Happy End (2017)
Regia: Michael Haneke
Distribuția: Isabelle Huppert, Jean-Louis Trintignant, Mathieu Kassovitz, Fantine Harduin
Dacă și-a imaginat cineva după ce a văzut filmul „Amour” și în special sfârșitul său, că Michael Haneke ar fi devenit ceva mai milos cu personajele sale, așteptările îi vor fi cu siguranță contrazise de cel mai recent film al său, „Happy End” , care în multe privințe, se ocupă de aceeași temă – finalul de drum care ne așteaptă pe toți, moartea și cum o abordăm.
Clasa marii burgheziei a avut deja parte de tratații regale în cinematografie. Luis Buñuel este primul mare regizor care îmi vine în minte, cu viziunile sale ascuțite și cinice în filme precum „Îngerul exterminator” și „Farmecul discret al burgheziei”. Universul lor este descris profund și detaliat în acest film, suntem în secolul 21, dar schimbarea pare să fie mai degrabă în tehnologie decât în morală, în relațiile de familie sau în modul în care clasele superioare se raportează la lumea din jur – servitorii din casă, partenerii și angajații în afaceri, sau imigranții de diferite culori ale pielii, care populează și ei Europa noastră de azi. Numele filmului, „Happy End”, se poate referi și la apusul acestei clase sociale și la uciderea asistată a bătrânilor bolnavi și suferinzi.
Știm din filmele sale anterioare că Michael Haneke nu se sperie de tabuuri. Acest film atacă mai multe. Inocența copiilor este una dintre ele, vârsta tânără fiind văzută nu atât ca o vârstă inocentă și idealizată, ci mai degrabă că perioada în care sunt semănate semințele răului. Am văzut ceva similar în „Panglică albă”. Respectabilitatea vârstei bătrâne este un alt tabu atacat, și dovada este personajul capului de clan ajutat de interpretarea magistrală a lui Jean-Louis Trintignant. Există decență în atitudinea sa, dar ea derivă dintr-un loc foarte diferit de convenția obișnuită. La un moment dat, se pare că bătrânul domn Laurent continuă o poveste care s-a întâmplat cu personajul jucat tot de Trintignant în „Amour”. Temele sunt recurente,și atitudinea scenaristului și regizorului este la fel de neconvențională ca oricând. O nouă perspectivă în acest film este expunerea la Internet și la rețelele sociale. Acestea joacă un rol important în intrigă, o parte din personaje își împărtășesc sentimentele lor și schimbă mesaje secrete în umbra aparentă al rețelelor digitale. Critica severă a regizorului față de surogatele comunicării umane este evidentă, dar el împrumută, de asemenea, strălucit, formatul ecranelor smartphone-urilor și le folosește pentru a-și începe și sfârși filmul. „Happy End” este (aproape) o altă capodoperă a lui Michael Haneke.
