Stiri

Cinci cărți nominalizate la Premiul Cartea Discretă a anului 2018

Update: Premiul pentru Cartea Discretă a anului 2018 a fost acordat ex-aequo scriitorilor Gelu Diaconu și Ion Vianu, pentru volumele acestora ”Sebastian” (Editura Cartier), respectiv ”Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru” (Editura Polirom).

ARCCA va decerna miercuri, 11 decembrie, de la ora 18, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Premiul CARTEA DISCRETĂ a anului (2018), aflat la prima ediție.

Juriul, format din Radu Vancu (președinte), Simona Sora și Ciprian Măceșaru, a făcut următoarele NOMINALIZĂRI:

  • Bălulescu, Lavinia – Terasa Fericirii (Editura Polirom);
  • Diaconu, Gelu – Sebastian (Editura Cartier);
  • Ionescu, Marieva – Spre partea cealaltă. Proza lui Gellu Naum (Editura Tracus Arte);
  • Iurkin, Emanuela – Câinele de bronz (Editura Cartier);
  • Vianu, Ion – Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru (Editura Polirom).

Premiul, în valoare de 10.000 de lei, are menirea de a recompensa un autor pentru un volum care, deși valoros, nu a avut parte de recunoașterea meritată. Există, din păcate, asemenea cazuri, iar „Cartea Discretă” încearcă să îndrepte într-o oarecare măsură această situație, aducând în atenția publicului un număr de cinci cărți nominalizate. Sunt luate în calcul cărți de poezie, proză, eseistică, memorialistică, teatru și critică literară. Premiul, în valoare de 10.000 de lei, are menirea de a recompensa un autor pentru un volum care, deși valoros, nu a avut parte de recunoașterea meritată. Există, din păcate, asemenea cazuri, iar „Cartea Discretă” încearcă să îndrepte într-o oarecare măsură această situație, aducând în atenția publicului un număr de cinci cărți nominalizate. Sunt luate în calcul cărți de poezie, proză, eseistică, memorialistică, teatru și critică literară. Ca orice premiu, nici acesta nu va reuși să mulțumească pe toată lumea – și nici nu își propune asta, ci doar să dea un impuls spre o mai largă circulație unor volume insuficient cunoscute și/sau apreciate. Un criteriu important ar fi ca volumele selectate să nu fi fost nominalizate/premiate (pot fi exceptate cazurile în care e vorba despre un premiu foarte puțin vizibil, care nu a ajutat la circulația mai largă a cărții). Apoi, vorbim despre cărți în mare măsură ignorate de critici. Nu notorietatea autorului este discutată, ci cazul concret al unei cărți.

Parteneri media: Radio România Cultural, BookHub, Filme și Cărți, Revista Accente.

Articole similare

O noua aparitie la Editura Compania: Polemos, de Marin Mincu

Jovi Ene

Proiectie „Life of Brian” la un ceai

Jovi Ene

Crăciuneşte cu Atelierul- ediţia a III-a

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult