Ce-am învățat despre literatură de pe Goodreads.com (II): Cazul România

Guest post de Bogdan Costin, scriitor

Am arătat în primul episod al acestei super investigații că valoarea literară nu înseamnă deloc, dar deloc, un număr mic de ratings. Un număr mic de ratings (raportat la numărul de ediții) înseamnă un scriitor cu o receptare limitată, un scriitor a cărui viziune nu reușește să penetreze lumea. Știu că pare foarte meschin să judeci o operă după numărul de ratings, dar nu e. E vorba despre o imagine a cât public are o operă literară, despre receptarea ei. Până la urmă, hai să fim serioși, orice scriitor vrea sa fie citit. Orice artist vrea să impresioneze, să-și transmită viziunea și să fie apreciat de cât mai mulți oameni. Restul sunt doar mecanisme de apărare ale psihicului nostru de scriitori.

(O scurtă paranteză legată de numărul de ediții al unei cărți arătat de Goodreads. Aici sunt adunate edițiile din țara de origine a cărții, precum și traducerile, dar în titlu se varsă toate ratingurile, din toate țările, din toate limbile, nu pe fiecare ediție în parte. Închid paranteza.)

O analiză a situației României pe Goodreads ne duce rapid la aceeași concluzie tristă pe care o știam deja. România are o literatură minoră și puțin citită, cu o receptare la nivel global mai mult decât jenantă. Cine e azi cel mai celebru scriitor român? Evident, Mircea Cărtărescu, eternul candidat la Nobel. Iată situația lui:

Cea mai citită carte a lui (și cea mai hulită de fanii autorului) are 3300. Cărtărescu e tradus, are 30 de ediții la Nostalgia, asta înseamnă multe traduceri, dar are doar 1140 de ratings. Adică o medie de 34 ratings/ediție. Orbitor cu 22 de ediții are doar 730 de ratings. Nu zic că e puțin. E totuși tradus în limbi de circulație internațională, în engleză, în franceză la Gallimard, în germană, în italiană. Rampa a fost creată. Acum, că n-a decolat… nu știu care-i explicația. O să ziceți că Orbitor e un roman dificil, că nu e la îndemâna oricui. OK, nici Pynchon nu e:

De fiecare dată când apare în țara noastră cu repere bulversate, Norman Manea e ridicat în slăvi ca un alt titan român al literaturii universale. E celălalt român despre care se spune că are șanse la Nobel, că e un scriitor super apreciat în State, scrie în engleză, deci are o o audiență potențială uriașă și chiar e scriitor de bestseller. Mai e și prieten cu Philip Roth și Saul Bellow. Brusc se umplu revistele de cultură cu o mulțime de interviuri cu el, toată lumea se înghesuie să-l asculte. Și eu mă uit pe Goodreads. Și văd asta:

Și asta, pentru romanele publicate în România:

Cea mai faimoasă carte a lui, Întoarcerea huliganului, are 206 ratings la 24 de ediții. Adică mai puțin de 10 ratings pe ediție. Mă scuzați, dar nu e prea mult. Adică de traduceri a avut parte, de aici numărul mare de ediții. Vorbim despre o carte tradusă în limbi uriașe: engleză, italiană, spaniolă, germană, apărută în SUA. Pe bune, dacă ar fi un bestseller (cum ne e prezentată în țară) ar avea mii de ratings la 24 de ediții. Dar da, când comitetul Nobel va intenționa să dea premiul unui scriitor și mai necunoscut decât Patrick Modiano, Norman Manea are șansa lui. Uite cam care e situația în cazul prietenului său, Philip Roth.

Da, Pastorala Americană are 100 de ediții, de 5 ori mai multe decât Întoarcerea huliganului. Dar 206 x 5 ar fi 1030, dacă ar avea și Întoarcerea huliganului 100 de ediții, deci tot foarte departe de cele 42.800 ale lui Roth. Concluzia e evidentă: Roth e scriitor cu receptare reală, Norman Manea nu prea. Recunosc, mă enervează disproporția dintre PR-ul uriaș pe care îl are acest domn ca scriitor și receptarea lui “internațională” reală. Am o problemă cu lumea literară oficială de pe la noi care mai mereu își face zei falși, are un talent special pentru asta, în loc să-și aleagă corect reperele.

Dar uite, Dan Lungu stă mult mai bine decât Norman Manea, are 1100 ratings cu Sunt o baba comunistă, cu 20 de ediții, adică cu multe traduceri, deci vreo 55 ratings/ediție. Pentru un scriitor român e o super performanță. E citit. E și notoriu, dar e și citit.

În schimb, Radu Aldulescu, câștigător al premiului Augustin Frățilă și un alt nume foarte cunoscut în lumea literară de la noi, are un maxim de 37 de ratings pe cel mai de succes roman al său.

Mă scuzați, dar eu, un necunoscut, un om rupt total de lumea literară, am 25 ratings cu primul meu roman. El are 37. Disproporția între notorietatea lui Aldulescu și a mea (=0) e uriașă. Să nu fii citit nici atunci când ești celebru ca Aldulescu în lumea literară românească e ceva suspect. Îmi pare rău, dar nu poți pune numărul mic de cititori doar pe seama faptului că scrie profund/complex, ci poate că scrie și nu atinge/impresionează prea mulți cititori, nu prea e relevant. E doar o ipoteză, nu zic că așa e, o ipoteză însă demnă de luat în considerare. Cert e ca am citit recent Cronicile genocidului și mi s-a părut o corvoadă căreia i-am dat 2 stele rating.

Singurul scriitor român despre care eu am zis mereu că a fost absolut genial și că a scris ceva cu adevărat original și relevant pentru oamenii din întreaga lume, nu pentru o castă a criticilor literari și a altor scriitori (pe care de altfel i-a persiflat minunat în Nu), e Eugene Ionesco. El face cu teatrul lui 7000 de ratings pe Rinocerii și alte mii cu celelalte volume de teatru. Cu teatru!! Nu cu roman care e genul cel mai citit si mai popular, ci cu cărți de teatru care de obicei au de genere mult mai puțini cititori decât romanele. Pentru mine a fost o confirmare că afirmația de mai sus e justificată. Ionesco rulează!

Există într-adevăr o discrepanță uriașă pe meleagurile noastre între renumele unor scriitori și gradul de receptare a operei lor, așa cum e el documentat pe Goodreads. Asta se întâmplă pentru că există o lipsă totală de repere valorice corecte, ca în mai toate domeniile vieții din frumoasa noastră țărișoară. Sau pentru că respectivii își fac foarte mult PR prin presă, televiziuni, jurii, funcții în diverse uniuni scriitoricești oficiale sau contestatare etc. dar ceea ce scriu e lipsit de relevanță pentru public.

Ați auzit de domnul Horia Gârbea? Bănuiesc că da, e prin tot felul de funcții și jurii literare naționale. Uite-l! Ok, el scrie teatru (nu că s-ar prea juca piesele lui oricum), dar asta a scris și Ionesco. Și acest om dă premii literare și ia parte la multe decizii care afectează viața literară românească:

Iată situația unui alt individ care aspiră la nominalizarea la Nobel și, politician influent fiind, probabil chiar va reuși ce și-a propus (îmi scapă informația, a fost cumva deja nominalizat din partea României?), Varujan Vosganian:

237 ratings la 16 ediții pentru Cartea șoaptelor, cel mai faimos roman al său. Mereu o să mă întreb cum reușesc unii scriitori să aibă traduceri în cele mai citite limbi, în lipsa evidentă a unui succes comercial, de public.

Pentru că uite care e situația lui Kundera:

O să ziceti, hei, dar uite câte ediții are Kundera la cărțile sale, câte traduceri (chiar și așa, ies 800 ratings/ediție). Păi da, dar asta e pentru că s-a vândut. Atunci când o carte e relevantă într-o limbă, adică se vinde ca o primă dovadă a relevanței, sale la public apar firesc și alte ediții și traducerile în alte limbi. Dacă nu se vinde, nu apar nici traducerile. Dacă, în schimb, traducerile sunt făcute nu pe considerente de vânzări, ci prin relații sau programe de traduceri cu subvenții de la stat și apar pe la tot felul de edituri universitare, care nu țin cont de realitatea din piață, de cerere până la urmă, situația arată ca la noi. Adică o literatură în care nici măcar vârfurile, așa cum sunt ele promovate conform criteriilor interne, nu reușesc să spargă piața externă.

Probabil că mulți scriitori români dintre cei pomeniti mai sus vor lua personal articolul meu, dar nu-mi prea pasă. Doar am arătat, cu mine începând, ce se vede pe Goodreads și trag niște concluzii. Până când va apărea primul scriitor care să spargă bariera a 10.000 de ratings, hai… fie și 5000, suntem o literatură irelevantă care nu a reușit încă să spună nimic satului ăsta global, cum îl numea Marshal McLuhan. dar putem continua să ne mințim că pentru români, pentru ”piața internă”, scriem chestii grozave (Rebreanu și Marin Preda au 7000+ ratings, dar nu sunt traduși, sunt făcute 99% la noi pentru că sunt lectură obligatorie din manuale). Poate însă dacă ne-am lua reperele corecte, cândva vom reuși să scriem și noi ceva relevant pentru oameni, indiferent de nație. Mie mi se pare că ăsta e testul literaturii, să nu aibă granițe, pentru că nici umanul nu are. Câte vreme are, e o problemă. Până una alta, asta e situația.

Știu că toate astea de mai sus sunt cifre și numere, dar dau o imagine destul de clară a ceea ce se întâmplă în lume și în țară, mai ales în lipsa de cifre și transparență a pieței de carte de la noi. Nu cred că trebuie să existe nici o scuză pentru care scriitorii români nu sunt citiți. Trebuie doar să scrie ceva relevant, ăsta a fost dintotdeauna “secretul” oricărui scriitor. Altfel literatura română trăiește într-o lume închisă și mică, autosuficientă, care se scarpină fericită în buric, își miroase încântată scama scoasă de acolo și zâmbește superior către tot ce se întâmplă în afara ei. Adică situația de azi din marea parte a literaturii române.

Prima parte aici.

(va urma)