Nou la Editura Humanitas. Fragmente în avanpremieră din Tatiana Niculescu, „Singur. Viața lui Mihail Sebastian”

Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul Singur. Viața lui Mihail Sebastian, de Tatiana Niculescu. Cartea a apărut de curând la Editura Humanitas, în Colecția Memorii/Jurnale/Biografii. 

Astăzi, de la ora 19.30, va avea loc lansarea acestui volum, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta nr. 38). La eveniment vor participa Tatiana Niculescu, Cristian Preda și Cătălin Striblea.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook Humanitas și pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video vor fi disponibile ulterior pe canalul YouTube Humanitas, iar cele audio pe canalele Humanitas pentru podcasturi de pe SoundCloud, Spotify, Deezer, Apple și Google.

Despre carte:

O nouă biografie captivantă din colecția de biografii interbelice inițiată de Tatiana Niculescu reconstituie viața unuia dintre cei mai cultivați și mai interesanți scriitori și gazetari români, prins în marasmul politic al anilor de război și supraviețuind prin cultură restricțiilor, persecuțiilor și temerilor de deportare. Atacat din toate părțile din pricina romanului De două mii de ani, trădat și părăsit de prieteni în perioada prigoanei antisemite, silit să se ascundă sub diverse măști onomastice, Mihail Sebastian a fost redescoperit după război. Dar abia după 1990 și, mai ales, după publicarea Jurnalului său, s-a bucurat de o celebritate la care n-ar fi îndrăznit să spere vreodată. Cartea dezleagă mistere ale vieții lui, oferind o perspectivă nouă asupra parcursului său intelectual.

Fragment în avanpremieră:

În romanul autobiografic De două mii de ani, Mihail Sebastian povestește o întâmplare care are, pesemne, un sâmbure de adevăr. Într‑o vacanță de Crăciun, plecând cu trenul de la București la Brăila, nimerește în comparti­ment lângă un bătrân evreu încărcat cu papornițe și pa­chete. E un negustor de cărți itinerant, care alimentează cu tipărituri din Germania și Polonia localitățile din Mol­dova locuite de evrei. În prima clipă, pare o întruchipare a evreului rătăcitor Ahasverus, la origini, un rege biblic. Desprins de mit, omul are însă un nume al lui: Abraham Sulitzer, și vorbește o limbă moldovenească ușor cântată, cu accent evreiesc. Anticarul – bibliofilul și negustorul Sulitzer – este un pătimaș al cărții și un bun cunoscător al literaturii universale. Iubește cărțile până la manie, spunând pe șleau că „o carte ori te dărâmă, ori te ridică. Dacă nu, la ce mai dai bani pe ea?“.

Destinate culturii ghetoului, cărțile colecționate și vân­dute de Abraham Sulitzer sunt traduceri în idiș din Cervan­tes, Dante, Molière, Shakespeare, Dostoievski, Turgheniev, Thomas Hardy… și alți autori mari ai lumii. Apartamentul lui din București, căptușit cu rafturi, e o fabulos‑cotropi­toare bibliotecă pe care tânărul din compartimentul de tren o descoperă la a doua lor întâlnire, ca din întâmplare, căci bătrânul Sulitzer se dovedește a i fi vecin. Fâstâcit, înțelept, hâtru, cu ochelarii pe nas, abia așteaptă să i citească musafirului din cărțile lui preferate. I le arată pe rând, le scoate din raft cu o mângâiere, le răsfoiește, le măsoară literele cu privire de expert, le vorbește îndrăgostit și familiar. Asta e ciudățenia lui Abraham Sulitzer: așa cum unii oameni vorbesc cu pisicile sau cu câinii lor, acest anticar evreu vorbește cu cărțile, spre exasperarea nevestei lui, care i se plânge oaspetelui, cărturar și el, că nu s a mai pomenit negustor, bunăoară negustor de mosoare sau de ghete, să vorbească cu marfa din prăvălie și că împătimitul Abraham o face de rușine în fața vecinelor, stând la taclale, om în toată firea, cu pereții…

Bătrânul negustor e un personaj croit din multe amintiri și legende de familie. Abraham Sulitzer face parte din neamul sufletesc și spiritual al lui Mihail Sebastian, acest singuratic dedicat cărților, sentimental cu rigoarea nuanțelor, timid înzestrat cu subtil umor, evreu francofil evadat din ghetou prin cultură laică, dar păstrând vie înțelegerea lumii în care s a născut, răzvrătit melancolic, prieten loial trădat și părăsit de prieteni deveniți celebri: un om care vorbea cu cărțile, trăindu le și scriind despre ele în singurătatea tranșeelor istoriei.

[…]

După cum măsoară timpul tradiția iudaică, în seara de 8 octombrie, după apusul soarelui, în căminul familiei Hechter începe deja o nouă zi: e miercuri, 9 octombrie. Moașa aprinde lumânările în sfeșnicul cu șapte brațe. Ve­rifică apoi, dintr‑o privire, hamsa – palma de ceramică împotriva deochiului – și farfurioara cu dulciuri de sub pat, pusă acolo ca să abată atenția duhurilor rele de la venirea pe lume a copilului. Rabinii din vechime scriau că mama și copilul trebuie apărați de năluca nopții Lilith, spirit rău întruchipat de prima femeie a lui Adam înainte de facerea Evei. Tot spre ocrotire de duhuri rele, sub perna tinerei Clara trebuie așezat kimpetbrivl, un sul de hârtie cu pa­saje din Psalmul 120, „Ridica‑voi ochii mei spre munți: de unde, oare, îmi va veni ajutorul?…“ și din Cartea Genezei. 

De câteva seri, se aude murmur de rugăciuni, care‑i menesc Clarei o naștere ușoară: „Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească numele Dumnezeului lui Iacob! / Să‑ți trimită ajutor din lăcașul sfânt și din Sion să te întărească! / Să‑și amintească toată jertfa ta și ar­derea de tot a ta să‑I fie bineplăcută! / Să‑ți dea ție după inima ta și tot gândul tău să‑l împlinească!…“ După da­tină, viitorul tată, bunicii și rudele recită Psalmul 20.

La ora 9 seara, scâncete de nou‑născut umplu casa. Bebelușul, un băiat, a venit pe lume în brațele moașei. De acum și până la ceremonia circumciziei și a numelui, lă­uza nu are voie să părăsească patul. În jurul ei și al copi­lului se înmulțesc talismanele de protecție. Rabinul de la sinagoga din apropiere bate la ușă. Aduce binecuvântări și mici suluri de pergament înscrise cu texte biblice.

Potrivit tradiției, numele copilului, mai cu seamă dacă e băiat, trebuie ținut secret până când va fi pronunțat cu voce tare în sinagogă, în fața comunității. Cum familia Hechter respectă legile țării, păstrându‑le pe cele religi­oase înăuntrul casei, numele copilului e totuși dezvăluit înainte, în actul de naștere.

Joi, 10 octombrie, funcționarul care înregistrează naș­terile în „registrul stărei civile“ consemnează că moașa Ernestina Hornstein „ne‑a înfățișat copilul“, născut „alal­tăieri opt curent ora 9 după-amiază“. Copilul este trecut așadar în registru cu data de naștere din calendarul creș­tin oficial – 8 octombrie 1907 – și cu numele biblic Iosef, alintat, deocamdată în șoaptă, Iosi.

[…]

Viața unui băiat are trepte stabilite de înțelepciunea vechilor scrieri ebraice și de obiceiuri transmise din gene­rație în generație. Universul casei e ritmat dimineața de rugăciunea luminii, apoi de rugăciunea asfințitului, solem­nitatea zilei de vineri, liniștea de șabat și, peste an, de sărbătorile bucuriei sau ale amărăciunii, de ospețe și pos­turi. Următorul eveniment din viața lui Iosi trebuie să fie serbarea upșerin, prima tundere a părului, la împlinirea vârstei de 3 ani, într‑o zi de 18 octombrie a anului 1910. Viața omului e ca viața unui pom, scriu vechii rabini. Așa cum dintr‑un pom ai voie să culegi roade începând cu al treilea an de când a fost pusă sămânța în pământ, tot ast­fel, viața omului începe să‑și arate soiul de la vârsta de 3 ani. Tunderea părului (tăierea moțului la un an în tradiția sa­telor românești) e semnul acestui nou început.

Data și ritualul nu sunt consemnate, dar, dacă în comu­nitatea evreilor brăileni tradițiile sunt urmate, așa cum dau de înțeles preocupările constante ale bunicilor pentru săr­bătorile iudaice și pentru citirea Scripturii, atunci micuțul Iosi e tuns prima oară și crește în atmosfera folclorului evre­iesc de inspirație talmudică, a poveștilor fabuloase spuse de cele două bunici, învățând, în același timp, rigoarea educa­ției biblice și practica religioasă de la bunicul Weintraub care, pe înserat, acasă sau la sinagogă, descifrează nenu­măratele nume ale lui Dumnezeu și semnificațiile ascunse ale literelor ebraice din scrierile rabinilor medievali.

Iosi își petrece copilăria în realismul ghetoului – „oră­șenesc, nervos, repezit“ – și în „misticismul sinagogei“, pulsând împreună „în folclorul de mahala ovreiască“. Din amestecul lor rezultă „ceva pentru care, dacă ai ureche și inimă, merită să trăiești și să mori“. Înconjurat de gesturi și cuvinte pe care nu le înțelege încă, cel de-al doilea băiat al familiei Hechter moștenește, dinspre bunicii materni, chemarea cărturarilor melancolici, în timp ce, de Hanuca, sărbătoarea „de voinicie și nădejde“, e instruit și despre strășnicia neamului său. Va scrie că Hanuca este „amin­tirea unei clipe unice de dârză și neînfrântă răzvrătire. Este chezășia vigoarei noastre de neam, este siguranța bărbăției noastre“.

La adăpostul povestirilor biblice și al interpretărilor tal­mudice ale Scripturii, cu fratele cel mare la Buzău, micul Iosi nu trebuie să împartă cu nimeni dragostea și atenția mamei. Rămâne totdeauna preferatul ei.

[…]

Umbra veche, amenințătoare, din primii ani de viață, se ivește iar. Dar nu mai e umbra plopului de peste drum, ci „o umbră de teroare“ pe care i‑o trezește școala. Sistemul școlar al vremii e primul afectat de realitatea teritorială și politică neprevăzută a României Mari. Fostele instituții de stat, nici ele bine închegate, se adaptează din mers la teri­toriul atât de diferit cultural, economic, etnic și religios al întregirii. România de după război nu mai este „o țară mă­rită, ci o altă țară. Cu atât mai mult cu cât între noile noas­tre hotare încap trei ramuri de oameni trăiți în trei civilizații felurite“, va reflecta la maturitate Iosef Hechter. Cele trei ramuri de oameni trăiseră până nu demult în cele trei imperii fărâmițate de război: Imperiul Austro‑Ungar, Imperiul Rus și Imperiul Otoman.

În anii „școlii secundare“, apare în viața acestui ado­lescent care moștenește sensibilitatea melancolică a fami­liei materne confruntarea directă, zi de zi, cu ceilalți, cu societatea profesorilor și a elevilor altfel crescuți și educați decât el. E o confruntare nu numai cu autoritatea școlară, ci și cu o altă privire asupra lumii. Încă naiv, ori de câte ori relatează la ora de istorie episodul unei bătălii sau vreun act de vitejie din trecut, ține să fie precum ceilalți, să‑și afirme mai întâi identitatea națională, solemn și tri­umfător: Noi, românii… Până când, într‑o bună zi, un coleg îi strigă „care români?“, semnalându‑i că el nu ar fi român și că vocabularul care cuprinde cuvinte ca țară, patrie, neam, eroi lui îi este interzis. Simte „umbra de teroare“ urmărindu‑l din nou. Cei opt ani de liceu îi vor apărea ca o nesfârșită tragedie a adolescenței. Își găsește refugiu, ca totdeauna, în lumile imaginare ale cărților și în bibliotecă.

***

Despre autoare:

TATIANA NICULESCU este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat la Editura Humanitas: Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (bestseller Humanitas, 2020); Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020). A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), urmat de Nopţile Patriarhului, Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).  În 2021 a publicat bestsellerul Humanitas Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale. Traduceri: Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu. Pledoarie pentru Isus (Humanitas, 2017, 2021), Isus mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor (Humanitas, 2018), C.S. Lewis, De ce, Doamne? O radiografie a suferinței (Humanitas, 2020), Frank WilczeK, Fundamentele vieții (Humanitas, 2021).