri redutabile care explică, chiar dacă nu justifică, favoarea exclusivă pe care le-o acordă publicul românesc interesat de lumea ideilor generale. Exploatarea cu talent şi ingeniozitate a resurselor culturii umaniste le oferă bune oportunităţi pentru câştigarea ataşamentului publicului faţă de viziuni şi convingeri inspirate de un anumit ideal de viaţă şi de un anumit sistem de valori. Totodată, capacitatea lor de a se impune ca formatori de opinie este favorizată de registrul lor tematic foarte larg şi îndeosebi de strălucirea stilistică a scrisului lor. Pentru segmente cuprinzătoare ale publicului instruit din România contează enorm cum spui ceea ce ai de spus. Din acest punct de vedere, intelectualul specializat va fi la noi mai dezavantajat decât în alte părţi în eforturile sale de a câştiga atenţia publicului.”
Stapanirea retoricii si detinerea unui culturi generale bogate sunt, intr-adevar, arme pe care intelectualul public le manuieste adesea mult mai bine decat expertul ancorat intr-o anume sfera de activitate. Iar eforturile acestuia din urma de a clarifica probleme punctuale ori tehnice nu au darul de a genera rating… Este greu, chiar daca nu imposibil, ca “profetul” care pare ca le stie pe toate si le spune intr-un mod accesibil sa nu aiba priza mai mare la publicul larg decat specialistul care isi cunoaste limitele si nu se avanta in afara ariei sale clar delimitate de expertiza.
In contributia sa la acest volum, Sorin Adam Matei considera insa ca intelectualii publici din Romania ar respinge cunoasterea moderna si ar avea pretentia de a sti totul despre orice, plasandu-se in postura celui inspirat de un ideal moral la care masele nu au acces. Matei, care le reproseaza acestor intelectuali ca tind sa refuze confruntarile deschise de idei si ca nu au capacitatea ori dorinta de a acepta relativizarea propriului discurs, pledeaza pentru ocuparea arenei publice de catre „specialisti realisti, modesti, constructivi, pluralisti si deschisi ideii de egalitate a sanselor pentru toti actorii sociali.”
As incheia remarcand ca multe dintre eseurile adunate in acest volum sunt coerente, bine argumentate si atractiv formulate. Totusi, cu subtitlul cartii, De ce o clasa de mijloc a spiritului e de preferat „elitei” intelectualilor publici, imi permit sa nu fiu cu totul de acord. Pentru ca, in opinia mea, disputa intre intelectualul public si specialist nu trebuie sa aiba un singur castigator. Intrucat este nevoie si de unul si de celalalt pentru circulatia adecvata a ideilor in societate, sinergia ar trebui sa ia locul adversitatii…
Puteți cumpăra cartea: Editura Corint.
(Sursă fotografii: EdituraCorint.ro, Ccalculemus.wordpress.com)
