”Amintiri. Viața mea înainte și după perestroika”, de Mihail Gorbaciov
Editura Litera, Colecția Bestseller, 2013
Prefață de Adrian Cioroianu
Traducere de Justina Bandol
‘Privind lucrurile intr-o perspectiva mai larga si pornind de la ce ne-a rezervat soarta, care m-a facut nu doar participant la una dintre cele mai importante cotituri din istorie, ci si initiator si promotor al procesului de innoire a tarii mele, se poate spune ca am avut noroc. Am batut la portile istoriei si ele s-au deschis si pentru cei de dragul carora m-am straduit.‘ (pag. 556-557)
Acest citat apare in epilogul cartii ‘Amintiri – Viata mea inainte si dupa perestroika’ semnata de Mihail Gorbaciov si aparuta in 2013 in colectia ‘bestseller’ a editurii Litera, in traducerea Justinei Bandol, cu o prefata de Adrian Cioroianu. Nu este citatul unui om prea modest, si unul dintre lucrurile pe care le aflam din lectura acestui volum este ca autorul cartii nu este un om modest sau fals modest. Pentru un marxist prin formatie si convingere, el pare sa fie convins de rolul personalitatii in istorie, in orice caz al propriei sale personalitati. Si nu a fost deloc un rol neglijabil.
Cine a fost Mihail Gorbaciov? Folosesc timpul trecut cu toate ca el este inca in viata, deoarece apreciez ca rolul sau pe scena politica este terminat si de mult a inceput vremea bilaturilor. O personalitate remarcabila pentru unii, un demon si un tradator pentru altii. Un politician stralucit sau poate un birocrat abil dar cenusiu, scolit la scoala de partid sovietica? Patriot rus si sovietic, sau dimpotriva, agent al CIA? Mai mult decat orice altceva, aceasta carte incearca sa dea un raspuns acestor intrebari. Raspunsul personal al lui Mihail Gorbaciov insusi. Un raspuns pe care cititorii de astazi si de maine il vor putea aprecia ca sinceritate si coerenta. Personal am fost destul de convins de autenticitatea opiniilor exprimate in legatura cu versiunea personala a lui Gorbaciov despre viata sa si felul in care aceasta s-a impletit cu istoria sfarsitului de secol si de epoca istorica. Este o carte cu multe lacune, inegala in stil si abordare, dezlanata uneori nu neaparat cronologic, dar mai ales in expunerea ideilor. Tocmai defectele cartii si amestecul uneori stupefiant de dezvaluri si analize profunde cu platitudini de gandire nomemclaturista si limbaj de lemn ma fac sa cred in autenticitatea cel putin in parte a marturisirilor.
Exista un aspect personal care joaca un rol important in echilibrul cartii, mai ales in prima parte, si care se pierde spre sfarsit. El este legat de familia lui Gorbaciov si in special de relatia extraordinara cu sotia sa Raisa, a carei boala si moarte la care a asistat fara putinta de a ajuta l-au determinat in mare masura sa scrie cartea. Din cele trei parti ale cartii, prima care are si titlul (imprumutat de la Gorki) ‘Universitatile mele’ este de departe cea mai interesanta din punct de vedere uman, desi mai putin acuta si relevanta istoric si politic.
‘Generatia mea a fost cea a copiilor razboiului. Razboiul ne-a insemnat cu fierul rosu, si-a pus amprenta asupra caracterelor noastre, asupra intregii noastre conceptii de viata.’ (pag. 56)
Razboiul, ocupatia, foametea, refacerea economica au fost prima universitate a lui Gorbaciov, nascut intr-o familie taraneasca, de origine amestecata rusa si ucrainiana. Originea taraneasca il face sa perceapa destul de devreme contradictiile sistemului bolsevic si atitudinea dura fata de clasa taraneasca, tradusa in colectivizare fortata, deportari si foamete. Nu este clar cat din aceste revelatii timpurii s-au tradus in vreo atitudine de protest, probabil cam nimic, caci Gorbaciov incepe devreme cariera de activist si este trimis la studii la Moscova, unde ia cunostiinta cu mediile intelectuale, a doua (si adevarata) universitate si unde o cunoaste pe Raisa:
‘Sistemul de invatamant facea, s-ar fi zis, totul pentru a ne impiedica sa ne insusim o metoda critica de gandire. Si totusi, in ciuda lui, insusi acumularea de cunostiinte, ne aducea – undeva prin anul trei – la o etapa in care incepeam sa reflectam serios la ceea ce fusese deja studiat si asimilat … procesul de insusire al cunostiintelor, cu atat mai mult in universitatea moscovita, faimoasa pentru traditiile sale democratice, isi punea amprenta asupra mintilor noastre tinere.’ (pag. 81)
‘Fara acesti cinci ani de studentie politicianul Gorbaciov nu ar fi existat. Altitudinea intelectuala la care m-a inaltat universitatea m-a scapat pentru multa vreme de infumurare si de o prea mare incredere in sine, m-a ajutat sa rezist in cele mai grele perioade ale vietii.’ (pag. 115)
Perioada de dezghet in care Hrusciov s-a aflat la conducerea URSS coincide cu inceputul carierei politice a lui Gorbaciov ca marunt activist de partid nu departe de zona in care se nascuse. Din sirul de conducatori sovietici care l-au precedat Hrusciov este unul pe care Gorbaciov l-a apreciat in mod special, vazand in el un continuator al lui Lenin si un precursor al lui Andropov si al lui insusi, in antiteza absoluta cu Stalin:
‘… istoria nu va uita niciodata demascarea de catre Hrusciov a „cultului personalitatii lui Stalin”. Desigur, nu putem, asa cum a facut el, sa reducem chestiunea totalitarismului la cauzele externe si la caracterul nefericit al unui dictator. Este o abordare nu tocamai inteligenta, desi eficienta, a fenomenului, dar care din pacate, nu-i dezvaluie adevaratele radacini.’ (pag. 141)
Adevaratele radacini nu le dezvaluie nici Gorbaciov, tributar chiar si la multi ani de la caderea sistemului comunist limitelor gandirii si formatiei sale. Adevaratele radacini ale totalitarismului se afla in insasi teoria marxista fundamentala in sistemul sau de referinta si in scrisele idolilor sai ideologici Marx si Lenin, sustinatori si promotori ai luptei de clasa si ai utopiei de inginerie sociala pe care o reprezinta comunismul. Lui Gorbaciov nu ii lipseste curajul sau inteligenta, dar priveste lumea si istoria printr-o prisma deformata ideologic si o explica de multe ori intr-un limbaj tributar ‘Pravdei’.
A doua parte a cartii – cea care descrie anii ascensiunii de la pozitia unui marunt birocrat comunist de provincie spre elita puterii sovietice – este si cea mai tributara in stil si continut (de)formatiei partinice. Psihologic este poate fascinanta combinatia intre descrierea ascensiunii care nu putea avea loc in sistemul sovietic fara compromisuri si intrigi de culise, intelegerea tarelor sistemului din ce in ce mai inchistat in doctrina si birocratie, si luciditatea omului de stat care incepe sa inteleaga necesitatea si inevitabilitatea reformelor. Multe pagini (si cand spun multe spun de fapt multe zeci) descriu in termeni aproape ziaristici (dar ziaristica de propaganda) planuri cincinale, masuri de imbunatatire a productivitatii, sedinte si masuri exceptionale. Am spus ‘Pravda’? Putea sa fie in aceeasi masura si ‘Scanteia’. Nimic insa despre dizidenti, despre represiunea care in anii 70 aparuse din nou sub regimul Brejnev, desi sub o forma mai atenuata decat in vremea lui Stalin.
Printre cele mai interesante pasaje se afla acelea in care Gorbaciov analizeaza cauzele esecului sistemului sovietic centralizat si planificat in intrecerea cu economia libera practicata in tarile capitaliste in anii 80 ai secolului trecut:
‘Si doar era o perioada cand multe evolutii negative din viata tarii ar fi putut fi stopate, cand s-ar fi putut initia o serie de reforme. Dar vai! Timpul trecea fara de intoarcere. In toata lumea, sub impulsul revolutiei tehnico-stiintifice, aveau loc schimbari grandioase in sfera productiei, a comunicatiilor, a vietii de zi cu zi, schimbari care transformau radical functionarea societatii. Alte tari, trecand prin cautari dureroase, alesesera sa incerce sa raspunda la provocarile vremurilor, in timp ce sistemul nostru, care se baza, s-ar fi zis, pe o „teorie inaintata”, pe o abordare planificata, sistemica, si pe metode stiintifice de gestiune a economiei, respingea inovatiile, mergand impotriva cursului general al dezvoltarii civilizatiei.’ (pag. 294)
Gasim deci in incapacitatea de a dezvolta tehnici de comunicatii inca un factor hotaritor in caderea sistemului totalitar. Ajuns cu cativa ani mai tarziu in varful piramidei politice, Mihail Gorbaciov va incerca sa reformeze din interior sistemul pentru a-l salva, dar va fi prea tarziu. Inertia si rigiditatea structurilor unui sistem care a pus industria grea in centrul prioritatilor nu a mai permis adaptarea acestuia la cerintele economiei globale moderne. Expuse transparentei (glasnost) realitatile terne ale economiei si vietii de zi cu zi a cetatenilor Uniunii nu au mai fost acceptate si dupa cativa ani de agonie sistemul s-a prabusit. Dictatorii mai pe fata sau mai rafinati incearca sa evite si astazi difuzarea si accesul liber la informatie. Apar si vedem asta din Turcia pana in China, din Rusia pana in Burma, incercari de a construi ziduri informatice care sa rupa cetatenii de restul lumii si de a taia informarea libera in ambele directii. Mai devreme si mai tarziu aceste incercari sunt sortite esecului.
Capitolele finale ale celei de-a doua parti contin multe informatii fascinante legate de fazele finale ale ascensiunii lui Gorbaciov, relatiile dintre membrii de varf ai nomenclaturii sovietice si anii de agonie ai sistemului in care trei conducatori varstnici si bolnavi (Brejnev, Andropov si Cernenko) au murit in decurs de doi ani. Nevoia de schimbare devenise evidenta chiar la acest nivel si Gorbaciov pare a crede ca un amestec de conjunctura si de convingere a unora dintre colegii sai de generatie in legatura cu necesitatea innoirii sunt cele care l-au propulsat la putere. Ramane insa tributar formatiei sale, si credintei in leninism, descriindu-l de exemplu in cateva randuri pe Lenin ca pe un fel de ‘good guy’ pus in umbra istoriei de ‘bad guy’ – Stalin, si al carui urmas ar fi el pe linia Hrusciov-Andropov-Gorbaciov:
‘Reflectiile mele personale ca si discutiile cu Andropov, m-au dus la concluzia ca „mai multa democratie” va insemna si „mai mult socialism”. Aceasta formula vine de la Lenin, din acea ultima perioada a vietii lui cand el a inteles ca lucrurile in tara nu mersesera pe drumul cel bun.’ (pag. 382)
Prima propozitie din citatul de mai sus contine o lozinca fara acoperire. A doua este contrazisa de multe documente si interpretari istorice foarte diferite de cea a lui Gorbaciov, care arata ca Lenin – ranit intr-un atentat si incapacitat in ultimii sai ani de viata – nu a fost in modul de gandire mai ‘democrat’ si mai putin dogmatic decat Stalin.
Ultima parte a cartii contine cele mai multe promisiuni, dar este din anumite puncte de vedere si cea mai dezamagitoare. Ea se ocupa cu perioada in care Gorbaciov s-a aflat in fruntea Uniunii Sovietice, de la declansarea politicilor de ‘perestroika’ si ‘glasnost’ si pana la finalul dezamagitor din punctul sau de vedere al destramarii Uniunii Sovietice. In perspectiva istorica poate surprinde insasi credinta profunda pe care Gorbaciov si o parte dintre ceilalti conducatori sovietici o aveau il legatura cu posibilitatea de supravietuire a sistemului prin reforme, dar nu trebuie sa uitam ca lucrurile aratau cu totul altfel in 1985 sau 1986 decat le vedem noi acum. Si apoi, in definitiv, sistemul politic chinezesc supravietuieste pana astazi, ba chiar a devenit un succes la scara globala, insa el a sacrificat aproape complet sistemul economic – ori conducatorii sovietici, din relatarile din aceasta carte, nu par sa fi fost gata de un asemenea compromis, ei militand spre deosebire de Deng in China nu pentru o trecere la capitalism, economie de piata si globalizare, ci pentru o introducere treptata si limitata a unor mecanisme de piata, in paralel cu pastrarea planificarii centralizate. Cartea este plina pana spre sfarsit de analize in stil economic socialist.
Si in privinta relatiilor externe cititorul va gasi putine informatii inedite, care sa arunce lumina asupra evenimentelor cruciale care au avut loc in anii 80 si inceputul anilor 90. Gorbaciov scrie destul de mult despre intalnirile sale cu Reagan, dar o face dintr-o pozitie defensiva, incercand sa prezinte tratatele de dezarmare ca pe o realizare aproape exclusiva a sa, si chiar incercand sa argumenteze cu teza general acceptata ca Uniunea Sovietica si ‘lagarul socialist’ pierdusera razboiul rece. Iar cand vine vorba despre drepturile omului se intoarce limba de lemn si conceptia dogmatica:
‘In centrul dezbaterilor de a doua zi s-a aflat tema drepturilor omului – unul dintre caii de bataie ai lui Reagan: vezi Doamne, daca vrea sa-si imbunatateasca relatiile cu America, Uniunea Sovietica trebuie sa-si amelioreze reputatia in privinta libertatilor individuale. Eu mi-am spus parerile in legatura cu aceasta problema foarte importanta, dar am subliniat: Statele Unite nu trebuie sa impuna altora propriile standarde. Fiecare popor are dreptul la propria alegere.’ (pag. 431)
Propria alegere? Cand o avusesera poporul rus si celelalte popoare subjugate sistemului sovietic? Propriile standarde? Dar atunci cum ramane cu drepturile UNIVERSALE ale omului? Justificarea aceasta nu pare sa apartina celui creditat cu demontarea sistemului totalitar, ci mai degraba unuia dintre precursorii sai la carma sistemului.
Ultimele capitole ale cartii descriu fazele finale ale descompunerii Uniunii Sovietice. Ele par in mare masura o auto-justificare in fata istoriei si o rafuiala personala cu Boris Eltin, descris ca principalul factor al destramarii Uniunii. Nu am destule informatii pentru a judeca unde se afla adevarul istoric, dar Gorbaciov este evident iritat si implicat cand scrie despre aceasta perioada, trecand uneori la referire la persoana a treia cand scrie despre el insusi (‘In februarie, Eltin a aparut la televiziune cu o noua afirmatie, de data asta o declaratie directa de razboi la adresa lui Gorbaciov’ – pag. 513). Cat de diferit este tonul in aceasta sectiune finala de stilul mult mai calm si mai elaborat al primei parti.
In pofida subtitlului ‘Viata mea inainte si dupa perestroika’, ‘Amintirile’ se sfarsesc odata cu destramarea Uniunii Sovietice in decembrie 1991 si foarte putine pasaje inainte de sfarsitul cronologic se ocupa de perioada de dupa perestroika. Ar fi desigur extrem de interesanta o carte despre cele peste doua decenii scurse de atunci, despre viata lui Gorbaciov dupa ce a parasit Kremlinul, dar si analizele sale despre ceea ce se intampla in Rusia si in lume. Este bine totusi ca acest volum este intitulat ‘Amintiri’ si nu ‘Memorii’, caci lipsesc multe detalii, unele foarte importante. Gorbaciov nu scrie mai nimic despre rolul KGB-ului in istoria sovietica la care a participat, cu exceptia a vreo doua aluzii, din care una naucitoare prin sinceritate – in dimineata in care urma sa fie numit Secretar General al PCUS, Mihail Gorbaciov a scos-o pe Raisa in gradina pentru a se consulta cu ea, deoarece el, membru al Biroului Politic, era constient ca este urmarit si ascultat de propriile servicii de securitate si se temea de ele! Cititorul roman sau est-european nu va gasi nimic in aceasta carte despre caderea comunismului in Romania si restul Europei de est, despre evenimentele anului 1989, nici macar despre caderea zidului Berlinului!
Scriam la inceputul cronicii ca a venit vremea bilanturilor pentru Gorbaciov. Ar mai fi de adaugat ca bilanturile sunt departe de a fi terminate, si aceasta carte – interesanta in multe detalii, si in special in dezvaluirile despre omul Gorbaciov si personalitatea lui – este departe de a fi cartea definitiva despre el, cel mult una dintre sursele de informatii pentru studii mai complete in viitor.
