Ziua numărul doi de la FILIT Iași, ediția 2023, a fost la fel de colorată ca prima, doar că, de această dată, filonul central a fost cel al networkingului de calitate între cei mai diverși oameni. Zeci de interviuri, podcasturi, filmări – o forfotă de bun augur s-a instaurat peste Casa FILIT. Pentru că n-am avut pe agendă nici un interviu, am avut timp berechet să observ ce se mai întâmplă.
Am stat de vorbă cu Andreea Chebac, fondatoarea proiectului bookblog.ro, despre provocările specifice procesului de promovare a cărților. Am dat ochii cu Alina Hucai, redactor la Editura Școala Ardeleană, care mi-a povestit despre cum a făcut schimbarea majoră de a ajunge tocmai în Cluj, unde are o activitate editorială prodigioasă.
Una dintre piesele centrale ale zilei a fost evenimentul găzduit de cafeneaua Acaju, un loc tare simbolic și cald, unde Dia Radu, jurnalist cultural la Formula AS, și Robert Șerban, poet și producător TV, și-au dat întâlnire pentru o dezbatere dedicată dificultăților și avantajelor jurnalismului cultural într-o lume în care scandalul și bârfa primează pe primele pagini. Cei doi au făcut un tandem organic, subliniind cât de necesară este munca activă pentru tinerii specialiști, cât de implicați trebuie să fie aceștia pentru a învăța meserie de la cei mai buni. Printre replicile cele mai memorabile s-a numărat cea a Diei Radu care a zis că „un interviu reușit e un act de îndrăgostire pe repede-nainte”. Profesionalismul vorbitorilor și interesul publicului au rezultat într-o întâlnire cu adevărat memorabilă.
Și, pe seară, ne-am dat întâlnire la Seara FILIT cu scriitorul și filosoful Éric-Emmanuel Schmitt, omul care te poate cuceri doar în câteva cuvinte. Găzduit de fermecătoarea Ioana Bâldea Constantinescu, autorul ne-a oferit un adevărat regal filosofic și o discuție pregnantă despre spiritualitate și credință, acesta afirmând despre sine că e un ateu credincios.
„Rațiunea mea nu știe, dar inima mea crede”, afirmă Schmitt, smulgându-ne nițel din avariția cu care ne supunem materialismului. Acesta nu doar a reușit să ne prindă în veșnica dezbatere de „cred – nu cred”, ci ne-a mai explicat cum se face că dintr-un ateu convins a ajuns un om devotat credinței în formele sale pure.
M-am bucurat sincer să văd o sală arhiplină, dornică de cunoaștere, care ascultă cu interes fiecare remarcă (am observat tineri care își făceau notițe din discursul domnului Schmitt), ceea ce mă duce cu gândul la ideea că mai avem o speranță, chiar dacă vremurile întunecate par să câștige teren.
Reiterez, cred că FILIT este, înainte de toate, un motiv bun să consolidăm prieteniile literare, să construim punți de legătură între tradiție și inovație, punând în valoare cartea ca instrument de cooperare.
