În perioada 24-28 februarie, Fundația Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas și Fundația ARCCA a organizat prima ediție a seriei de Despre lumea în care trăim, un festival de conferințe și dialoguri culturale și științifice pe teme de actualitate, susținute de specialiști importanți și oameni de cultură de prestigiu. Întâlnirile cu publicul s-au desfășurat la Ateneul Român.
Marți, 27 februarie, de la ora 18:30, Oliver Jens Schmitt a prezentat, sub titlul „România în 100 de ani”, ceea ce a numit chiar el „un raport” cu privire la evoluția socio-politică a țării noastre din ultimii o sută de ani. Profesor de istorie est-europeană la Viena, Schmitt s-a născut în Elveția, la Basel, unde a studiat bizantinistică, neoelenistică și istorie est-europeană. Interesul său față de România a pornit, după spusele sale din cadrul dialogului cu Marian Voicu, ulterior conferinței, din anii în care era student și a cunoscut, în cămin, colegi din România și statele balcanice. Atunci a început să învețe și limba română – pe care o vorbește cu un accent deosebit, însă excepțional.
Pentru noi, Schmitt a devenit un nume cunoscut după ce a publicat cartea „Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea Căpitanului” (publicată la editura Humanitas). De altfel, studiile sale în România sunt orientate, cu predilecție, spre perioada fascistă, perioadă pe care a inclus-o, în detaliu, în raportul prezentat la Ateneu. Concluziile sale privind evoluția socio-politică în țara noastră au fost prezentate într-o manieră poate prea liniară („raportul” său fiind citit), care, însă, avea sens, ținând cont de faptul că a prezentat, în aproximativ o oră, o perioadă atât de îndelungată.
Ideea sa de bază au fost, printre altele, că România este o democrație tânără, care și-a petrecut mare parte din ultima sută de ani sub regimuri autoritare, respectiv într-o perioadă de „tranziție”. De asemenea, pe baza recensămintelor și studiilor sale, Schmitt a insistat puternic pe amalgamul etnic și multinațional din felurite perioade traversate de țara noastră, precizând însă că atitudinea generală a societății față de această situație a fost de segregare și discriminare, fie pozitivă, fie negativă, și că, poate, ar fi trebuit să îmbrățișeze, mai degrabă, această diversitate culturală.
În discursul său, am remarcat o ușoară dezamăgire față de lipsa sau limitarea resurselor disponibile, de exemplu, în privința clasei intelectuale românești, a „elitei”, din diverse perioade de interes. De asemenea, s-a declarat surprins pentru că există încă multe controverse cu privire la atitudinile naționale față de urmările regimurilor care au controlat țara (pogroamele, deportările, Revoluția din ’89, etc.).
Personal, am considerat dialogul ulterior, cu jurnalistul Marian Voicu, mai interesant, din punct de vedere al interacțiunii și al exprimării unor opinii mai spontane și mai dinamice. Discursul informativ al lui Oliver Jens Schmitt a fost, pentru mine, o recapitulare fermă și clară a istoriei noastre recente, cu concluzii evidente, chiar dacă mai difícil de digerat pentru unii. Am apreciat, însă, discuția, pentru că am aflat astfel despre originile interesului unui profesor vienez pentru România, dar și despre felurite întâmplări și anecdote care i-au marcat studiile și cercetarea în zona balcanică și nu doar.
Salutăm, așadar, această inițiativă a Fundației Humanitas și sperăm la organizarea cât mai multor evenimente de gen. Cu cât se va discuta mai deschis și mai interactiv despre diverse aspecte ale societății și politicii din România, cu atât mai informată și mai cunoscătoare va fi și lumea, putând să facă alegeri educate și să intre în ritmul evoluției internaționale.
