De mic am fost fascinat de muzica așa-numită clasică. De fapt, de muzica cultă, cea care transmite cu adevărat mesaje internațional valabile, într-un limbaj înțeles de toată lumea, indiferente de limbă, vârstă, etnie, religie. De fapt, muzica aceea care are cu adevărat ceva divin în ea. Nu spun că restul muzicii nu ar fi de sorginte metafizică, doar că ceea ce a pornit din pana marilor compozitori ai lumii are ceva cu totul special. Tocmai de aceea, am ales să vă recomand patru filme care dezvăluie unele dintre cele mai ascunse, necunoscute și interesante, totodată, întâmplări și trăiri din viețile acestor uriași creatori.
1. Amadeus (1984)
Regia: Milos Forman, distribuția: F. Murray Abraham, Tom Hulce, Elizabeth Berridge, Roy Dotrice, Simon Callow
Unul dintre cele mai cunoscute și iubite filme biografice ale tuturor timpurilor, dar și o reală capodoperă cinematografică, Amadeus se bazează pe la fel de celebra piesă a lui Peter Shaffer, care la rându-i și-a extras seva și ideile din acea nemuritoare legendă a rivalității aparent inexistente dintre Antonio Salieri și Wolfgang Amadeus Mozart. De altfel, atât în piesă, cât și în film, întreaga dușmănie nu este decât în capul invidios al lui Salieri, căci bietul Amadeus, atât de zbuciumat, de nebun, de genial, nu a bănuit niciun moment că îi este cultivată prietenia de către un om meschin, ce urmărea doar distrugerea sa. Cu toate acestea, timpul a demonstrat că nici măcar realul Salieri nu ar fi nutrit gânduri atât de dușmănoase și criminale precum sunt cele așternute pe hârtie de Shaffer și proiectate pe ecran de Forman.
Cu toate acestea, filmul regizorului ceh rămâne o capodoperă, datorită ideilor vehiculate și modului înnebunitoare frumusețe și perfecțiune. Asta ca să nu menționăm și excelentele partituri actoricești susținute de F. Murray Abraham (Salieri) și Tom Hulce (Mozart), doi străluciți artiști care, din păcate, au intrat într-un teribil con de umbră în ultimele decenii, umbră din care nu cred că vor mai ieși vreodată. Mai mult decât regia și actorii, filmul fascinează orice iubitor de muzică clasică, deoarece paginile redate cu atâta grație permit descoperirea și redescoperirea unor bijuterii muzicale mai mult sau mai puțin cunoscute ale lui Mozart și Salieri. De asemenea, oricine va urmări acest film atât de important pentru istoria cinematografului și a artei, va aprecia cu siguranță interioarele și decorurile somptuoase, dar și costumele foarte bine realizate care poartă privitorul într-o eră când genialitatea și arta erau la ele acasă printre muritori.
2. Immortal Beloved (1994)
Regie: Bernard Rose, distribuția: Gary Oldman, Isabella Rossellini, Jeroen Krabbé, Johanna ter Steege, Valeria Golino, Barry Humphries
Cu siguranță nu la fel de reușit precum Amadeus, filmul lui Bernard Rose despre viața lui Ludwig van Beethoven (și, în special, despre marile sale iubiri mai mult sau mai puțin reale) nu este unul de lepădat, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu o penurie în materie de filme biografice ale unor mari compozitori. Desigur, se pune și problema faptului că Beethoven în sine nu a fost un personaj atât de complex și interesant precum predecesorul său vienez. Totuși, muzica beethoveniană se înscrie în aceeași zonă a genialității indiscutabile. Și tocmai acesta este motivul pentru care Immortal Beloved merită să fie văzut – pentru a fi mai aproape de mintea aceea strălucitoare și de personalitatea aceea care, în ciuda mizantropiei cauzate de surzenia tragică, a dat lumii unele din cele mai puternice pagini muzicale ale lumii.
Desigur, distribuția este (așa cum se întâmpla în acea perioadă) plină de nume mari, sonore, care fac cinste acestei pelicule. Gary Oldman conturează cu brio portretul lui Beethoven, acest demiurg al notelor, reușind să sublinieze personalitatea sa atât de complexă, complicată și dificilă. Doamnele filmului, toate cele trei mari iubiri presupuse ale titanului de la Bonn, realizează roluri deosebite, cu talentul și delicatețea proprii fiecăreia dintre ele. Desigur, poate fără nicio îndoială, Isabella Rossellini este cea care se remarcă cel mai mult din acest trio special care i-a „bântuit” viața marelui compozitor. Așadar, un film care merită din plin să fie adăugat pe lista oricărui iubitor de artă și frumos.
3. Impromptu (1991)
Regie: James Lapine, distribuție: Hugh Grant, Judy Davis, Bernadette Peters, Julian Sands, Emma Thompson
Prezentându-se sub forma unei comedii ușoare romantice, filmul din 1991 al lui James Lapine aduce în prim-plan doar un episod din viața lui Chopin, și anume cel al întâlnirii și al consumării dragostei furibunde dintre acesta și controversata scriitoare Goerge Sand. Cu toate că nu se ridică nici pe departe la nivelul celor două filme amintite mai sus, Impromptu se poate constitui într-un document în imagini, romanțat, ușor edulcorat, dar cu siguranță plăcut privirii și sufletului. Și asta pentru că permite accesul privitorilor la o lume demult apusă, dar foarte vie în imaginarul colectiv, condimentată cu mici scandaluri fermecătoare tipice vremii și asezonată din plin cu figuri istorice reale ale marilor artiști care populau Parisul în acea perioadă.
Desigur, nu puteau lipsi Liszt și amanta sa, Marie d’Agoult, cărora le dau viață cu șarm și eleganță Julian Sands, respectiv Bernadette Peters (o actriță care ar fi putut face o carieră de film cu mult mai strălucită, fiind o excelentă reprezentantă a scenei Broadway-ului); apoi, Delacroix, cu apetența sa de a picta orice întâlnea, chiar și un cal mort, și căruia îi insuflă viață Ralph Brown. Alături de toți aceștia, Emma Thompson adaugă o cantitate însemnată de umor tipic englezesc, întruchipând-o pe gazda tuturor artiștilor din film, contesa d’Antan, al cărei patronaj artistic este lăudat cu atâta înflăcărare de Chopin. Nu în ultimul rând, Hugh Grant și Judy Davis creează două portrete demne de memorat, ca Chopin și Sand, fiecare dintre ei întrecându-se în această bătălie a sexelor pe care filmul lui Lapine o proiectează cu atâta rafinament și mult umor detașat.
4. Mahler (1974)
Regie: Ken Russell, distribuție: Robert Powell, Georgina Hale, Lee Montague
Poate cel mai ciudat film din acest top, dar și printre cele mai premiate, este capodopera lui Ken Russell din 1974 dedicată unuia dintre cei mai stranii și greu de catalogat compozitori din istoria universală a muzicii – Gustav Mahler. Evreu creștinat, cu o copilărie zbuciumată și o viață amoroasă pe măsură, Mahler rămâne până astăzi pentru mine (și nu numai) învăluit într-un frustrant, dar plăcut mister. Astfel, un film dedicat lui nu putea să fie decât asemenea vieții lui – un paradox aproape total. Iar Russell a știut să sublinieze de minune acest aspect prin mesajele mai mult sau mai puțin subtile pe care le-a strecurat în realizarea sa cinematografică.
În mod clar, alegerea lui Robert Powell de a-l juca pe compozitorul austriac a fost una extrem de inspirată, căci aura mistică pe care a emanat-o întotdeauna acest actor special ajută la înțelegerea mai bună a personalității complexe a muzicianului. De asemenea, Georgina Hale în rolul Almei Mahler, femeia din umbra geniului, este o altă alegere inspirată a regizorului britanic, căci actrița se dovedește a fi una cameleonică, un aspect atât de necesar pentru acest personaj foarte straniu, asemănător soțului ei. Întreaga peliculă este narată sub formă de flashback-uri, alternând cu episoade onirice care îi permit lui Mahler să-și rememoreze întreaga existență tulbure, dar care ajută și privitorul să pătrundă în universul creativ al lui Mahler.
(Surse foto: https://ro.pinterest.com/, www.imdb.com, www.frockflicks.com, http://calgarycinema.org/, https://www.ewbankauctions.co.uk)
