„Creierul se transformă. Experiențele neuroplasticității”, de Dr. Norman Doidge
Editura Paralela 45, Pitești, 2017
Traducator: Liviu Mateescu
Cineva spunea la un moment dat că, în realitate, folosim doar 7% din potențialul creierului și dacă am dubla acest coeficient, am deveni super – oameni. Această teorie a stat la baza multor studii științifice, în încercarea de a obține un potențial uman mult mai puternic, gata să facă față provocărilor de zi cu zi. Inclusiv, se vehiculează că Hitler a comandat multiple experimente direct pe creier, în rândul prizonierilor din lagărele naziste de concentrare, pentru a încerca să înțeleagă forma în care ne conduce sau dirijează creierul. Evident, aceste acțiuni criminale nu au nici o justificare și, din fericire, în prezent acțiunile sunt focalizate pe o știință cognitivă, non-invazivă și non-distructivă.
În acest sens, mi se pare de o relevanță și un interes major cartea semnată de dr. Norman Doidge, tradusă în 2017 (și reeditată în 2019) la editura Paralela 45, în colecția EPP. Dr. Norman Doidge este un renumit psihiatru și psihanalist, cu un palmares amplu de articole științifice (cifra depășește 170 de publicații în diferite reviste de specialitate), dar lovitura de grație a dat-o cu apariția prezentului volum și, trebuie să o spun, a obținut succesul bine meritat.
Prezentul volum înglobează o serie de experiențe cu referire la un fenomen nou, absolut fascinant, din punctul meu de vedere, și anume: neuroplasticitatea. Deși mulți oameni de știință continuă să o privească cu o doză sănătoasă de scepticism, aceasta continuă să uimească și să detroneze o teorie care se păstrează de ani buni: creierul nu se schimbă.
Eludând această axiomă deja învechită, autorul încearcă și reușește să ne spună istoria unor oameni care au reușit să-și recapete puterea creierului, grație neuroplasticității. Dar ce reprezintă această competență sau aptitudine? Tradițional, neuroplasticitatea reprezintă capacitatea creierului de a se schimba, transforma și evolua. Cazurile expuse în volum sunt ilustrative, cu atât mai mult cu cât sunt desprinse din realitate. De exemplu, am fost uimită să citesc istoria unei femei al cărui aparat vestibular era complet distrus, prin urmare, aceasta nu avea pic de echilibru în mișcări și se confrunta constant cu senzația de cădere în gol. Totuși, niște pioneri în sfera neuroplasticității au înțeles un mecanism tare simplu: deși în creier se distrug anumite punți, rămân poteci neexploatate, astfel încât este suficient să ghidezi simțurile pe acele drumuri secrete.
Experimentele au fost repetate, perseverența specialiștilor a fost o demonstrație de fervoare și de devotament pentru o cauză: ajutor pentru oamenii care se „deconectează” involuntar de la creierul lor. În calitatea mea de cititor, am absorbit cartea, care deși are un limbaj tehnic avansat se lecturează ușor, este o conglomerație de detalii care se unesc într-un puzzle interesant, descoperindu-ne cât de important este creierul și de ce acesta este aidoma unei mașinării:
„Biologic vorbind, este de bun – simț ideea că această mașinărie e permanent pornită, pentru că un copil nu are cum să știe ce va fi important în viață, așa că este atent la orice. Numai un creier întrucâtva organizat poate să selecteze ce merită atenție și ce nu.”
Sinceră să fiu, regret că n-am dat mai devreme de acest titlu și am lăsat timpul să-și imprime anumite urme pe activitatea mea cerebrală, or accentul major pe care-l pune Doidge este că, în sfârșit, avem o bază credibilă și un motiv forte de ce să credem în gândirea pozitivă și în aptitudinea noastră de a ne recompune.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografie: alchetron.com)
