Ultima noastră zi de FILIT Iași 2014 s-a terminat undeva târziu, în noapte, între 4 și 5 octombrie. Paradoxal, s-a încheiat cu o discuție aprinsă despre calitatea blogurilor literare din România, la care am participat eu, Dragoș și un tânăr scriitor, care scrie bine (părerea mea!). Cum ceea ce s-a discutat rămâne între noi, e vremea impresiilor de ieri: a fost ziua vizitelor prin Iași, a discuțiilor prin culise cu scriitorii (voi reveni într-un articol viitor!), dar și a două evenimente, care i-a avut în prim plan pe Matei Vișniec și pe Mircea Cărtărescu.
Scriitori în centru: Sahar Delijani, Ioana Nicolaie, Matei Vișniec
Discutam aseară la Polirom și lumea glumea că am făcut o pasiune pentru Sahar Delijani. Trecând peste faptul că mi-a plăcut mult cartea ei, a fost printre cele mai prezente persoane de la FILIT: tot timpul disponibilă pentru un interviu sau un autograf (am luat chiar două eu însumi), a discutat cu toată lumea, a participat la multe evenimente, inclusiv la un cocktail oferit de Polirom. Întâmplător, sincer, am fost la acest al doilea eveniment în care a fost și ea prezentă, deși cam toți au fost eclipsați de excepționalul vorbitor Matei Vișniec.
A moderat (aproape execrabil) Antonio Patraș, care a pus întrebări banale, nu și-a privit invitații în ochi și a fost ambiguu când a adresat aproape fiecare întrebare. Din fericire, invitații s-au autodepășit și au oferit o discuție interesantă. Să îi luăm pe rând:
Sahar Delijani:
- Aici, în România, nu trebuie să explic anumite lucruri din opera mea, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, aici au existat aceleași suferințe, deși regimul totalitar s-a terminat aici, sper.
Ioana Nicolaie:
- Am fost la o întâlnire cu Alecart. Din Alecart, vor ieși niște ființe culturale, niște oameni care vor iubi literatura, chiar dacă nu se vor dedica acestei profesii.
- Aș fi vrut să fiu un scriitor mai amuzant, mai cu simțul umorului, dar totuși în literatură nu-mi vine să râd.
Matei Vișniec:
- Atunci când mi-am văzut primele cuvinte scrise într-o revistă, am avut un moment magic, o febrilitate profundă, care m-a făcut să scriu, să mă gândesc că asta e ceea ce vreau să fac toată viața.
- În proporție de 90%, la teatru, totul se face prin și din dragoste. Majoritatea dramaturgilor scriu din cauza unei pasiuni pentru o anumită actriță.
- E un fel de rezistență culturală ceea ce se întâmplă la FILIT-multă lume în sală, multă lume la teatru pentru a o vedea pe Herta Muller. Cuvântul este foarte important în această lume spălată pe creier de televiziuni, de excitația retinei produse de ecrane, de gadgeturi.
- Sunt îngrozit că în cei 25 de ani de la Revoluție nu am reușit să creăm o Românie mai bună, iar generația care va urma nu a fost ajutată deloc de către noi.
În afara de prestația moderatorului, cred că a fost făcută o eroare din această ”împreunare” de scriitori. Mi-ar fi plăcut să fie complementari, să se fi citit, măcar din partea celor doi români, care puteau avea acces mai ușor la cartea lui Delijani. Problema a venit de la întrebarea – Ce legătura are biografia și suferința din ea cu opera literară? Ioana Nicolaie a început să vorbească împotriva suferinței ca izvor al literaturii, fără să știe (părerea mea!) gravitatea suferinței lui Sahar sau, ca să extrapolăm, a Hertei.
Am rămas însă cu o altă amintire de la acest moment: Matei Vișniec este absolut savuros, este un orator înnăscut și un scriitor senzațional. Nu i-am citit în ultimul timp decât Sindromul de panică în Orașul Luminilor și mi-a plăcut foarte mult. Acum, că ”l-am cunoscut” și fizic, mi-a plăcut și mai mult.
Serile FILIT – Mircea Cărtărescu
Urmărindu-l pe Mircea Cărtărescu, în dialog cu Cezar-Paul Bădescu (foarte inspirat!), am realizat cât sunt de fericit că fac parte din această lume a literaturii românești, a lumii culturale, indiferent în ce ungher sunt situat. Contemporan cu Cărtărescu, în aceeași sală cu el, m-am simțit un om important doar ascultându-l. M-am simțit un om informat, un om care se simte în mijlocul literaturii, chiar dacă nu știe să scrie. Doar pentru că îl ascultă pe el.
S-a discutat mult, iar moderatorul a reușit să îl scoată pe Cărtărescu din propria carapace autoimpusă (deși, trebuie să recunoaștem, el este atât de inteligent încât răspunde așa cum își dorește la orice întrebare incomodă). Indiferent că a fost vorba despre Cenaclul Litere, propria zi de naștere, durerile aduse de cărți, favorizarea jurnalului, fericire sau nefericire, noua carte sau chestionarul lui Proust, Cărtărescu a răspuns la toate întrebările (aproape) fără complexe, dăruindu-se complet publicului.
De altfel, nici nu știi, dacă e să fii obiectiv, cum să îl privești: de departe, pare arogant și preocupat de propria ”celebritate”, grăbit, permenent aflat sub obsesia propriei agende, foarte pline; de aproape, la un astfel de eveniment, el devine obsedat de detalii, dar nu detalii ce merită ascunse, ci de cele care merită și trebuie să fie spuse publicului. Am aflat că cei mai frumoși 6-7 ani ai vieții sale au fost cei în care a ținut Cenaclul Litere; că nu își ia niciodată în serios propria zi de naștere (care, întâmplător, e doar cu o zi înaintea zilei mele-1 iunie); dacă este sau nu fericit sau nefericit (poate cea mai frumoasă și interesantă parte a serii). La chestionarul lui Proust, Cărtărescu s-a jucat: culoarea preferată este albastru, prozatorul preferat-Kafka, poetul preferat-Rilke, păsările i se par complet neinteresante.
La un moment dat, Mircea Cărtărescu (puternic, nu are nevoie de reclamă negativă) a recunoscut că după Orbitor, cartea care i-a consumat 14 ani din viață, nu a mai scris decât cărți simple, minore, scrise în registru minor (chiar dacă nu sunt mărunte). Pentru el, viitoarea carte trebuia să apară, era momentul să scrie ceva serios, care să îl implice total – sunt două titluri, ambele provizorii, Anomaliile mele și Viața mea nocturnă. O carte foarte importantă pentru autor, o carte în care inima mea s-a dezgolit.
Câteva lucruri pe care mi le-am notat rapid, deși eram fascinat de ceea ce se întâmpla pe scenă:
- Literatura este lucrul fără care nu-mi pot imagina propria mea viață.
- Toate cărțile pe care le termin le dau la spate, nu mă mai gândesc la ele, nu le recitesc niciodată. Cartea devine un bun al lumii, nu îmi mai aparține.
- Pentru mine, forma preferată de literatură este jurnalul. De fapt, toate scrierile mele sunt părți, fragmente ale unor gânduri interioare, ale unui jurnal.
- Dumnezeu e viața de toate zilele, este realitatea care ne înconjoară.
- Cred doar în mine și în cei mai apropiați mie, întocmai ca John Lennon în cântecul God. Trebuie să credem în asta înainte să credem în toate celelalte (religii).
Cam atât despre evenimentele la care am participat la FILIT Iași 2014. Un festival organizat ca la carte, în care organizatorii, voluntarii au grijă și sunt preocupați de fiecare participant la evenimente. Sunt, desigur, și câteva probleme (traducători slabi sau lipsă, prezentatori sau moderatori depășiți sau neinspirați, cazare îndoielnică și nesigură pentru unii, voluntari cu capul în nori). Dar sunt excepții, dovadă mulțumirea unor autori, recunoștința altora, respectul celor mai mulți, inclusiv și mai ales a celor străini.
Mulțumim pentru invitație, FILIT! A fost o experiență (prima și, probabil, printre singurele) plăcută pentru noi, cei de la Filme-cărți.ro și vă dorim mult succes pentru la anul! Mai ales, succes în atragerea de fonduri, pentru că știm că organizarea nu are nevoie decât de mici retușuri, inevitabile într-un festival ADEVĂRAT!
