Editorial Recomandat

Despre ciocolată caldă și Harry Potter: Săptămâna Filme-cărți.ro de Crăciun

brad colaje-300x250Ceea ce Pro TV a făcut cel mai bine, a fost să transforme luna Decembrie într-o lume a filmelor cult pentru copii, filme ce încântă întreaga familie. Cu toții avem cel puțin o amintire legată de filme precum When Grinch Stole Christmas sau Muppets care rulează în fiecare an. A devenit deja o tradiție și nu cred că ne putem plânge. La fel cum colindele ne pregătesc pentru spiritul sărbătorilor, aceste filme ne imersează în lumea fericită și lipsită de griji a copilăriei.

Crăciunul este perioada perfectă pentru a te îndrăgosti de filme. Vremea cadourilor, a ciocolatei și a ursuleților de pluș, cum să nu îți placă să stai până târziu în pat, în fața televizorului, alături de părinți, în timp ce afară ninge liniștit, iar în casă este cald? Este relaxarea supremă.

Așa că aveți aici acele filme care definitivează bucuriile Crăciunului și ne oferă de fiecare dată amintiri frumoase și o experiență specială.

Home Alone (1990)

Aventurile unui puști uitat acasă au devenit legende urbane. De la originalul cu Macauley Culkin, seria a avansat ca poveste și personaje, însă sentimentul de aventură și jovialitate hibernală rămâne același. Excelent jucat, incredibil de amuzant, cu cele mai creative capcane pe care le-am văzut vreodată și cele mai rezistente cranii și coloane vertebrale pe care le veți putea găsi într-un film cu tentă realistă.

home-alone-original

Cats Don’t Dance (1997)

Dintre cele mai bune desene animate de la Warner Bros, povestea unui motan ce visează să devină star la Hollywood are la fel de multă relevanță acum pe cât avea acum 10 ani. Deși a fost un eșec financiar, este un succes calitativ și demonstrează cât de superficială este industria filmului, veșnic în căutare de bani, nu de talent, exact intriga animației. Este o poveste veselă, profundă, cu o serie de cântece superbe, de talia desenelor Disney, cu personaje unice și pline de personalitate și o antagonistă tipică secolului XXI. Vi-l recomand cu toată căldura.

Face-off-cats-dont-dance-5708010-720-540

Anastasia (1997)

Bazată pe teoria conspiraționistă conform căreia ducesa Anastasia Romanov a supraviețuit, după ce întreaga sa familie a fost asasinată, acest desenat animat excepțional, cu o coloană sonoră demnă de Oscar, a cucerit inimile și amintirile a mii de oameni. O principesă plină de curaj și încredere în viață pornește într-o călătorie periculoasă pentru a-și regăsi bunica, fiind căutată de vânătorii de avere și urmărită de Rasputin, călugărul ce a distrus familia regală. Cu cele mai deștepte și diverse personaje secundare și o poveste de dragoste frumoasă, acest desen, alături de faimosul cântec ”Once Upon a December”, vor transforma orice seară de iarnă într-o experiență de vis.

anastasia 2

Harry Potter (2001-2011)

O serie de filme care nu mai are nevoie de introducere. Iubirea ce lumea o poartă acestei povești depășește orice descriere. Este o poveste pe care o trăiești, o poveste care îți schimbă viața. Pentru copiii ce pășeau în cinematograf în 2001, ultima parte în 2011 a fost sfârșitul unui deceniu plin de magie, în care fiecare an aducea noi cărți, noi aventuri, dureri și iubiri noi. Suntem legați puternic de ei, de vrăjitorii a căror prietenie și curaj au pășit în legendă. Pentru mine cel puțin, Crăciunul nu e complet fără ”Harry Potter și Piatra Filozofală”.

christmas-great-hall-harry-potter-hogwarts-snow-winter-Favim.com-64426_large

Stăpânul Inelelor (2001-2003)

Din nou, sunt filme care se ancorează puternic în amintiri, iar momentul în care le vezi contează mult. Epic, uriaș, genial, extraordinar, Lord of the Rings a schimbat o generație de regizori și scenariști, iar toate filmele fantasy au încercat să îl copie, toate nereușind. O lume completă, în care hobbiți și elfii sunt elemente esențiale, iar vreamea oamenilor abia începe, universul lui JRR Tolkien încă mai are multe să ne ofere, la fel ca Peter Jackson.

Lord_Of_the_Rings_wallpaper_by_JohnnySlowhand

Doctor Who (1963-prezent)

Sunt o fană nouă a acestei capodopere de serial, însă pot spune cu mâna pe inimă că episoadele speciale de Crăciun sunt în general cele mai triste. Aș putea lua doar ”The End of Time”, ultimele episoade în care David Tennant l-a jucat pe Doctor, și aș putea deja descrie miile de fani care au plâns după el (da, și eu sunt printre ei). Sunt povești pline de forță, cu o profunzime atipică genului și un tour-de-force actoricesc în fiecare episod. Sunt povești care de Crăciun ne fac să râdem sau să plângem, să lăudăm scriitori sau să îi înjurăm printre lacrimi. Ne fac să trăim, ne schimbă felul în care privim lumea. Și asta trebuie să facă arta. Să transforme realitatea banală în fantezia extraordinară.

Tenth_Doctor's_Final_Moments

Crăciun Fericit!

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=mhn-cIPumNc’]

Articole similare

(Jurnal de Filit 2024). Ziua când a început tot

Corina Moisei-Dabija

Teatrul ”subPământ” – Valea Jiului dupa 1989

Delia Marc

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în aprilie 2021

Jovi Ene

3 comments

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult