Cristian Fulaș: Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași), ediția a II-a Polirom, 2018. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași), Ediția a II-a Polirom, 2019. În 2021 îi apare la editura Polirom romanul „Ioșca”.
-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?
Mă străduiesc să uit anul 2020. În câteva cuvinte: nesiguranță, frustrare, însingurare. Dacă m-a schimbat? Nu cred, sunt greu de schimbat, dar cu siguranță m-a făcut să-mi pun noi întrebări despre lumea în care trăim. Ce e boala? Ce e puterea? Care e legătura dintre cele două?
Scrisul nu mi-l las influențat de nimic, cu atât mai puțin de evenimente prezente, de săraca ziuă de azi. Nu cred în scrisul ca oglindă a realității imediate, ca biografie, nu mă atrage. Cel mai greu mi-a fost în primele două luni, când nu mi-am putut face plimbările zilnice în parc. Apoi m-am pliat pe „evenimente”, încă aștept să ieșim din visul ăsta urât.
-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
Poate că particip la viața literară, dar cu siguranță nu fac parte din ceea ce numim „lumea literară”. Nu am participat la niciun eveniment online, nu-mi amintesc să fi fost invitat. Dacă stau să mă gândesc, nici nu știu dacă mi-ar fi plăcut foarte mult. (Dar nu, nu am zis asta.) Particip de obicei la evenimente legate de cărțile pe care le scriu sau traduc, sunt prea puțin vorbăreț, prea reticent când e vorba de lucrurile pe care nu le fac eu în mod direct.
Orice modalitate de a promova cărțile e eficientă. În fond, chiar și înainte de perioada asta mai erau lansări de carte și evenimente transmise live, online. Nu mă îndoiesc că și aceste evenimente online au eficacitatea lor, la urma urmelor.
-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?
Mă îndoiesc că s-a citit mai mult tocmai în anul acesta, când nervii au fost mai întinși decât oricând. Cartea are azi competitori serioși, rețelele de streaming și mai ales social media, cu fluxul ei rapid de gânduri și informații, cu un anumit fel de comunicare. Diferența dintre „conținutul” online și carte e din ce în ce mai apăsată, nu se potrivesc, nu sunt același lucru. Ca tipar mental, ca tipar al percepției, social media e cel mai mare dușman al cărții tipărite.
Dacă s-a citit mai mult din cărțile mele? Nu cred. M-aș bucura să se fi întâmplat așa ceva, dar chiar nu cred.
-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.
Cronovizorul de Ștefan Manasia. O voce veche în literatură care tocmai s-a înnoit în registrul prozei, mi-a plăcut mult abordarea lui ușor psihedelizată, poetizată, surprinzătoare.
Dacă vorbim de literatură străină (cuvântul universal e cam tare pentru ce citim azi), aș aminti două cărți. La fugitive de Marcel Proust, noua ediție alcătuită de Luc Fraisse pentru Garnier Classiques, superbă. Cu o introducere care m-a lăsat mut niște vreme. Apoi Le Banquet annuel de la Confrérie des fossoyeurs de Mathias Enard, un roman pe care-l așteptam de multișor.
-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?
Să scriu mai bine, mai atent, mai limpede. Să-mi văd apărute cele peste 2000 de pagini pe care le-am tradus în 2019 și 2020. Ce-ți poți dori mai mult, dacă vorbim de planul literar? 🙂
