Se spune, de fapt am și simțit-o pe propria-mi piele, că lecturile ne definesc, ne dau formă și conținut gândurilor, ne ajută să ne găsim un drum cu sens în viață. Ajunsă la 29 de ani, cu familie, copil și o carieră pe cinste, am decis să revizui lista autorilor pe care cu siguranță trebuie să îi citiți și descoperiți până la 30 de ani, acest al doilea mare majorat de vârstă.
Deschide lista mea autorul Lev Tolstoi, pe care îl recomand prin prisma spiritualității sale înalte. Nu vă grăbiți să mă condamnați pentru această alegere, chiar dacă e la modă să îl catalogăm drept misogin, despotic sau habotnic. Tolstoi a lăsat posterității o serie de lucrări inovatoare pentru acele vremuri. Imaginați-vă că un bărbat (o afirm fără pic de sexism) aruncă o lumină clară, sinceră, viscerală asupra trăirilor unei femei nefericite, împinse spre adulter, în romanul „Anna Karenina”. Totuși, îi ador scriitura pentru eseistica, pentru scrisorile sale în care se ascunde o înțelepciune pe care o asimilezi treptat, cantități mici. Puteți să îi descoperiți talentul incomensurabil, de exemplu, prin volumul „Despre Dumnezeu și om” sau prin corespondența sa cu diferiți conaționali, prieteni sau oameni apropiați.
Al doilea pe lista mea este George Orwell, pe care l-am descoperit prin prisma lucrărilor sale de non-ficțiune, precum e volumul „Despre adevăr” sau „Cărți și țigări”, ambele traduse la editura Polirom. Orwell e un narator incisiv, gata să sară la jugulara aparențelor doar pentru a ne arăta că realitatea poate fi distorsionată. Mi se pare că în aceste vremuri deloc ușoare, în care este extrem de facil să cazi pradă propagandei, Orwell e un antidot, un soi de conexiune între ceea ce e corect și ceea ce trebuie supus unei doze sănătoase de îndoială. Cu siguranță, „1984” și „Ferma animalelor” sunt și ele lecturi vitale pentru dezvoltarea corectă a unui adult, scoțând în față păcatele unei lumi pline de extreme.
Și ultimul, dar la fel de important, e autorul de origine turcă Orhan Pamuk cu al său roman „Muzeul inocenței”. Nu cred să fi citit vreodată o carte la fel de dureroasă, în care iubirea și obsesia, renunțarea și lupta să se împletească atât de organic. În plus, Pamuk are meritul de a ne transpune ușor în poveste, spunându-ne lucruri pe înțelesul nostru, dar respectând acea abordare sinceră, cu respect față de cel care îi ia cartea în mâini. Acesta reușește să mute modernismul în imediata, dar respectuoasa apropiere a tradiționalismului. Personajele sale trăiesc condiționat, dar păstrează grăuntele de demnitate și verticalitate.
Evident, această listă mi se aplică mie și s-ar putea să nu fiți de acord cu ea. Poate că ar fi trebuie să mai adaug nume mari precum Dostoievski (un autor care definește spiritul rus cu toate potențările sale negative), Eminescu sau Llosa. Eu însă cred că unii autori îți scot potențialul în față, amintindu-ți despre efemeritatea clipei, despre nevoia de a crede, dar și de a fi crezut. Sunt autori pe care îi poți ușor reciti și despre care să vorbești ore în șir la cafea, în aroma țigărilor nestinse. Ei sunt cei care îți dau insomnii pentru care nu te simți vinovat a doua zi.
Voi pe care i-ați trece la această listă?
