Cartea Înțelepciunii (Fusus Al-Hikam), Ibn Arabi
Editura Herald, București, 2017
Cuvânt înainte: Teodoru Ghiondea
Traducere din arabă: Titus Burckardt
Traducere din franceză: Ilie Iliescu
Cu peste 400 de lucrări după unii exegeți și peste 1000 după alții, Ibn Arabi – poet sufi, mistic, filosof – este recunoscut ca unul dintre cei mai înțelepți gânditori ai lumii. Născut în Murcia, in Spania, la 7 august 1165, se mută după câțiva ani la Sevilla, iar în 1201 face primul pelerinaj la Mecca. Această incursiune duce la o experiență profundă, care va sta la baza multora dintre cugetările sale. Suferind de o boală gravă, asociată cu febră, trăiește stări de leșin în care lumea sa interioară este din ce în ce mai expresivă, mergând până la crearea unui întreg univers cosmic. Călătorește din ce în ce mai mult în lumea islamică și îți găsește sfârșitul la Damasc, în 1240, mare parte dintre lucrările sale fiind scrise în perioada petrecută aici.
Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără Fusus al Hikam – Cartea Înțelepciunii, finalizată aproximativ în 1230, o expunere a sensului interior al înțelepciunii profeților din linia iudaică / creștină / islamică și Futûhât al-Makkiyya, o vastă enciclopedie a cunoașterii spirituale care unește și distinge cele trei direcții ale tradiției , rațiunea și înțelegerea mistică. În Diwân și Tarjumân al-Ashwâk, el a scris, de asemenea, unele dintre cele mai bune poezii în limba arabă. Aceste scrieri oferă o expunere a Unității ființelor, realitatea unică și indivizibilă, care simultan se transcende și se manifestă în toate imaginile lumii. Ibn ‘Arabi arată cum omul, în perfecțiune, este imaginea completă a acestei realități și cum cei care cunosc cu adevărat sinele lor esențial îl cunosc pe Dumnezeu.
Înrădăcinată ferm în Coran, lucrarea sa este însă universală, acceptând că fiecare persoană are o cale unică spre adevăr, care unește toate căile în sine. El a influențat profund evoluția islamului încă din timpul său, precum și aspecte semnificative ale filozofiei și literaturii occidentale. Înțelepciunea lui are multe de oferit în lumea modernă în ceea ce privește înțelegerea a ceea ce înseamnă a fi uman, însă încercarea de a te apropia de opera sa și a-i elucida sensurile este anevoioasă, pentru că din orice punct ai începe e ca și cum te-ai scufunda într-un ocean de înțelesuri.
Despre Înțepeciunea Sublimă în Cuvântul lui Moise
”Călăuzirea divină constă în a-l aduce pe om într-o stare de nedumerire (al-hayrah) (în fața realității supra-raționale), pentru ca el să știe că existența este în întregime nedumerire (adică oscilație între două aspecte divine aparent contradictorii), or, nedumerirea este instabilitate (în sensul de non-inerție) și mișcare, iar mișcarea este viață, astfel că nu există inerție și nici moarte, ci pură existență fără absență.” (pg. 190)
Ca și în cazul altor maeștri sufi, iubirea ocupă un loc important, deși trebuie spus că nu este vorba în niciun caz de eros, ci de iubirea pentru Domnul. Iubirea (mahabba) este menționată în Coran ca un privilegiu al lui Dumnezeu, dar și al tuturor celorlalte ființe. Existența este Ființa lui Dumnezeu, iar esențele posibile sunt recipiente pentru manifestarea divină. Lumea nu este statică, ci teatrul dinamic al manifestării divine.
”Or mișcarea, care este însăși existența lumii, este o mișcare a iubirii, așa cum arată cuvântul Profetului (rostit în numele lui Dumnezeu): «Eu eram o comoară ascunsă. Am vrut să fiu cunoscut și am creat lumea.»; dacă nu ar fi existat această iubire divină, lumea nu ar mai fi fost manifestată. Prin urmare, mișcarea lumii de la nonexistență la existență este mișcarea iubirii ce se manifestă. […] Considerată sub un anumit aspect, mișcarea lumii, de la starea ei de nonexistență permanentă către existența ei, va fi o mișcare a iubirii, atât din partea divină, cât și din partea lumii.” (pg. 198)
”Mișcarea lumii s-a născut așadar, din iubire de perfecțiune (sau de infinitate). […] Ea iubește repausul (sau destinderea: ar-rahah) și nu-l atinge decât prin existență formală, nici mai mult, nici mai puțin. De aici rezultă că mișcarea își are motivația în iubire și că nu există mișcare în cosmos care să nu fie o mișcare a iubirii.” (pg. 199)
Există o legătură directă și imediată între fiecare lucru și realitatea lui, astfel încât fiecare primește Ființa după gradul de pregătire; o albină, prin urmare, își stabilește creația proprie ca o albină. Acesta nu este doar un fapt ontologic, ci există și temei în experiența umană de a descoperi că acest lucru este adevărat. Fiecare viață, fie ea conștientă sau nu, este o călătorie de descoperire a ceea ce înseamnă această unitate.
Cartea Înțelepciunii (Fusus Al-Hukam) a fost scrisă după o viziune din 1229, în care Ibn Arabi s-a întâlnit cu profetul Muhammad, care după ce i-a oferit câteva îndrumări, i-a poruncit să scrie o carte. Structurată pe baza a 27 de capitole, fiecare dintre ele fiind dedicată unui profet din Coran, primul fiind Adam și ultimul Muhammad. Aceștia sunt asemuiți monturilor unui inel în care se pun pietre prețioase, acestea fiind lucrurile pe care Domnul le-a revelat fiecăruia în parte.
Despre Înțelepciunea Inspirației divine în Cuvântul lui Set
”Află că darurile și favorurile lui Dumnezeu, care sunt date din belșug în această lume prin mijlocirea creaturilor sau fără mijlocirea lor, se împart, pentru oamenii cu înclinații spirituale (adh-dhawq), în daruri esențiale (așa cum este Cunoașterea imediată) și în daruri care provin din Numele divine (adică aspecte divine ca Frumusețea, Bunătatea, Viața etc). Pe de altă parte, ele se mai deosebesc și prin aceea că sunt primite ca urmare a unei cereri hotărâte, fie că ele răspund unor cereri neprecizate, sau chiar că ele sunt primite fără să fi fost cerute, și aceasta independent de faptul că ele se deosebesc între ele, unele fiind daruri esențiale, iar celelalte daruri ale Numelor Divine.” (pg. 64)
Dumnezeu este simultan El și nu este El, spune Ibn ‘Arabi, la fel ca imaginea unei persoane într-o oglindă. De asemenea, el vorbește despre interacțiunea constantă a paradoxului, pentru a forța mintea să ajungă la limită, astfel încât adevărul să poată fi văzut fără limitare. Fiecare entitate are metodele proprii, dar și revelațiile vor fi personale, fiecare are drumul personal către cunoaștere, Divinitatea fiind asimilată tuturor Numelor lui Dumnezeu. ”Divinitatea apare, iar creatura este ascunsă în ea”. Este la îndemâna oricărei ființe să se aproprie de Dumnezeu, Divinitatea fiindu-i imanentă însă drumul este diferit și fiecare trece prin etape și obstacole personale.
Despre Înțelepciunea Iubirii înflăcărate în Cuvântul lui Avraam
”Nu vezi tu că Dumnezeu Se manifestă în calitățile ființelor efemere, așa cum, de altfel, El însuși afirma (în cuvintele divine), că El se manifestă chiar și în calitățile imperfecțiunii și în calitățile condamnabile (sau acelea pe care le raportăm la om, ca de exemplu, gelozia sau mînia)? Pe de altă parte, creatura se manifestă prin Calitățile divine, atribuindu-și-le de la prima până la cea din urmă. […] (pg. 96)Dacă Esența ar fi lipsită de aceste legături universale care sunt Numele și calitățile divine, Ea n-ar mai fi divinitate (ilah – adică ea n-ar mai fi creatorul). Or, aceste legături se actualizează în virtutea propriilor noastre determinări, astfel ca noi să redăm divinitatea prin dependența noastră față de Ea.” (pg. 98)
