Stiri

Nonfiction Polirom la Gaudeamus 2017

Editura Polirom vine și la această nouă ediție a Tîrgului de Carte Gaudeamus cu o ofertă impresionantă de carte de nonficțiune, titluri apărute în colecțiile consacrate ale editurii: „Plural”, „Ego-grafii”, „Biblioteca Medievală”, „Historia”, „Document”, „Collegium”.

Volume semnate de Aurora Liiceanu, Carmen Mușat, George Banu, Eugen Negrici, Mihai Zamfir, Ioan Groșan, Vintilă Mihăilescu, Marius Oprea (coord.), Bogdan Suceavă, Dan Pavel, Andrei Muraru vor fi lansate la standul editurii în cadrul ediției cu numărul 23 a tîrgului, care va avea loc la Complexul Romexpo, București, în perioada 22-26 noiembrie 2016.

Editura Polirom participă la Gaudeamus 2017 cu peste 1000 de titluri, toate aflate la reducere (10-20%). Programul nostru complet de evenimente, aici.

Mai jos, cîteva dintre noutățile nonfiction care se vor găsi la standul Polirom, Gaudeamus 2017.

Radu Cosaşu, Fotbal plus ai mei şi ai noştri

În perioada 1991-1997, Radu Cosaşu a pus sub lupă, cu mult humor şi însufleţire, evenimentele săptămînale din sportul-rege, în editorialele pentru Fotbal plus, reunite în acest volum. O colecţie de povestiri memorabile, de un rafinament şi o calitate literară fermecătoare.

Seria de autor Aurora Liiceanu, Cuvinte încrucișate

Pornind de la afirmaţia lui Nabokov conform căreia „singura fericire în această lume este să observi, să te examinezi atent pe tine însuţi sau pe alţii”, cartea Aurorei Liiceanu oferă o fascinantă analiză a psihicului uman.

Alina Mungiu-Pippidi, În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte ţări de corupţie?

Traducere de Ioana AneciDe ce unele societăţi reuşesc să controleze corupţia în aşa măsură încît aceasta se manifestă doar ocazional, pe cînd alte societăţi rămîn sistematic corupte? Cartea de faţă, a cărei versiune originală a apărut la Cambridge University Press în 2015, analizează felul în care evoluează societăţile pînă la punctul în care integritatea devine regula şi corupţia devine excepţia în gestionarea afacerilor publice şi alocarea resurselor publice.

Andrew Scull, O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă • Traducere de Anacaona Mîndrilă-SonettoCu 128 de ilustraţii, din care 44 de planşe colorBogat ilustrată, Istoria culturală a nebuniei îl poartă pe cititor din Antichitate pînă în prezent, de la Bedlam la azilurile victoriene, de la teoria umorilor la farmacologia modernă, explorînd manifestările şi semnificaţiile nebuniei, provocările şi consecinţele ei. O istorie panoramică a întîlnirii omului cu iraţionalul, remarcabilă prin varietatea domeniilor abordate şi episoadele inedite din viaţa unor personalităţi ca Avicenna, Charcot, Freud, van Gogh sau Dalí.

Bill Bryson, Acasă. O istorie a vieţii private (ediţie nouă), traducere de Ciprian Şiulea și Însemnări de pe o insulă mică, traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto

Mulţi dintre noi trăim în confortul propriilor locuinţe fără să ştim cum au ajuns să arate şi să fie organizate aşa cum sînt astăzi, cu tot ceea ce cuprind ele. Pornind de la această constatare, Bill Bryson ia ca model propria casă pentru a reface îndelungata istorie a vieţii private. Descrie pe rînd camerele şi obiectele din ele şi ne arată în tot atîtea poveşti captivante cum au apărut sau cum au evoluat. Anecdotica volumului Acasă. O istorie a vieţii private şi detaliile picante despre viaţa privată a unor nume ilustre fac lectura cu atît mai savuroasă.

Înainte de a se întoarce în Statele Unite după o ședere de 20 de ani în Marea Britanie, jurnalistul Bill Bryson pornește într-o nouă călătorie, un turneu de rămas-bun prin patria lui adoptivă. Folosind numai mijloace de transport în comun și făcînd drumeții ori de cîte ori i se ivește ocazia, Bryson străbate Anglia pornind de-a lungul coastei prin Bournemouth și satele învecinate, revăzînd locuri îndrăgite. Împletind descrierile peisajelor și întîlnirile zilnice cu comercianți, clienți ai puburilor și tovarăși de drum, Bryson își împărtășește în Însemnări de pe o insulă mică experiența vieții de zi cu zi în compania unor oameni care rareori se plîng și sînt încîntați de plăceri mărunte, cum ar fi o cană de ceai bun.

Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii • Traducere de Adrian Şerban • Bestseller New York Times Publicată iniţial în Israel în 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller internaţional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi.

Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puţin şase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întîmplat cu celelalte? Şi cum am ajuns să fim stăpînii planetei? De la începuturile speciei noastre şi rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global pînă în modernitate, Sapiens îmbină istoria şi ştiinţa pentru a pune în discuţie tot ce ştim despre noi înşine.

Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române . Volumul II

Al doilea şi ultimul volum din Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române încheie analiza literaturii române omologate valoric, în special a aceleia din perioada interbelică. Metodologia a rămas aceeaşi ca în primul volum – o istorie stilistică a principalelor opere literare româneşti, cu accent special asupra capodoperelor, tot mai numeroase în intervalul dintre cele două războaie. • Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 13.00

Eugen Negrici, Iluziile literaturii române (ediţia a II-a) • „Cartea anului 2008” de revista România literară şi Fundaţia Anonimul • Iluziile literaturii române de Eugen Negrici este un alt fel de istorie a literaturii române care va dinamita toate miturile culturale adînc înrădăcinate în conştiinţa publică. O carte gravă şi explozivă scrisă cu acea responsabilitate pe care ţi-o dă o viaţă de studiu şi cercetare, cu acel curaj pe care cunoaşterea profundă a operelor literare ţi-l insuflă, cu amărăciunea şi luciditatea specialistului. • Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 13.30

Carmen Muşat, Frumoasa necunoscută. Literatura şi paradoxurile teoriei

„Cartea aceasta nu-şi propune să ofere răspunsuri sau să reia, sintetic şi pasiv, în genul manualelor, răspunsurile altora la întrebările pe care literatura le provoacă. E pledoaria mea pentru capacitatea teoriei literare de a oferi căi de acces în lumile posibile ce iau naştere, prin intermediul limbajului, la intersecţia vieţii reale cu ficţiunea. Şi este, totodată, o încercare de a «îmblînzi» teoria, situînd-o în raport cu lumea şi cu percepţia asupra lumii, pe care fiecare autor în parte o proiectează în opera lui.” (Carmen Muşat) • Lansare la stand: joi, 23 noiembrie, ora 17.30

George Banu, Scena lumii

Scena lumii reuneşte eseuri despre evenimente artistice care au marcat îndeosebi lumea Parisului şi al căror martor atent a fost George Banu, precum şi reflecţii inspirate de aventuri personale, de întîlniri esenţiale, de spectacole radicale… Un volum în care se desenează caleidoscopic peisajul unei epoci şi identitatea unui autor animat de convingerea că azi, mai mult ca oricînd, cultura îşi are ca rost vindecarea rănilor sufletului. • Lansare la stand: sîmbătă, 25 noiembrie, ora 12.00

Ioan Groșan, Lumea ca literatură. Alte amintiri • „Micul, relativul succes de critică profesionistă şi în rîndul puţinilor, dar pătimaşilor cititori de azi pe care se pare că l-a avut primul volum din Lumea ca literatură, precum şi îndemnurile unor prieteni în care am deplină încredere m-au determinat să aştern din nou pe hîrtie alte şi alte întîmplări şi amintiri ce, cum am mai spus, nu pot (şi nici n-ar avea cum) să fie «ficţionalizate», căci ele au farmecul lor intrinsec, se constituie ele însele într-o «literatură», fie măcar pentru faptul că, în majoritate, s-au petrecut în lumea celor care mai cuvîntă în scris…” (Ioan Groșan)  • Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 17.30

Vintilă Mihăilescu, Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană

Într-o primă instanță, excursia în Cuba îi dă prilejul lui Vintilă Mihăilescu să observe viața oamenilor obișnuiți în această țară a contrastelor, dar și să propună o tipologie plină de umor a turiștilor care o vizitează. Pornind de aici, Cuba devine însă doar oglinda în care autorul încearcă să descifreze particularități ale lumii occidentale și pretextul unor reflecții în care antropologia se întrepătrunde cu istoria, literatura și filosofia. În final, textul se transformă într-o profesiune de credință ce pledează pentru o antropologie care reconsideră rolul duratelor lungi în istorie și societate. Mai mult decât un jurnal de călătorie în Cuba, Hotel Ambos Mundos este un eseu antropologic pe înțelesul tuturor, în care descoperim lucruri esențiale mai ales despre lumea noastră europeană și despre fiecare dintre noi. • Lansare la stand: sîmbătă, 25 noiembrie, ora 12.30

Dan Pavel, Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în posttotalitarism

Un volum care arată că întrucît în societatea românească postdecembristă nu s-au făcut riturile de purificare, de exorcizare a răului reprezentat de comunism şi de moştenirea acestuia, ne sînt afectate nu doar moravurile, mentalul colectiv, moralitatea, încrederea, ci şi funcţionarea instituţiilor ce stau la baza statului de drept, a democraţiei şi a noii economii libere, de tip capitalist.

Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 14.00

Bogdan Suceavă, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute

Cît de tragică e pierderea definitivă a unui manuscris? Dar dacă autorul manuscrisului pierdut a scris alte opere de o valoare inestimabilă? De la Aristotel la Hemingway există o întreagă istorie a manuscriselor definitiv dispărute, despre care se crede că ar fi putut revoluţiona literatura, filosofia, matematica sau fizica. Istoria lacunelor analizează cîteva dintre aceste pierderi şi impactul lor asupra cursului istoric al civilizaţiei, mereu pornind de la întrebarea „Ce ar fi fost dacă…?”. • Lansare la stand: joi, 23 noiembrie, ora 18.00

Seria de autor Gheorghe Crăciun: Aisbergul poeziei moderneCu un Argument al autorului • Ediţie îngrijită de Carmen Muşat şi Oana Crăciun • Cuvînt-înainte de Caius Dobrescu • Postfaţă de Mircea Martin • „Una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii.” (Mircea Martin) • „Aisbergul poeziei moderne este aici pentru a ne demonstra plenar, ba chiar, aş îndrăzni să spun, copleşitor, că principala contribuţie teoretică a uneia dintre cele mai redutabile inteligenţe analitice şi creative ale generaţiei ’80 este dedicată integral eliberării gîndirii noastre despre poezie, despre marea poezie care a marcat secolul al XX-lea, de obsesia abstractului, absconsului şi abstrusului.” (Caius Dobrescu) • Lansare la stand: joi, 23 noiembrie, ora 18.30

Biblioteca Medievală: Grigore cel Mare, Dialoguri. Ediţie bilingvă • Traducere din limba latină de Cristina Horotan • Notă introductivă, tabel cronologic şi plan al tratatului de Alexander Baumgarten • Note de Cristina Horotan şi Alexandru Daroni

Dialogurile papei Grigore cel Mare, scrise la finalul secolului al VI-lea, conţin o legitimare a valorilor ascetice ale Evului Mediu timpuriu, legate de naşterea culturii benedictine. Povestirile de vieţi exemplare, inspirate de surse patristice, dar prinse în tumultul invaziilor barbare din Italia, conţin arhetipurile valorilor şi frămîntărilor omului european, proiectate pe un plan escatologic cu teme doctrinare noi, precum purgatoriul, dar şi o filosofie a sfîrşitului istoriei. • Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 15.00

Document: Marius Oprea (coord.), Flori Bălănescu, Stejărel Olaru, Ziua care nu se uită. Revolta braşovenilor din 15 noiembrie 1987 • Volum apărut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc • „Trăiesc mulţumirea de a fi putut pune sub ochii cititorilor poveştile triste ale unor oameni al căror curaj s-a născut din disperare. Oameni care, cu toată această disperare ce a învins frica, au arătat lumii întregi că România lui Ceauşescu nu e o ţară amorţită, în care «mămăliga nu explodează», ci e o ţară care se mişcă, în care demnitatea nu a dispărut şi românii sînt gata să plătească un preţ greu pentru a şi-o apăra.” (Marius Oprea)

Lansare la stand : sîmbătă, 25 noiembrie, ora 15.00

Historia: Andrei Muraru, Vișinescu, torționarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul • Prefață de Dennis Deletant  • A fost Vișinescu un om neinstruit, ale cărui acțiuni reflectau solicitările superiorilor săi și care nu a realizat greutatea faptelor comise în penitenciar, sau un criminal lipsit de regrete, care transforma viața celor încarcerați într-un calvar, zi după zi? Volumul Vișinescu, torționarul uitat pune în prim-plan procesul torționarului, în cadrul căruia au fost prezentate mărturii și documente de arhivă ce atestă o istorie a suferinței, istoria „închisorii tăcerii”, Rîmnicu Sărat, unde doar gemetele „dușmanilor poporului”, urletele și zăngănitul lanțurilor spărgeau liniștea mormîntală ce domnea de obicei printre deținuți. • Lansare în Sala Cupola: sîmbătă, 25 noiembrie, ora 11.30

Hexagon: Oana Păun, Nopţi albe. Jurnal de călătorie în Egipt • O carte despre locuri, istorii şi personaje dintre cele mai diverse, dar şi despre prietenii legate între străini aflaţi departe de casă, o carte despre un altfel de Egipt, văzut aproape din perspectiva localnicilor. • Lansare la stand: duminică, 26 noiemnbrie, ora 13.00

Hexagon: Maria-Iris Hoeppe, Cartea despre schimbări. Cum faci tranziţiile importante din viaţa ta – factorul TT

„O carte-provocare. Ne îndeamnă să avem curajul de a ne confrunta cu noi înşine pentru a ajunge unde visăm să fim. Transformarea trăită de Maria în timpul în care am cunoscut-o este însăşi proba că metoda ei funcţionează.” (Sandra Pralong) • Lansare la stand: duminică, 26 noiembrie, ora 13.30

Articole similare

Pedaleaza printre randuri! – Campania ‘Te asteptam in librarie! – Editia 2011’

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (13 – 19 noiembrie 2017)

Jovi Ene

Noutăți săptămânale Netflix: Wednesday; 1899; The Sandman; Stranger Things 4 Vol. 2

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult