”Borș ucrainean”, de Piotr Pogorzelski
Editura Meteor Publishing, București, 2015
Traducere din limba poloneză de Cristina-Daniela Godun
Îmi place foarte tare borșul de sfeclă, iar în toamna anului 2001, când am fost pentru o săptâmână la Kiev, am aflat că acesta reprezintă mâncarea națională a ucrainienilor. Iar borșul ucrainean nu e doar o zeamă, cum este, de exemplu, borșul de sfeclă polonez pe care aveam să-l încerc ulterior la Cracovia, servit, spre surprinderea mea, într-o cană spre a fi băut. Nu, borșul ucrainean este, așa cum remarcă și autorul cărții – un polonez! –, „des, cu bucățele de sfeclă, varză, cartofi și fasole, obligatoriu cu smântână”. Cam la fel este și Ucraina: o țară complexă, cu multe fațete și contraste, a cărei esență este greu de surprins, cel puțin la prima vedere.
„După un an de lucru în calitate de corespondent al Radioului Polonez, mi se părea că înțeleg tot ce se petrece aici — și mecanismele politice, și cele sociale. Dupa trei ani îmi spuneam: știu că nu știu nimic. După alți șapte, am ajuns la concluzia că știu suficient cât să pot scrie cartea aceasta”, mărturisește Piotr Pogorzelski.
Cartea prezintă într-o manieră accesibilă și agreabilă cultura, istoria, religia, limba, bucătăria și obiceiurile din această țară cu granițe în mare măsură artificiale, situată între Rusia și Europa. „Borș ucrainean” se constituie, de fapt, într-un ghid pentru cunoașterea Ucrainei, ghid care ajută la depășirea unor stereotipuri despre aceasta. Și este important să deslușim cât mai corect cu putință ce și de ce se întâmplă în țara vecină, care este în prezent teatrul unor evenimente dramatice și greu predictibile. Complicatele raporturi ruso-ucrainiene reprezintă, de altfel, un subiect abordat în carte din mai multe perspective. Și relațiile polono-ucrainiene fac obiectul unei analize nuanțate, căreia merită să i se acorde atenție.
Societatea ucraineană nu este deloc una omogenă, fiind profund divizată între Est și Vest, între modelul de dezvoltare rusesc și cel polonez, între nostalgia Uniunii Sovietice și un patriotism adesea exacerbat care „îmbracă o haină extremistă, naționalistă”, între preferința pentru limba rusă – limba orașelor – și revirimentul recent al limbii ucrainiene, între asumarea istoriei și negarea sau ignorarea acesteia… Jurnalistul Piotr Pogorzelski are meritul de a fi surprins foarte bine acest evantai de atitudini fără a se poziționa de partea vreuneia și fără ambiția de a oferi o evaluare proprie a situației din Ucraina. A reușit să creioneze un tablou de ansamblu al acestei societăți, tablou care, după cum ne avertizează autorul său, „nu e o hartă pe care să vedem doar două-trei personaje de pe scena politică kieveană sau una pe care apare, mai aproape de granița poloneză, Volîniul scăldat în răuri de sânge, mai departe, la sud, Crimeea ca punct de atracție turistic, iar la răsărit, stadionul echipei de fotbal Șahtior. E mai degrabă o hartă a unor suprafețe care ne suscită interesul”.
Nu pot să nu observ că, deși ediția originală a cărții a fost publicată în Polonia nu mai departe de 2014, realitatea a evoluat considerabil între timp. Din pasajul citat, Crimeea a fost anexată de Rusia, iar superba arenă din Donețk, inaugurată în 2009, a fost grav avariată în cursul conflictului ruso-ucrainean, echipa antrenată de Mircea Lucescu jucând acum meciurile considerate acasă la Lviv (sau Lvov, dacă preferați denumirea rusească)…
