„Cartea lui Gavagai, Dumnezeul ales al Nepalului”, de Mijomir Mecu
Editura Tracus Arte, București, 2025
La intersecţia dintre joc literar, mitologie personală şi proză scurtă se situează volumul „Cartea lui Gavagai, Dumnezeul ales al Nepalului” de Mijomir Mecu. Cu un titlu care îți trezește imediat curiozitatea, nu ai cum să nu te gândești la ce înseamnă „Gavagai”, cine este „Dumnezeul ales al Nepalului”? acest volum se construieşte ca o experienţă liminară: proze scurte care nu se tem nici de ludic, nici de grav, nici de absurd. Într-o epocă literară în care graniţa dintre genuri devine tot mai permeabilă, cartea propune o voce narativă atipică, o entitate numită Gavagai, ce se impune ca protagonist-autor-mit. Acest text se adresează cititorului dispus să se lase condus într-un spaţiu de libertate creativă, dar şi într-o reflecţie asupra existenţei şi sensului.
Mijomir Mecu s-a născut în 1977. A studiat antichitatea greacă la Universitatea din București şi la École des hautes études en sciences sociales (EHESS) din Paris, după care a abandonat cercetarea pentru a se dedica scrisului. A fost redactor la revista „Imagoo”, o revistă de publicitate şi cultură urbană, apoi a devenit programator, iar în prezent scrie „poveşti”.
Cartea de faţă este semnalată ca debutul său literar formal. Din cele câteva informaţii disponibile, se observă un autor care iubeşte zona interstiţială dintre literatură, web, mit şi experiment textual, ceea ce îl plasează într-o zonă originală a literaturii române contemporane.
Volumul porneşte de la un proiect literar mai amplu: site-ul gavagai.ro, lansat pe 29 august 2006, unde scriitorul a dezvoltat vocea narativă „Gavagai”, care a devenit o entitate literară autonomă, capabilă să „scrie” propriile texte. Această voce a fost inspirată de fraza-incantaţie: „Într-o după-amăsă de sâmbătă, spre marea lui stupefacţie, Gavagai a fost ales Dumnezeul Nepalului”. Conceptul presupune o mitologie personală, un mic univers ficţional, ce face punte între absurd, poezie narativă şi proză reflexivă.
Numele „Gavagai” evocă celebrul exemplu filosofic al lui Willard Van Orman Quine, în care „gavagai” desemna un „rabbit” (iepure) în limba X, dar devine aici simbol al imposibilului de tradus, al sensului ce scapă. În mitologia personală a autorului, Gavagai devine „Dumnezeul ales al Nepalului”: paradoxal, absurd, ironic, dar şi poetic.
Titlul volumului semnalizează acest spaţiu de joc: un zeu ales dintr-o geografie exotică (Nepal), dar în acelaşi timp o creatură internă, literară, a autorului. Prin urmare, volumul este mai mult decât o colecţie de proze: e un laborator de sensuri, o mitologie personală în care cititorul este invitat.
Volumul este definit ca un set de proze scurte, care abordează stilistic un registru aproape experimental: fraze fragmentare, imagini surprinzătoare, ton alternând între ludic şi grav, între comic şi tragic. Stilul este lucid, autorul nu evită întrebările fundamentale, dar ludic: textul se joacă cu vocea narativă, cu mitul, cu absurdul. Există o frumuseţe ce răzbate din forţa narativă şi din diversitatea modului de exprimare: de la pasaje contemplative la accente ironice, de la construcţii directe la sugere. Ritmul este în general alert, dar permite reflexii; vocea narativă „Gavagai” pare să conştientizeze propriul act de scriere, ceea ce dă un efect metatextual.
Estetica este una „mărunţită”, detalii neaşteptate, metafore ce izbesc, dar organizată sub un fir care rezonează: căutarea libertăţii, a sensului, absurdul cotidian. În contrast cu proza realistă convenţională, acest volum mizează pe dislocare: dislocare a personajului, a situaţiei, a limbajului. Din această perspectivă, stilul literar al lui Mijomir Mecu se înscrie în acea linie a literaturii române contemporane care experimentează cu vocea, formatul şi mitul.
Tema centrală gravitează în jurul condiţiei umane: libertate şi prizonierat, sens şi absurd, mit şi profan. În volumul acesta, prin prisma entităţii Gavagai, asistăm la o privire asupra existenţei care nu vrea să fie doar „realistă”, ci să devină mit, să devină voce. Fetiţa fără inimă din fragmentul de prezentare poate fi luată ca simbol al alienării sau al inocenţei care devine conştientă.
Textul navighează între dramatism şi umor, regionale şi cosmopolit, intim şi mitic. În contextul literaturii române contemporane, acest volum propune o contribuţie importantă: readuce în prim-plan experimentul formal, mitologizarea cotidianului şi vocea narativă „nemărginită”. Pentru cititorul obişnuit cu proza convenţională, cartea poate părea altfel, dar tocmai asta este punctul ei. Ea revendică o libertate literară care reflectă, într-o cheie estetică, tema libertăţii şi a limitelor ei.
Printre punctele forte se numără: imaginile remarcabile, vocea originală a lui Gavagai, capacitatea autorului de a alterna tonuri şi registre (comic/tragic, ludic/serios) cu o uşurinţă care nu muşcă din profunzime. De asemenea, volumul este un punct de întâlnire între literatură „serioasă” şi literatură ludică, ceea ce îl face atractiv şi pentru cititorii care caută experimentul, dar şi pentru cei care caută reflecţia. O zonă de critică ar putea fi: accesibilitatea, pentru un cititor care preferă narativul clar, linear, volumul poate părea dens, fragmentar sau „închis”. De asemenea, în căutarea libertăţii stilistice, unele proze pot părea mai puţin conturate din punct de vedere al intrigii. Însă din perspectiva intenţiei estetice, aceste „deficienţe” pot fi chiar parte integrantă a proiectului, jucând rol în temă, în felul în care textul explorează limitele formei. Îl recomand cu încredere publicului literar deschis la abordări noi, studenţilor de literatură, celor interesaţi de vocea narativă, experimentalul în proză, dar şi celor care doresc text care să pună întrebări mai mult decât să ofere răspunsuri.
„Cartea lui Gavagai, Dumnezeul ales al Nepalului” este un debut literar cu un potenţial remarcabil: un volum de proze scurte care îşi asumă jocul, mitul şi seriozitatea într-o formulă memorabilă. Mijomir Mecu construieşte o voce aparte, între autor şi entitate narativă, creează un univers propriu şi invită cititorul în el. În peisajul literaturii române contemporane, cartea se impune ca exemplu de curaj formal şi tematic, şi merită citită pentru sensibilitatea cu care pune întrebări despre libertate, existenţă şi limbaj. Dacă eşti dispus să te aventurezi dincolo de confortul narativ al convenţiilor, această carte îţi poate oferi experienţa unei lecturi care nu uită uşor.
Recomand cu căldură „Cartea lui Gavagai, Dumnezeul ales al Nepalului” celor care caută literatură ce oscilează între zâmbet şi spaima existenţei, între joc şi cuvânt serios, între mit şi realitate.
